Școală europeană vs Școală românească? Lipsa viziunii în reforma educației situează învățământul nostru  pe ultimul loc în spațiul comunitar

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a premiat marți, 16 iunie, 60 de unități de învățământ preuniversitar desemnate câștigătoare la cea de a XII-a ediție a deja tradiționalei Competiții „Școala Europeană”. Festivitatea de decernare a premiilor s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, fapt care, așa cum au preconizat și organizatorii, i-a conferit un plus de solemnitate. De la lansarea sa, în 2004,  competiția și-a propus să scoată în evidență calitatea și coerența managementului educațional la nivel preuniversitar, dar și – pentru că ne aflăm, de ceva timp în această eră –  impactul proiectelor europene în care au fost sau sunt implicate unitățile de învățământ preuniversitar. Și pentru că această competiție se desfășoară sub înaltele auspicii ale Uniunii Europene, certificatul obținut conferă școlii câștigătoare recunoaștere și prestigiu în cadrul comunității educaționale.
Dimensiunea europeană a educației
La ediția din acest an s-au înscris 115 unități de învățământ preuniversitar din 35 de județe și din Capitală. Pe primele trei locuri s-au clasat, în ordine, Çcoala Gimnazială George Tutoveanu, din Bârlad (187 de puncte), Colegiul Național Traian Doda, din Caransebeș, Liceul Teoretic Emil Racoviță, din Baia Mare, Colegiul Economic ,Dimitrie Cantemir din Suceava și Çcoala Gimnazială Manolache Costache Epureanu, din Bârlad (la egalitate de puncte – 185), Çcoala Gimnazială nr. 5 din Arad și Çcoala Gimnazială Coresi, Târgoviște, ambele cu 184 de puncte.
Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care școala trebuie să concureze din nou pentru a-l păstra și, evident, va intra în noi proiecte de parteneriat cu școli din Uniunea Europeană. De la sine înțeles,  managementul trebuie să fie unul de calitate, și să aibă drept țintă dimensiunea europeană a educației.
Școală europeană versus școală românească?
Conform Ministerului Educației, evaluatorii au avut anul acesta în vedere mai multe criterii de selecție: coerența activităților derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare cu politica generală a instituției școlare, integrarea activităților derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare în programul curent al școlii, performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, asigurarea egalității de șanse, continuitate și constanță în derularea de activități/ pro­iecte/programe comunitare, strategie și modalități de imple­mentare și evaluare, strategie și modalități de valorizare (dise­minare și exploatare a rezultatelor/produselor), dezvoltarea dimensiunii europene a educației, prin activitățile de cooperare europeană și calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale din perioada 2012-2015, formularul de candidatură și portofoliul ilustrativ).
Pe scurt, o sumă de aspecte extrem de generoasă sub aspectul ei perfect acoperitor, care nu lasă  niciun colțișor de activitate școlară neacoperit.
În felul acesta se câștigă – pentru trei ani – râvnitul statut de Çcoală europeană, se agață distincția în perete sau deasupra intrării în școală și toată lumea este fericită. De ce? Pentru că timp de câțiva ani a primit permisiunea să se numească Çcoală europeană, după care va reveni probabil, la statutul de școală românească. Cel puțin, asta rezultă. Çi mai rezultă faptul că școala românească nu este europeană. Ceea ce ne pune sau ar trebui să ne pună, cumva, pe gânduri.
Modelul european, un model care, din punct de vedere moral, trebuie luat cum grano salis
Trecând peste faptul că această disjuncție – școală europeană/ școală românească – pare pe cât de nedreaptă, pe atât de absurdă, deoarece ne întoarce cu gândul la începutul anilor 90, când România se lupta ”să intre” în Europa  – trebuie să ne gândim dacă școala românească este sau nu europeană, dacă acest standard calitativ ar trebui să fie și un model demn de urmat pentru instituțiile de învățământ de la noi, dacă nu cumva paradigma educațională europeană are, la rândul ei, ori cât de greu ar fi pentru unii să creadă, și puncte slabe. Violența din spatele zidurilor de școală, agresivitatea crescândă a elevilor, pătrunderea drogurilor și alcoolului în incinta spațiilor de învățământ, prostituția, sexualitatea și manifestările anormale ale sexualității, obrăznicia elevilor în fața profesorilor au intrat în școala românească, nu înainte de 1989, ci după, pe filieră… europeană. Concluzionând, modelul European este totuși un model care, cel puțin din punct de vedere moral, ar trebui luat  cum grano salis.
