Discurs în Aula Academiei Române, de Ziua Culturii Naţionale
Prof. univ. dr. Pavel NĂSTASE, ministrul Educaţiei Naţionale
Sunt onorat, ca om al şcolii şi ministru al Educaţiei, să reprezint acest segment important al dezvoltării sociale şi intelectuale a românilor la Sesiunea solemnă dedicată de către două instituţii emblematice pentru spiritualitatea românească, Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Zilei culturii naţionale, în tocmai ziua de naştere a unui reper al culturii naţionale, Mihai Eminescu.
Intelectual rasat, cu inserţii solide în universul enciclopedic al cunoaşterii – de altfel, în opinia lui Călinescu, un mit, „o instituţie naţională“ –, Poetul şi‑a exprimat diversitatea preocupărilor sale printr‑o cultură vastă, cu ancore în mai toate domeniile ştiinţei şi artei. Valenţele unice ale operei sale literare şi dimensiunea universală a creaţiei eminesciene sunt produsul firesc al orizontului său imens şi reflectă, prin complexitatea ideilor, profunzimea unei gândiri geniale. Pe acest fond filosofic, analizele fine ale prezentului efectuate de Mihai Eminescu, în complexitatea domeniilor sale reprezentative – politică, economie, educaţie, cultură –, sunt studii vizionare, argumentate, viabile, în majoritate, expresii ale unei gândiri prospective.
Substratul polemic ce defineşte întreaga operă eminesciană derivă din profundul respect faţă de fiinţa naţională, pe care, prin analizele făcute, o detaşează de nonvaloare şi eşec, proiectând‑o, cu bună ştiinţă, în afirmarea consecventă şi argumentată a valorilor naţionale în context universal.
În manuscrisele sale, poetul afirmă că „Dacã o generaţie poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupã în înlãnţuirea timpurilor“.
Fără a avea pretenţia de a fi un specialist în Eminescu, ca diriguitor al treburilor şcolii româneşti, aş spune câteva cuvinte despre contribuţiile şi viziunea acestui mare spirit la dezvoltarea învăţământului.
În domeniul şcolii, Eminescu a făcut, în opera sa, o subtilă analiză a unei educaţii eficiente, pornind de la faptul că sentimentul apartenenţei la spaţiul arhetipal trebuie să fie un element esenţial în consolidarea statutului individului în societate. Experienţa sa şcolară, apoi peregrinările prin ţară, studiile de la Cernăuţi, Viena şi Berlin au contribuit definitoriu la construirea valorii afirmaţiilor sale. Faptul că, în cariera sa, există o secvenţă în care îl găsim revizor şcolar la Iaşi mărturiseşte preocuparea pentru un sistem de educaţie coerent şi eficient.
Publicistica sa are nu puţine observaţii pertinente, pe care Eminescu le face privind complexitatea problematicii educaţiei. Definiţia pe care i‑o dă prezintă domeniul ca „o constantă deprindere la economie de puteri şi la aplicarea lor pentru obiecte care merită să le cheltuim“, invocând raportul dintre memorie şi judecată în formarea deprinderilor şi capacităţilor de învăţare.
Citindu‑l, descoperim un deziderat actual pentru şcoala românească, acela de a forma capacitatea elevilor de a înţelege ceea ce se învaţă. Iată, ne spune Poetul: „Nu vei da copilului să opereze decât cu lucruri pe care le‑a înţeles pe deplin. La ştiinţele ce se memorează, cartea‑i tot, pedagogul nimic. La ştiinţele… care cer dezvoltarea judecăţii copilului, cartea trebuie alungată din şcoală ca un ce periculos, căci pedagogul e‑aicea tot“.
Ca revizor şcolar, constată faptul că elevii trebuie „…să cugete singuri şi să rezolve problemele de matematică, de geometrie, de fizică, de limba latină sau greacă“, valorificându‑şi potenţialul individual şi interesul pentru cunoaştere, pe această cale fiind determinaţi să înveţe prin efort propriu. Eminescu a militat şi pentru aplicarea în şcoli a principiului intuitivităţii care asigură un învăţământ de calitate, tocmai prin faptul că vizează înţelegerea.
Învăţarea şi preţuirea limbii române sunt îndatoriri ale şcolii în procesul de creştere şi formare a copiilor. Mihai Eminescu, întemeietor al limbii române moderne, a consemnat în manuscrisele sale mari adevăruri despre limba română: „Nu suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră…“ şi orice vorbă românească „este însăşi floarea sufletului etnic al românului…“, argumentând nevoia învăţării, preţuirii şi apărării limbii române ca reale priorităţi, nu numai ale şcolii.
Iată că adevărurile spuse şi promovate în timpul vieţii de Poetul Naţional şi pe care le regăsim în opera editată şi în manuscrisele sale sunt deosebit de actuale şi impun o atitudine activă şi demnă din partea tuturor românilor.
În fapt, complexitatea operei geniale are ca fundament un orizont cognitiv larg şi consolidat prin lectură, element care l‑a conectat la sistemul valorilor universale. Din această perspectivă, opera lui Eminescu rămâne o creaţie emblematică, un reper cultural viabil şi o expresie a viziunii asupra istoriei, prin analiza prezentului, conectat la arhetipul naţional şi universal.
Ziua Culturii Române este, prin urmare, o sărbătoare a identităţii noastre naţionale şi o expresie a existenţei universale a românismului, un prilej de reflecţie şi vie sârguinţă pentru toţi slujitorii şcolii româneşti, într‑un moment al deschiderilor necesare şi al modernizărilor atât de utile integrării europene!
* Discurs în Aula Academiei Române, de Ziua Culturii Naţionale
Prof. univ. dr. Pavel NĂSTASE,
ministrul Educaţiei Naţionale
