Informație calificată, analize, idei, resurse educaționale de calitate, semnături de prestigiu. Tribuna Învățământului: PORTALUL Educației românești

Informație calificată, analize, idei, resurse educaționale de calitate, semnături de prestigiu. Tribuna Învățământului: PORTALUL Educației românești

Copiii învață să înțeleagă muzica la Ateneu

Programul de educație muzicală „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”, derulat de Filarmonica George Enescu și Asociația Clasic e fantastic, prezintă un concert...
Sorin Cîmpeanu, după întâlnirea cu Garry Kasparov: „Mi-am asumat introducerea șahului în școli”

Sorin Cîmpeanu, după întâlnirea cu Garry Kasparov: „Mi-am asumat introducerea șahului în școli”

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o joi, cu marele maestru Garry Kasparov, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de...
Peste  o sută de tineri muzicieni la Concursul Internațional George Enescu 2022

Peste  o sută de tineri muzicieni la Concursul Internațional George Enescu 2022

Concursul Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, prelungire firească a Festivalului George...
Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, omagiați pe scena Teatrului Național  din București, în cadrul celei de a 16-a ediții a Premiilor Gopo

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, omagiați pe scena Teatrului Național  din București

Victor Rebengiuc și soția sa, Mariana Mihuț, doi dintre cei mai valoroși actori români ai tuturor timpurilor, nume de referință pentru lumea filmului și...
Ateliere educative „De Basm” pentru copii din medii defavorizate cultural

Ateliere educative „De Basm” pentru copii din medii defavorizate cultural

De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți din România anunță organizarea în luna aceasta a unei serii de ateliere educative „ce promovează...
OMUL ȘCOLII

OMUL ȘCOLII

La împlinirea a 150 de ani de la înființarea, în sens modern, a Ministerului Instrucțiunii Pu­­blice și Cultelor, pe 4 iunie 2012, am propus...
Mircia Dumitrescu și exaltarea narativității

Mircia Dumitrescu și exaltarea narativității

Vizitând expoziția lui Mircia Dumitrescu de la Muzeul Național de Artă din București, mi-a venit în minte formularea sintetică prin care Aby Warburg explica...
Despre educație, în zeci de feluri

