La fiecare început de an universitar, în sălile de clasă din multe licee sunt purtate discuții ­despre noutăți, ce mai este de actualitate, ce s-a schimbat în viața de student. Elevii au multe întrebări, își exprimă curiozități diverse. Unii dintre absolvenți, acum boboci în primul an, vin în vizită pe la fosta lor școală și își povestesc din proaspetele lor impresii. Profesorii, la rândul lor, își aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care erau studenți. Pentru toți există o deschidere admirativă spre nivelul de studii supe­rior. Pornind de aici, într-o ordine firească a lucrurilor, așteptarea legitimă ar fi să apară premise pentru colaborare, să fie programate întâlniri frecvente, activități comune și, astfel, să se formeze adevă­rate comunități cognitive. Dar, așa cum reiese din experiența școlară cotidiană, așteptarea întâmpină dificultăți; este împiedicată într-un fel sau altul să se realizeze la adevăratul său potențial. Dincolo de astfel de momente festive, cu încărcătura lor simbolică, fiecare își vede, mai departe, de treburile sale în propria lume. Cum pot fi descrise cele două sfere de învățământ?

Conform datelor statistice pentru învățământul preuniversitar, așa cum rezultă din Raport privind starea învățământului preuniversitar din România – 2021-2022: „În anul școlar 2021-2022, numărul de elevi din învățământul preuniversitar a fost de 2.905,3 mii, în creștere ușoară față de anul școlar anterior. Rata brută de cuprindere școlară în toate nivelurile de educație (de la învățământul preșcolar la cel superior), ca raport din populația în vârstă de 3-23 ani, a fost de 78,1%, valoare constantă în raport cu anul școlar anterior“ (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2022/Transparenta/Starea_invatamantului/Raport-Starea-nvatamantului-superior-2021-2022.pdf, p. 4).

În anul școlar 2021-2022, numărul angajaților din învățământul preuniversitar (personal didactic, didactic auxiliar, administrativ, de întreținere și operațional) a înregistrat o ușoară creștere în comparație cu anul școlar precedent, ajungând la valoarea de 292,6 mii de persoane (p. 6).

Pentru învățământul preuniversitar, datele Institutului Național de Statistică reflectate în Raport privind starea învățământului superior din România – 2021-2022, arată că „în anul universitar 2021-2022, în sistemul de învățământ superior din România au fost înmatriculate 554 de mii de studenți, în scădere față de anul anterior. 87,8% din totalul studenților erau înscriși în instituții de învățământ superior de stat. Trei sferturi dintre studenți urmau programe de studii universitare de licență. În ultimii ani, se constată tendințe demografice negative în ceea ce privește populația rezidentă de vârstă corespunzătoare învățământului supe­rior, înregistrându-se scăderi la toate grupele de vârstă, cu excepția grupelor de 18 ani, 21 de ani și 23 de ani“ (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2022/Transparenta/Starea_invatamantului/Raport-Starea-nvatamantului-superior-2021-2022.pdf, p. 15).

Privind resursele umane din învățământul superior, raportul citat susține că: „Numărul de personal angajat în învățământul superior este relativ constant, în ultimii ani, situându-se în jurul valorii de 50 de mii de persoane. Personalul didactic reprezintă peste jumătate din personalul angajat în învățământul superior. 90% din totalul personalului didactic predă în învățământul superior de stat. La nivelul anului 2021-2022, în învățământul superior erau angajate 50.165 de persoane“ (p. 46).

