Sfinții Apostoli Petru și Pavel, contribuție excepțională la predicarea Evangheliei și organizarea Bisericii primare

În fiecare an, la 29 iunie, îi sărbătorim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați cei mai proeminenți apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos pentru rolul excepțional și contribuția decisivă la predicarea Evangheliei în Imperiul Roman și organizarea primelor comunități creștine. Pentru sărbătoarea celor doi sfinți apostoli, noi, creștinii, ne pregătim spiritual într-o perioadă de post cu o durată variabilă determinată de data sărbătorii Sfintelor Paști, post care începe în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților.
În viețile celor doi corifei din rândul sfinților apostoli există diferențe și similitudini. Astfel, Petru l-a cunoscut direct pe Mântuitorul Iisus Hristos, fiind unul dintre primii ucenici ai Domnului, în timp ce Pavel l-a descoperit mai târziu în mod minunat pe drumul Damascului, moment care i-a schimbat radical viața în urma căruia a devenit din cel mai înverșunat persecutor al creștinilor, cel mai important misionar creștin. Dintre similitudini menționăm dragostea și devotamentul pentru Mântuiorul Iisus Hristos și predicarea Evangheliei, precum și sfârșitul tragic, amândoi fiind uciși pentru credința în Hristos la Roma, în aceeași zi, 29 iunie, anul 67.
Sfântul apostol Petru s-a născut în Betsaida Galileii (nordul Țării Sfinte) și a purtat numele Simon înainte de a-L cunoaște pe Mântuitorul Iisus Hristos. A fost pescar și împreună cu fratele său, Andrei, au fost mai întâi ucenici ai Sfântului Ioan Botezatorul. A fost decanul de vârstă al apostolilor și deseori vorbea în numele acestora cu Mântuitorul Iisus Hristos pe care Îl ruga să le explice învățăturile Sale. În viața Sfântului apostol  Petru a existat un moment care i-a schimbat viața.
Petru a fost un pescar iscusit care reușea să își întrețină familia din pescuit. Deși avea multă experiență la pescuit, într-o noapte nu a reușit să prindă nimic. În zori, Hristos îl îndeamnă să depărteze corabia de la țărm și să arunce mrejele. În momentul în care scoate mrejele pline cu pești, Petru își dă seama că Iisus nu era un om obișnuit și îngenunchează înaintea Domnului căruia îi cere să plece de la el pentru că este un om păcătos. (Luca cap.5,8)
A fost o fire energică și cu multă disponibilitate în slujirea Domnului, iar mai târziu în predicarea Evangheliei. Sfântul apostol Petru a avut un moment de slăbiciune când, în pofida dragostei manifestate pentru Domnul nostru Iisus Hristos, s-a lepădat de Acesta de trei ori în momentele în care Mântuitorul era batjocorit și trimis pentru judecată de la Ana la Caiafa.
Ulterior, după Învierea Domnului, Petru a regretat gestul și a revenit în rândul apostolilor după ce a marturisit dragostea față de Hristos de trei ori.
După întemeierea Bisericii la evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, Sfântul apostol Petru a predicat învățătura Mântuitorului Iisus Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și Roma. A fost ucis pentru credința în Hristos în ziua de 29 iunie, anul 67, în timpul persecuției împotriva creștinilor a împăratului roman Nero (64-67). În momentul crucificării, Petru a cerut să fie așezat cu capul în jos pentru că s-a considerat nevrednic să fie ucis asemenea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul apostol Pavel s-a născut în orașul Tars din provincia romană Cilicia la începutul secolului 1 d.Hr. În perioada stăpânirii romane, orașul a cunoscut o importantă dezvoltare economică și înflorire culturală, astfel că mulți tineri mergeau să studieze la Roma sau în alte orașe mari din imperiu.
