Succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță

Nu e nicio greșeală! Conceptul seamănă extrem de mult cu un altul, vehiculat în anii din urmă, dar se referă la cu totul altceva. În plus, față de ”restitutio in integrum”, circulația noului termen este mult mai restrânsă. Abia ce a fost propus! Cu toate astea, se pot identifica  argumente care să contribuie la consacrarea termenului și la desprinderea concluziilor necesare pentru diminuarea fenomenului. Adică prostitutio… da’ cu măsură, s-a mai văzut. Putem lua lucrurile metodic, începând cu constatarea că România a fost obligată – mai mult sau mai puțin – să ajungă într-o asemenea situație, de către surorile ei în ale democrației.
Nu trebuie să mergem prea departe în timp pentru a localiza momentul în care procesul cu pricina a început. Ne-am trezit liberi, după o revoluție contestată de frustrați de-ai noștri și din afară. Ce puteam face cu libertatea câștigată a devenit imediat o altă problemă. După răsturnări spectaculoase și îmbrânceli ciudate, am decis că trebuie să mergem spre Vest. În Est nu mai prea aveam unde și ne și săturasem de binefacerile de care am beneficiat de pe urma colaborării cu blocul sovietic.
Ne-am amintit cum i-au așteptat bunicii noștri pe americani și s-a decis (am decis?!) că vrem în NATO și în UE. Prietenii care finanțau postul de radio Europa Liberă și aplaudau toate acțiunile care sabotau sistemul totalitar, au devenit reticenți. Ne-au spus că nu suntem pregătiți. Că nu respectăm drepturile omului, etc.
Liderii noștri inspirați, nici mai mult nici mai puțin decât cei care i-au ales, au început să facă eforturi pentru îndeplinirea standardelor cerute. Depărtarea noastră de aquis-ul comunitar s-a redus, întâmplător sau nu, pe măsură ce ne-am distrus unitățile de producție autohtone, am liberalizat piețele (fără ca actorii naționali să fie pregătiți) și am transferat resurse importante spre capitalul străin. Poate că șirul ”reformelor” ar fi continuat mult timp, dacă nu s-ar fi întâmplat evenimente internaționale tragice, care au forțat accelerarea unor decizii. Așa am ajuns în NATO și am fost acceptați în Uniunea Europeană.  (Proporția poate fi discutată). Pentru obiective atinse de alte țări în câțiva ani, România trudește de un sfert de veac, fără să aibă un orizont de timp bine definit. Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) este ciocanul cu care ni se dă peste degete ori de câte ori încercăm să deschidem mai mult poarta UE. Zona euro este departe de noi, iar Spațiul Schengen, așișderea.
Pentru multe din aceste neîmpliniri, contabilizate la 25 de ani după ce am părăsit dictatura comunistă, vina ne aparține. Dar există niște coincidențe stranii și niște decizii brutale pe care nu ni le putem asuma. Nici nu trebuie! Profitând de tradiționalele cozi de topor existente în toate națiile, s-au pus piedici și s-au sabotat decizii democratice ale poporului român. UE și SUA au demonstrat că pot fi pentru unii mumă iar pentru alții ciumă, în funcție de interesele de moment sau de cele pe termen lung.
De străduit ne-am străduit. A intervenit NATO în fosta Iugoslavie și a avut nevoie de sprijin logistic. L-a găsit inclusiv în România. Au participat efective românești la intervenția internațională din Kosovo. Militarii noștri au participat, ani buni și mai participă încă la stabilizarea situației din Afganistan. Până acum, 20 dintre cei care au avut misiunea de a menține pacea nu s-au mai întors acasă. Participarea militarilor români a fost apreciată de oficiali internaționali. Unii au fost decorați …și cam atât.
În vecinătatea noastră, alte țări au făcut altceva. Nu s-au implicat nici în Kosovo, nici în Afganistan. Nu s-au oferit să contribuie la instalarea scutului antirachetă, menit să protejeze Europa de atacuri din Est. Nu
și-au asumat nici un risc. Ba dimpotrivă, duc o politică vizibil duplicitară în ceea ce privește angajamentele de securitate NATO și interesele UE. Ei și?  Cetățenii țării vecine pot călătorii fără viză în SUA, noi nu! Libertatea presei în Haroganția a fost serios amenințată. UE și SUA s-au mulțumit să își exprime îngrijorarea… Nu s-a instituit nici un MCV, nu s-a discutat despre sancțiuni. Se mai întâmplă ca, în Haroganția să își găsească refugiu politicieni corupți, pe numele cărora s-au emis mandate de urmărire internațională. Nu-i bai!  Regulile UE se opresc la graniță. Çi nimeni nu pare a fi revoltat.  Căile sunt diferite și rezultatele sunt diferite. Noi ne-am demitizat istoria la o simplă sugestie. Nici măcar la ordin. L-am făcut pe Çtefan cel Mare  afemeiat, pe Mihai Viteazul condotier și pe Avram Iancu antirevoluționar. În același timp, ei i-au declarat pe toți cei care au avut un rol important ”cetățeni haroganți” get beget și i-au transformat în repere intangibile ale Haroganției.
Adică, în aceeași arie geografică, în aproximativ același context istoric, vorbim de două abordări diferite. Nu suntem nici cetățeni de mâna a doua, nici epigoni și nici admiratori ai ”Haroganților”. Dar de văzut trebuie să vedem și de făcut trebuie să facem ceva, începând evident cu educația.
Nu e nici scump nici foarte complicat să ne recuperăm istoria și să ne asumăm cu demnitate și curaj acțiunile înaintașilor. Deciziile politicienilor momentului trebuie să aibă în vedere și perfidia unor organisme internaționale și obișnuința vecinilor noștri de a falsifica imagini și de a fura startul, în mai toate competițiile.
Putem accepta că momentul nu ne este favorabil. Înțelegem că nu totul depinde de noi. Deși nu ne place, știm că în istoria noastră am traversat de mai multe ori astfel de momente. Dar putem să ne păstrăm demnitatea, asumându-ne riscuri. ”Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță” a spus Nicolae Iorga. Abordarea cu răbdare și umilință, a temelor de interes național, și-a dovedit ineficiența. Ne-am săturat!
Prostituția politică ne-a adus suficiente necazuri, asociate cu un lung șir de generații de sacrificiu. Putem să ne recâștigăm respectul de sine și să îi obligăm și pe alții să ne respecte!
Ioan ARDELEANU