Putem deduce faptul că de la o formă de învățământ cu o cuprindere mai am­­plă, accesibilă la nivel de masă se face trecerea către un învățământ specializat, în care studiile avansate sunt urmate de un număr mai mic de persoane decât ar fi putut să fie într-o situație ipotetică în care toți absolvenții de liceu, care au promovat examenul de Bacalaureat, ar avea intenția și posibilitatea de a urma cursurile învăță­mântului superior. Dar care sunt resorturile sociale care determină ca unii dintre absolvenți să urmeze o facultate, iar alții nu? Nu mă refer la alegerile personale sau la datele conjuncturale din viața fiecă­ruia. Am în atenție, în principal, modul cum funcționează piața forței de muncă. Pu­­tem admite că acesta influențează direct opțiunea unui absolvent de liceu atunci când hotărăște să urmeze o formă de în­vățământ superior sau să se încadreze imediat pe piața forței de muncă. Între instituții de educație aflate pe trepte diferite, preuniversitar și învățământ superior, între acestea și piața forței de muncă se remarcă multe elemente de diferen­țiere. De aici, ne putem întreba: care este amplitudinea acestor deosebiri? Sunt acestea atât de semnificative încât să poată fi in­terpretate drept o ruptură de nivel?

Pe scurt, nu toți cei care termină li­­ceul merg la facultate, iar nu toți cei care sunt absolvenți ai unei forme de învățământ se regăsesc activi pe piața forței de muncă. O parte dintre aceștia întâmpină obstacole, care nu le permit să treacă pe următoarea treaptă, într-o evoluție fi­­rească în acord cu așteptările din societatea contemporană.

În ansamblu, tabloul general privind educația, așa cum rezultă din datele provizorii ale Recensământului din anul 2021, surprinde că: din totalul populației rezidente, 43,5% au un nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% au un nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și numai 16,0% au un nivel superior. Față de datele din 2011, cele din prezent sunt în creștere. De pildă, studii superioare avea în 2011 doar 12,9% din populația rezidentă (https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2022/12/Date-provizorii-RPL_cu-anexe_30122022.pdf, p. 4).

Pe parcursul anului școlar/univer­sitar sunt consacrate diverse ocazii de a desfășura unele activități comune, care îi implică atât pe studenți, cât și pe elevi, alături de profesorii lor. O să mă refer la două dintre acestea: practica pedagogică și promovarea ofertei facultăților, în paralel cu orientarea școlară a elevilor de liceu.

Practica pedagogică – student în Școala altfel

La începutul anului universitar, în luna octombrie sunt încheiate contrac­tele de practică pedagogică între instituțiile de învățământ superior și școlile în care se desfășoară efectiv practica pedagogică, numite școli de aplicație, desemnate la nivel național (Ordinul nr. 5041/10.07.2023 privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023-2024, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/272146).

Pentru a putea fi mentor, un profesor trebuie să fi parcurs cursuri de formare specifice, așa cum este cazul cu cele cuprinse în proiectul derulat din anul 2021, sub patronajul Ministerul Educa­ției: Profesionalizarea carierei didactice – PROF (https://www.edu.ro/PROF). Rolul profesorului mentor este valorizat în cadrul comunității de învățare, care se configurează în jurul activităților educativ-formative desfășurate în școală.

Acele cadre didactice care au deja statutul de mentor se pot regăsi în Registrul național al profesorilor mentori din învățământul preuniversitar, (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/formare_continua/Anexa_registru_national_profesori_mentori_2023.pdf).

Practica pedagogică a studenților este din ce în ce mai bine reglementată pe măsură ce eforturile către profesionalizarea carierei didactice devin o realitate faptică adaptată lumii contemporane.

Dar ce se întâmplă cu studenții? În primul rând, mulți dintre studenții care ajung în școli sau în licee să-și efectueze stagiul de practică pedagogică mărturisesc că au făcut modulul psihopedagogic pentru a mai acumula credite și a avea o variantă de rezervă pentru un loc de muncă etc., dar că au în planul de carieră alte ținte decât să fie profesori. Unii admit ideea că ar putea lua câteva ore de predare pe perioada în care își vor face masterul. Cu părere de rău, se constată că numai câțiva dintre studenți sunt orientați în mod cert către o carieră didactică și își propun ca imediat după ce devin absolvenți să muncească în învățământ.