Conform unei tradiții locale, părinții viitorului apostol Pavel au fost luați prizonieri de romani în timpul cuceririi orașului Giscala din Galilea și aduși apoi în Tars, unde au dobândit cetățenie romană. În cartea Faptele Apostolilor se menționează că viitorul apostol a avut două nume, Saul și Pavel. Saul are origine evreiască și înseamnă „cel dorit“, iar Pavel este un nume roman și se traduce „cel mic“. Biografi ai săi consideră că atunci când a fost tăiat împrejur, potrivit tradiției iudaice, a primit numele Saul, dar, pentru că părinții săi erau și cetățeni romani, i-au pus și numele Pavel. Numele de Saul l-a folosit între iudei, iar după convertirea la creștinism pe drumul Damascului a preferat numele de Pavel. În epistola către Romani (cap 11,1), Pavel se recomanda ca fiind fariseu din seminția lui Veniamin, iar Sfântul Apostol Luca în cartea Faptele Apostolilor menționează că Pavel era cetățean roman. Părinții sai confecționau corturi, meșteșug pe care l-a învățat și Pavel.
La 12 ani, Saul a fost trimis de părinții săi la o școală rabinică din Ierusalim condusă de Gamaliel, un învățat celebru în epocă, unde a studiat „Legea“ poporului evreu, dar și filosofia greacă. Educația în mediul elenistic din Asia Mică și studierea fiosofiei grecești la școala rabinică din Ierusalim explică deschiderea sa față de cultura greacă. Pe lânga limba maternă, apostolul Pavel a învățat de mic și limba greacă, ceea ce i-a permis să cunoască din frumusețile acestei culturi și a reprezentat un avantaj excepțional în timpul misiunii sale de predicare a Evangheliei „între neamuri“.
După încheierea studiilor la Ierusalim, Saul se întoarce la Tars, unde ajunge un rabin intransingent, aprig persecutor al creștinilor.
Ca și în cazul lui Petru, și în viața lui Saul din Tars a fost un eveniment care i-a schimbat fundamental existența.
Saul a fost martor ocular la martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan și a supravegheat hainele celor care l-au ucis cu pietre. A persecutat pe creștini din convingerea că Hristos nu a înviat, iar trupul Domnului ar fi fost luat de apostoli din mormânt și ascuns. De aceea a plecat spre Damasc în căutarea trupului Mântuitorului. Pe drum, o lumină puternică l-a orbit, iar Hristos I s-a descoperit în mod minunat și l-a întrebat de ce îl prigonește. Părintele Gala Galaction în studiul De la mormântul gol al Golgotei, la Porțile Damascului consideră că în textul original al cărții Faptele Apostolilor Mântuitorul îl întreabă pe Saul de ce îl urmărește și că El este cel pe care îl caută cu înverșunare. Acest moment produce o schimbare radicală în viață lui Saul, care din persecutor înverșunat al creștinilor devine cel mai important misionar al Evangheliei Mântuitorului Hristos.
Sfântul Apostol Pavel a predicat Evanghelia într-o mare parte a Imperiul Roman din Asia Mică, Grecia, Macedonia și până în Italia și Spania. De aceea a fost supranumit „Apostolul Neamurilor“ deoarece a predicat Evanghelia multor popoare din Imperiul Român.
În cele trei călătorii misionare, a îndurat numeroase primejdii: a fost bătut, întemnițat, a îndurat foame și sete. Nicio primejdie însă nu l-a descurajat de la misiunea de a vesti Evanghelia tuturor. În toate cetățile pe unde a trecut a întemeiat comunități creștine de care a avut grijă permanent și cărora le trimitea epistole prin ucenici ai săi.
Aceste scrisori pastorale cuprind explicații și fundamentări ale unor teme referitoare la învățătura de credință creștină, sfaturi, recomandări și îndemnuri pentru buna desfășurare a vieții religioase, sociale, morale, familiale etc. în comunitățile întemeiate. Dintre acestea s-au păstrat paisprezece care au fost incluse în Sfânta Scriptură (Biblia).
A fost, de asemenea, ucis pentru credință în Hristos în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, anul 67.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii celor din închisori pentru că amândoi au fost întemnițați pentru credință în Hristos și predicarea valorilor evanghelice. Ei sunt modele de iertare și încredere în bunătatea și dragostea lui Dumnezeu pentru cei care cad în păcat. Petru a greșit atunci când s-a lepădat de Hristos, iar Pavel în perioada în care îi prigonea pe creștini. Amândoi însă au primit iertare de la Dumnezeu.
Pr. Constantin Stoica