Gramatica, un secret păstrat cu grijă

Propun o premisă de lucru corectă: niciun ministru n‑ar trebui să comită greșeli de limbă. Extrapolând, aș spune: niciun demnitar n‑are dreptul să siluiască limba română. Trasând încă un cerc concentric, ultimul, vom încheia: toți românii ar trebui să utilizeze corect limba română. Realitatea de pe teren, adică aceea livrată cotidian de vorbitorii nativi, este foarte tristă și aparent iremediabilă.
Prin jocul imprevizibil al hazardului, s‑a întâmplat ca doi miniștri succesivi ai educației, Liviu Marian Pop și Valentin Popa, să aibă ezitări și imprecizii în folosirea limbii române. Imediat „a explodat bomba“, iar suflul ei s‑a resimțit la nivelul întregii țări. Era absolut firesc să se întâmple așa întrucât opinia publică este foarte atentă la prestația intelectuală, la comportamentul și la limbajul celor din frunte. Cum poporul nostru are o nesecată vocație a folclorizării, totul s‑a propagat cu mare viteză din gură în gură, a fost preluat simultan de presa scrisă și audiovizuală și a fost comentat, în cheie ironică și sarcastică, în spațiul virtual. Mental, suntem cu toții prizonierii unei axiome: cine nu știe să vorbească bine românește este ipso facto incompetent, pervertit, arivist, impostor, intrus (un nenorocit!) și nu are ce căuta în funcții de conducere.
Uităm prea repede lecția severă a istoriei. Nicolae Ceaușescu a condus România, pe linie de partid și de stat, timp de 24 de ani și sunt de notorietate erorile lui lingvistice (documentili, muncipiu ș.a.), explicabile printr‑o instrucție precară în junețe, ceea ce nu l‑a împiedicat să promoveze un regim dictatorial și să imprime teamă conaționalilor.
Pledez în aceste rânduri pentru o abordare sine ira et studio a problemei, fiindcă numai o analiză lucidă și obiectivă ne va ajuta să ajungem la liman. Propun o premisă de lucru corectă: niciun ministru n‑ar trebui să comită greșeli de limbă. Extrapolând, aș spune: niciun demnitar n‑are dreptul să siluiască limba română. Trasând încă un cerc concentric, ultimul, vom încheia: toți românii ar trebui să utilizeze corect limba română. Realitatea de pe teren, adică aceea livrată cotidian de vorbitorii nativi, este foarte tristă și aparent iremediabilă. S‑a scris enorm, în diverse registre (științific, parodic, umoristic, grotesc, fantezist) despre erori de limbă comise în presa scrisă, la radio și televiziune, în familie, la școală, pe stradă. Rezultatul? Cine poate să‑l măsoare? Un senator impetuos și intransigent, George Pruteanu,
trecut – vai! – prea repede la cele veșnice, a încercat să promoveze o lege a limbii române, dar s‑a lovit de piedici nenumărate, iar dispariția lui intempestivă a făcut ca și ideea să moară.
Este trist că un ministru al educației greșește din punct de vedere lexical, morfologic ori semantic (să nu uităm însă că el este efemer în funcție, așa cum a demonstrat istoria ultimilor 28 de ani), dar este infinit mai trist că mii de români sfidează zilnic normele limbii literare, într‑o nepăsare imposibil de catalogat.
Interesant este că și alți miniștri ai actualului cabinet produc mici „perle“ lingvistice, dar culpa lor culturală nu este atât de gravă (sic!) fiindcă – nu‑i așa? – ei nu dețin portofoliul educației. Unul construia imperturbabil enunțuri cu parazitarul „și“, asigurându‑ne că va promova „ca și valori…“, deși aici nici nu există riscul cacofoniei. Opinia curentă este că orice cacofonie poate fi evitată, reformulând enunțurile litigioase. Acest faimos „ca și“ face victime în toate straturile societății, de la oamenii simpli și până la fruntașii națiunii: „Eu ca și angajat…“, „Eu ca și parlamentar…“ etc. Probabil că, în viitor, experții în limba română vor omologa aceste formulări rebarbative și le vor socoti corecte.
O comentatoare de la o televiziune a declarat ritos și ironic, vizând un partid politic: „Va curge lapte și miere“. În această propoziție cu valoare paremiologică avem un subiect multiplu, așadar, verbul se pune obligatoriu la plural: „Vor curge lapte și miere“. Citesc într‑o gazetă locală cu tiraj ridicat un titlu de‑o șchioapă: „O mamă și doi copii a rămas pe drumuri“. Situația este similară și inacceptabilă. Un alt ministru în funcție vorbea de „capabilități de apărare“. Substantivul „capabilități“ nu există (încă) în limba română, dar vorbitorului i se pare, probabil, că banalul „capacități“ este prea palid și amintește izbitor de limbajul de lemn din epoca totalitară.
Pleonasmul se poartă azi și la case mai mari, și la case mai mici: „Mare latifundiar de pământ“, „procent de promovabilitate de 80%“ ș.a. Se vorbește și se scrie greșit expresia „respectoase salutări“; corect este „respectuoase salutări“. Se scrie frecvent „delicvent“, corect este „delincvent“. Un publicist notoriu, cunoscut pentru duritatea verdictelor sale, a greșit forma unui pronume de întărire. Trebuie să recunoaștem că formele de masculin și feminin, singular și plural, ale acestui pronume buclucaș creează multora dificultăți, indiferent de nivelul de instrucție. Este clar că în gimnaziu această temă de gramatică a fost tratată facil și ca atare lasă urme.
Morala fabulei este scurtă. Dacă aș fi avut funcția și puterea de a decide, aș fi tăiat repede nodul gordian: în clipa în care s‑a iscat scandalul lingvistic ce‑l viza pe un candidat la funcția de ministru al educației, aș fi cerut imediat un altul. Suceava, dar și alte județe au destui candidați potențiali valoroși.
Teodor PRACSIU