Apoi sunt studenți care pe perioada anilor de facultate muncesc un număr mai mare sau mai mic de ore, în mod frecvent sau doar prin colaborări ocazionale. Pentru aceștia devine dificil să se împartă între orele de la facultate, orele de asistență sau de predare de la școala de aplicație și locul de muncă. Sunt cazuri în care nu au efectiv suficient timp fizic.

În fiecare an, câțiva studenți se află în mobilități Erasmus și atunci, în mod inevitabil, aceștia ajung cu întârziere la practica pedagogică. De exemplu, nu sunt în țară în primul semestru, dar solicită să recupereze în partea a doua a anului universitar.

Disponibilitățile studenților pentru participarea la activitățile desfășurate în școală sunt diferite de la caz la caz. Unii, dintr-un entuziasm demn de admirat, asistă la un număr mare de ore și tot mai cer permisiunea să mai vină. Alții își în­deplinesc sarcinile, dar în mod strict. Cu toții însă se implică doar în activitățile formale, vin la orele elevilor. Atunci când în orarul școlii de aplicație este Săptămâna „Verde“ sau Programul educativ „Școala altfel“ studenții rămân contra­riați și nu știu ce au de făcut. Chiar dacă sunt invitați la activitățile care se desfășoară în școală, studenții aleg să nu participe. De obicei se scuză politicos invocând faptul că au cursuri. Este însă posibil să nu existe prevederi organizatorice în acest sens, pur și simplu să nu li se ceară nimic în legătură cu astfel de activități educative non-formale.

Un alt aspect demn de semnalat este cel asupra modului în care este utilizată tehnologia informației în cadrul orelor de predare. Mai precis, folosirea acesteia se face în mod excesiv. În unele situații punctuale devine dificilă adecvarea între conținutul lecției, resursele informaționale la care se face apel, platformele educaționale utilizate. Un exemplu nefericit este folosirea inadecvată a platformei Kahoot, fie prin repetare oră de oră, fie prin incongruența între tipul de activitate educațională posibilă prin Kahoot și conținutul de studiat, care se află la un alt nivel de semnificație. Concret, pentru elevii de clasa a XII-a este nepotrivit să fie folosit Kahoot în cadrul orelor de ­filosofie.

În anumite cazuri extreme, practic ora de predare se transformă într-un timp al bunei dispoziții în care studentul împreună cu elevii trec dintr-un joc în altul. Care ar fi posibilele explicații? Poate este o retragere involuntară pe codurile cele mai tari, cum este cazul cu apelul la resursele digitale făcut în mod firesc de către nativii digitali. O altă variantă ar rezulta din faptul că la facultate le sunt prezentate studenților beneficiile educative ale diverselor instrumente digitale, dar aceștia nu le pot folosi adecvat la nivelul de vârstă al elevilor și în concordanță cu specificul conținuturilor de învățat asociate. Sunt unele situații desprinse din experiența directă la clasă în care devine greu de urmărit cum sunt formate competențele specifice ale unei anume discipline de studiu prin intermediul unor instrumente digitale.

Atunci când noutățile din sistemul de învățământ încă nu sunt pe deplin asimilate, se face simțită necesitatea de a colabora în cadrul unor comunități cognitive educaționale.

Orientarea școlară a elevilor – între oferta facultăților și piața forței de muncă

Orientarea școlară a elevilor de liceu se realizează pornind de la premisa că aceștia finalizează studiile liceale prin promovarea examenului de Bacalaureat și au intenția să urmeze cursurile învățământului superior.

Conform datelor publicate în 2023 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), desprinse din ultimul raport anual Education at a Glance, (https://www.oecd-ilibrary.org/education/education-at-a-glance-2023_e13bef63-en) mai mult de 1 din 5 (22%) dintre tineri (cu vârste cuprinse între 25-34 de ani), din România, nu au finalizat studiile liceale, comparativ cu 14%, în medie, la nivel OCDE. De aici rezultă că pentru o parte dintre tineri tipul de consiliere realizată în liceu este destinată doar orientării profesionale.