În vârful ierarhiei mondiale, și totuși repetenți in spațiul comunitar
Scoala românească are profesori de excepție, are olimpici care aduc România în vârful ierarhiei mondiale la olimpiadele și concursurile școlare, are antrenori de olimpici care anual participă cu acești copii minuați la marile înfruntări științifice de pe toate meridianele globului. Elevii români încă nu intră cu arme în incinta școlii, încă nu iau ostateci, încă nu își ucid profesori. Elevii români sunt încă beneficiarii reminiscențelor unei educații ”desuete”, bazate pe respect.
Copiii românilor care pleacă să muncească în străinătate își uimesc colegii prin nivelul foarte ridicat de cunoștințe acumulate în școala românească. Cine se face atunci vinovat că, în ciuda acestor realități frumoase, cu care nu putem decât să ne mândrim, sistemul de educație din țara noastră se zbate într-o criză fără precedent, din care nu reușește să iasă de 25 de ani?
De curând, un post de televiziune de la noi anunța că într-un top mondial al sistemelor de învățământ, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, România ”este corigentă la capitolul Educație”.
Aceeași organizație mai susține că educația românească suferă din cauza lipsei de reforme radicale și mai ales de investiții. Vinovați, așadar, pentru faptul că aceste resurse minunate cu care ne-a înzestrat Dumnezeu – copii inteligenți, școli care pot produce perfor­manță, profesori de calitate – nu beneficiază de niciun viitor aici, sunt cei care timp de un sfert de secol s-au jucat cu educația cum au vrut și au știut și au tratat-o ca pe o monedă de schimb în campaniile electorale. Lipsa de viziune și reaua credință aparțin, în concluzie, clasei politice care a emanat, indiferent de coloratură, lunga serie de miniștri cu experimentele lor cu, legile și reformele aberante care au împins educația românească în pragul distrugerii.
Ne plângem și ne întrebăm de ce la noi nu se poate face ceea ce au făcut țările asiatice, fruntașe în clasamentul sus amintit.  Aceste țări au astăzi o dezvoltare economică spectaculoasă. Ca și Finlanda, de altfel.
Suntem uimiți să auzim că, în conformitate cu același studiu, România ocupă ultima poziție din spațiul comunitar și se află în a doua jumătate a clasamentului mondial, poziția 44, din 76 de țări.
Profesorii, indiferent că sunt sau nu membri de sindicat, atrag atenția cu disperare de ani și ani de zile că fără bani nu se poate face educație, iar statisticile arată limpede ce efecte benefice, pe termen lung, pot avea investițiile în educație. Sunt țări în care învățământul primește și 20-25% din PIB, în vreme ce, în România, statul nu poate aloca mai mult de  4%. Nu poate sau nu vrea. Varianta corectă este a doua, deoarece pensiile de lux pe care și le vor vota aleșii poporului nu permit educației să se salveze de la dezastru.
60 de unități de învățământ preuniversitar au primit anul acesta titlul de școală europeană. Profesorii și elevii acestor școli merită felicitați cu prisosință, dar să nu-și facă din această distincție un titlu de glorie, pentru că merită mai mult decât un titlu care durează trei ani. Aceste școli și întreg învățământul românesc merită o resetare sănătoasă, o  salvatoare și reală schimbare de paradigmă, dar mai presus de toate, o clasă politică morală și cu un coeficient de inteli­gență decent, în stare să înțeleagă că numai prin educație putem sta alături de restul lumii civilizate, fără să tânjim neapărat după statutul de ”europeni”.
Marcela GHEORGHIU