Despre educație, în zeci de feluri

În fabuloasele memorii ale Evgheniei Ghinzburg (traduse și la noi sub titlurile Destin în bătaia vântului, respectiv Ocna, ce binecuvântare!, Corint, București, 2015), profesoară...
Fiind bibliograf la Biblioteca Academiei Române în anii ­’70-’80 ai secolului trecut, una dintre sarcinile de serviciu la Bibliografia Mihai Eminescu era să identific citatele din opera poetului găsite în diferite studii și articole pe care le găseam în presă (am avut inițial de prospectat literele F, O și V din fișier, adică toate ziarele și revistele al căror titlu începea cu aceste litere, apărute pe teritoriu românesc, ori în limba română, între 1866 și 1950). Trimiterile se raportau, desigur, la Ediția Perpessicius pentru poezie, și, desigur, la alte ediții cunoscute pentru ziaristică, proză literară etc. Desigur – iarăși! – era înainte de toate un exercițiu de memorie, dar în ani de muncă se mai întâmplă că ieși din rutină și te mai și joci cu munca ta însăși. Așa se face că luam din biblioteca uzuală și alte ediții decât Perpessicius, mai ales când simțeam că autorul studiului sau articolului respectiv nu citează „corect“ (frânge versurile, schimbă cuvintele – citând, și el, din me­­morie, probabil – are altă punctuație etc.). Cu timpul, mi-am propus chiar să identific ediția din care cita – avându-le, repet, pe cele mai multe alături, în raft, pentru ușurarea muncii. Rutina – iarăși ea! – mi-a arătat repede că sunt foarte multe abateri de la textul-standard, și am dat importanță faptului, făcându-mi fișe de concordanțe. Abia după vreo trei ani de muncă, și mai ales după ce am parcurs cronicile edițiilor, pe Ibrăileanu îndeosebi dar și pe I.E. Torouțiu, Ramiro Ortiz, Radu Manoliu, am înțeles că este o problemă serioasă cu acest text standard. Practic, fiecare comentator al lui Eminescu cita din ediția pe care o avea la îndemână – iar edițiile, ele, nu semănau una cu alta. De la Titu Maiorescu, primul editor, cel care l-a editat de 11 ori pe Eminescu schimbând de fiecare dată punctuația și unii termeni (mai frecvent până în ediția a șasea), începe această diversificare fără egal în cultura română. Cele 11 ediții Maiorescu negăsindu-se nicăieri la un loc (abia prin 1970 le-a adunat de prin anticariate Șerban Cioculescu la Biblioteca Academiei, dar nu s-a făcut un studiu comparativ al lor), fiecare editor postmaiorescian a luat de bună „ediția princeps“ pe care a avut-o în față; prin „ediția princeps“ nu s-a înțeles strict cartea apărută în 1884, ci largo sensu orice ediție Maiorescu. Găsim, astfel, în presa culturală interbelică și polemici ca aceasta: un critic îl ceartă aspru pe un editor că se abate de la text, editorul răspunde că urmează strict ediția Maiorescu, criticul revine cu exemple, editorul le arată pe ale lui: se critică cu ediția a șasea în mână – se răspunde după ediția a zecea... Poate exagerez, ca să se înțeleagă mai bine (mai simplu) demersul meu editorial. Diferențele nu sunt chiar atât de multe, dar privesc puncte nodale ale textului, se pun semne de punctuație pentru simplificare – și se scot din textul eminescian semne de punctuație, tot pentru simplificare. În total sunt numai vreo mie și ceva de virgule adăugate – și vreo sută și ceva scoase. Schimbările, însă, sunt grave, pentru că sunt adânci, de sens. Cred că există un exemplu edificator: poemul Te duci. Amintim că el a fost publicat prima dată în ediția princeps din decembrie 1883 și reluat în Convorbiri literare, februarie 1884. Discutăm, aici, numai primele două strofe. Poemul cunoscut nouă este așa: Te duci, și ani de suferință / N-or să te vadă ochii-mi triști, / Înamorați de-a ta ființă, / De cum zâmbești, de cum te miști. / Și nu e blând ca o poveste / Amorul meu cel dureros, / Un demon sufletul tău este / Cu chip de marmură frumos. În Convorbiri literare avem alt poem: lipsește virgula după Te duci, este punct după versul al doilea și lipsește, desigur, virgula după versul al treilea, rezultând acest enunț: Înamorați de-a ta ființă / De cum zâmbești, de cum te miști, / Și nu e blând ca o poveste / Amorul meu cel dureros. Diferențele sunt clare. Cu virgulă după vers, ca în ediții, se repetă regimul versului: înamorați de-a ta ființă, de cum zâmbești, de cum te miști. Fără virgulă, ca în Convorbiri și în toate manuscrisele (mai puțin 2279, 15, unde poate fi neatenție sau intervenție ulterioară) de cum din versul 4 devine adverb de mod: imediat ce, îndată ce. Pentru acest sens, vezi S-a dus amorul: Să mi se pară cum că crești / Decum resare luna, Convorbiri (Familia: că tu crești / De cum; Maiorescu: cum-că crești, De cum. Conjunct, Decum – numai în Convorbiri – are sensul pe măsură ce, împreună cu, precum; disjunct = imediat ce). Sensul acesta temporal trimite la mitul lui Pigmalion (care și-a sculptat în marmură o femeie și s-a îndrăgostit de ea, iar Venus a dat viață omenească statuii; temă des reluată de Eminescu, vezi între altele Dalila). În manuscrise, strofa este reluată astfel: Nu e amorul lui Philémon / Idil al liniștii duios, versuri refăcute de mai multe ori: O, nu idilul lui Philémon / E ’n ochii tăi adânci și moi etc. – dar în textul definitiv rămâne doar Și nu e blând ca o poveste / Amorul meu cel dureros. Mitul lui Filemon și Baucis se regăsește în Fata în grădina de aur, finalul: Un chin s-aveți: de-a nu muri deodată (moartea împreună a îndrăgostiților este dovada supremă a iubirii împărtășite). Pentru mitul lui Pigmalion, vezi chiar poemul Pigmalion din manuscrise, dar vezi Dalila: Orfeu/Pigmalion pot învia piatra (statuia) – dar nu-i pot controla destinul; dau viață, dar nu pot da soartă. Vezi Criticilor mei și atâtea alte poeme pe această temă. În Te duci, de cum prinde viață Ea „se duce“, adică își urmează propriul destin. Geniul în cea mai înaltă calitate a sa, aceea de a aduce la viață piatra, forma – totuși este sub destin, sub soartă, adică n-o poate stăpâni. Pigmalion o poate învia pe Galateea din piatră – dar nu o poate face să-l iubească, imediat ce învie – ea se duce. Punctuația a făcut dintr-un mit – psihologie, ca și când ar fi întâmplări casnice descrise ca stări sufletești.

Cum l-am editat pe Eminescu…

Fiind bibliograf la Biblioteca Academiei Române în anii ­’70-’80 ai secolului trecut, una dintre sarcinile de serviciu la Bibliografia Mihai Eminescu era să identific...
Pe urmele fondatorilor României Moderne

Pe urmele fondatorilor României Moderne

Scriitorul german Ștefan Zweig a lansat concepul de „ore astrale ale omenirii“. Păstrând, desigur, concepțiile în cazul românesc, actul unirii din 1859 a constituit...

FOLLOW US

10,233FaniÎmi place
- Advertisement -

Articole Recente