Din Raport privind starea învățământului superior din România – 2021-2022 se observă că: „În anul universitar 2021-2022, în instituțiile de învățământ superior din România erau înmatriculate 554 de mii de persoane, cu aproximativ 6 mii de persoane mai puțin decât în anul universitar precedent“ (p. 16). Deci, numărul de studenți este în scădere, iar tendința este una care se păstrează pe seama diminuării generale a populației școlare.

Promovarea ofertei educaționale a diverselor facultăți din învățământul superior, precum și orientarea școlară de care beneficiază elevii în cadrul orelor de dirigenție și prin consiliere individuală în cabinetele de asistență psihopedagogică din licee ar trebui să țină cont de parametrii care descriu raportul dintre posibilitățile reale de ocupare a forței de muncă și nivelul de educație deținut la un moment dat (cu referire la populația activă pe piața forței de muncă, cu vârste cuprinse între 20-64 de ani).

Conform datelor Eurostat, rezultă că în Uniunea Europeană dinamica ocupării forței de muncă, pentru perioada 2020-2021, sugerează o creștere a ocupării în special pentru persoanele cu studii superioare. În România, evoluția poate fi ca­­racterizată drept una neintuitivă, pentru că în anul 2021, găsirea unui loc de muncă a fost mai dificilă pentru persoanele cu studii superioare sau care dețineau alte forme de calificare post-liceale decât pentru cei care nu aveau astfel de studii.

Tendința ca persoanele cu studii superioare să aibă dificultăți în inserția pe piața muncii în mai mare măsură în România decât în restul Uniunii Europene reiese, printre altele, din oferta educațională făcută de învățământul superior. În multe cazuri, calificările obținute în urma anilor de educație și formare petrecuți în facultate, ori la master sau în școala doctorală nu sunt cele căutate pe piața muncii. Oferta educațională și piața muncii nu au o bună concordanță funcțională în România (Simionescu M. and Naroș M., 2019, The Unemployment of Highly Educated People in Romania. A Panel VAR Approach, https://sciendo.com/article/10.2478/sues-2019-0010).

În accentuarea discrepanței între nivelul studiilor și șansele reale de angajare ale absolvenților pe piața forței de muncă poate fi invocat un anunț furnizat de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care absolvenții instituțiilor de învățământ (liceu sau facultate), din anul 2023, sunt informați că pot încasa suma de 262 de lei pe lună ca indemnizație de șomaj, timp de 6 luni (Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, https://www.agerpres.ro/comunicate/2023/06/13/comunicat-de-presa-amofm–1123206). O astfel de informație, deși adecvată din perspectiva protecției sociale, vine să contrarieze pe toată lumea: absolvenți, părinți, profesori. Rostul unei instituții de învățământ nu este să formeze și să educe șomeri.

Realizarea unei corespondențe între oferta educațională și cererea de pe piața forței de muncă rămâne o provocare la care variante de soluții posibile ar putea fi configurate în cadrul unor comunități cognitive, care să reunească atât reprezentanți ai angajatorilor, cât și experți din sistemul de învățământ.

La nivelul vieții cotidiene școlare, uneori, cei care reprezintă diferite facultăți ajung târziu în licee. Aceștia promovează oferta facultății în ultimele săptămâni de cursuri ale elevilor. Mai mult, îi antrenează în prezentări și discuții de acomodare mai cu seamă pe elevii claselor a XII-a, ca și cum aceștia fac parte din categoria nehotărâților, care vor fi influențați în ultimul moment. Un demers eficient de prezentare a ofertei educaționale a învățământului superior și de sensibilizare a elevilor se poate realiza pentru clase din anii de studiu anteriori celui terminal, inclusiv pentru elevii din ciclul inferior al liceului. Astfel de activități pot fi binevenite și în Programul „Școala altfel“.

Ideea generală ar putea fi aceea a unor activități educativ-formative desfășurate împreună de către elevi și studenți, alături de profesorii lor coordonatori.

Cum ar fi posibile comunitățile cognitive educaționale?

Înțelesul conceptului de comunitate cognitivă este configurat în lucrarea Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri, semnată de către Steven Sloman, Philip Fernbach, carte apărută în anul 2017, la Editura Publica, București (p. 23).

Ideea autorilor este aceea că nu trăim singuri, izolați, doar cu portofoliul nostru de cunoștințe, ci ne bazăm permanent pe cunoașterea care ne înconjoară: lucrurile, locurile de muncă, ceilalți oameni înmagazinează cunoaștere, transmit cunoaștere, ei bine, reprezintă adevărate resurse de cunoaștere. De la diviziunea muncii încoace fiecare s-a specializat într-un domeniu anume, dar valoarea a ceea ce știe și poate face este dată de faptul că expertiza sa este oferită celorlalți. Oamenii colaborează în mod firesc. Mai mult, aceștia sunt capabil să „împărtășească intenționalități“, să asume o direcție comună de înțelegere și de acțiune. „În acest sens, oamenii seamănă cu albinele, iar societatea seamănă cu un stup: inteligența noastră rezidă nu în creierele individuale, ci în mintea colectivă“ (p.14).

Ne putem gândi că făcând parte din comunitatea cognitivă a societății în care trăim în mod firesc avem disponibilitatea de a conlucra. Dacă avem și scopuri co­mune determinate de specificul muncii prestate, atunci cooperarea pare că se instituie de la sine. Astfel, profesorii din învățământul universitar, cei din preuniversitar, studenții și elevii se vor afla, principial vorbind, în comunități cogni­tive educaționale. În acest sens sunt cunoscute diferite forme de colaborare.

În cadrul universităților există cadre didactice desemnate să gestioneze relația cu învățământul preuniversitar, care se implică în promovarea ofertei educaționale a facultății etc. Pentru practica pedagogică sunt, de asemenea, profesori care organizează stagiile de practică ale studenților în concordanță cu orarele profesorilor mentori din preuniversitar. Unele facultăți îi invită pe elevii interesați să participe la sesiunile de comunicări științifice, desfășurate pe teme diverse. Unele dintre universități organizează, pe timpul vacanței de vară, tabere pentru elevi astfel încât aceștia să participe la cursuri cu un format înalt academic, să experimente­ze ce înseamnă să stai la cămin, să mă­nânci la cantină, în sfârșit, ce presupune viața de student. Acestea sunt activități relevante de orientare școlară destinate elevilor de liceu, receptate cu multă bucurie.

Unele licee, la rândul lor, adresează invitații studenților de la facultățile de profil astfel încât să fie prezenți în diferite cluburi școlare. De exemplu, un student de la Politehnica vine la clubul de robo­tică al liceului. Un student la Științe politice participă la clubul de dezbateri din liceu. În astfel de forme de colaborare și în multe altele se pune în evidență nu atât cât este de performant fiecare pentru sine, cât mai ales cum reușește să-și pună la dispoziția celorlalți capacitățile, cum le folosește în comunitatea sa cognitivă.

Steven Sloman, Philip Fernbach susțin că: „Dacă gândirea este o entitate socială care se desfășoară într-un grup și care implică echipe, atunci inteligența rezidă în echipă, și nu doar în indivizi. (…) Inteligența unui individ reflectă cât de esențial este acel individ pentru echipă“ (p. 246). De aici rezultă că formarea competențelor, oricare ar fi acestea, trebuie însoțită de o educație consistentă referitoare la conlucrare și adaptare eficientă în cadrul comunităților cognitive.

La început de an universitar ne putem propune să intensificăm colaborarea în comunitățile cognitive astfel încât diferența de nivel de studiu, precum și deosebirea între anii de școală și anii de muncă să nu însemne pentru niciun tânăr un obstacol de nedepășit, o reală ruptură de nivel.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București

Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului