Vă rog frumos…

„Este uşor să dai 25 la spate altuia.”
(Nu spunea niciodată „la fund”, pentru că „era ruşine”.)
(Străbunica mea, Mocanu Lina, văduvă în Primul Război Mondial)
Vă rog frumos să mă iertaţi că am avut „tupeul” şi curajul să-mi aleg meseria de profesor.
Vă rog frumos să mă iertaţi că încă am curajul şi „tupeul” să mai fiu profesor. De ce „încă”? Deoarece eu cred că eu, PROFESORUL (chiar dacă sunt educator, învăţător, institutor, etc.), sunt totuşi, recunosc, cea mai rea fiinţă din România: un nenorocit de… corupt; un „şpăgar tâmpit”; un cerşetor de drepturi; un idiot, permanent nemulţumit de bani; un „politizat” – termenul nu-mi aparţine, dar îl folosesc cu plăcere, deoarece m-a pus dracu’ să mă înscriu la concursul pentru funcţia de director şi, ca prostia să fie maximă, să-l şi promovez, ultima oară în aprilie 2006; un „milog” care cerşeşte întruna cadouri, ba pe deasupra mai am tupeul să fiu şi nemulţumit de ceea ce primesc; un prost „absolut” care, cu „tupeul” aferent, am adunat până la 50 de ani doar 17 ani de pregătire şcolară la toate nivelurile şi peste 20 de cursuri de perfecţionare – cuvântul „doar” nu l-am pus între ghilimele pentru că ceea ce văd astăzi mă convinge că este real şi că, de fapt, pot să-l înlocuiesc cu… „degeaba”; un „neadaptat”, un „anacronic” (prescurtat, bou), pentru că încă mai cred că înainte de a cere „socoteală” lu’ profesoara aia, lu’ directoru’ ăla, într-un cuvânt… lu’ „ăia”, trebuie totuşi să spui: „vă rog frumos”, „sărut mâna”, şi chiar şi… „mulţumesc”; un fraier, care crede că trebuie, părinte fiind (pentru că „chiar” şi profesorii câteodată sunt părinţi), să aibă încredere, să o respecte şi să o sprijine permanent şi necondiţionat pe „DOAMNA“, pentru că dumneaei este Doamna Învăţătoare a fiului meu – cu litere mari deoarece pentru fiul meu şi pentru părintele care sunt, ea este totul; un bugetar gras şi „nesimţit” care stă în cârca pricăjitului de „privat” şi pur şi simplu îl sufocă (ideea nu-mi aparţine, dar ilustrează perfect… dar ilustrează perfect… şi atât, pentru că orice aş adăuga ar fi interpretat ca un comentariu politic); un „vinovat de serviciu”, pentru că: dacă sunt atâtea prostituate, de vină-i şcoala, că nu face educaţie sexuală; dacă ţara s-a umplut de infractori, de vină-i şcoala, că nu face educaţie anti-violenţă; dacă ţara s-a umplut de păduchi, de vină-i şcoala, că nu face triaje, nu dă cu soluţii speciale, nu-i spală pe cap pe elevi şi nu face destulă educaţie sanitară; dacă ţara este plină de săraci, de vină-i şcoala, că nu are mai multe programe sociale; dacă ţara nu are destui bogaţi, de vină-i şcoala, că nu are mai multe programe de educaţie financiară; dacă suntem o ţară de „umflaţi”, strâmbi şi bol­navi, de vină-i şcoala, că nu sunt mai multe ore de mişcare; dacă „votăm prost”, de vină-i şcoala, că nu face mai multe ore de educaţie civică; dacă stau clădirile să cadă, rezolvarea vine de la scoală, prin exerciţii de apărare (dar poate
mai întâi refacem clădirile) etc. etc. etc.
Şi totuşi, pentru că nu suntem chiar toţi din învăţământul românesc doar tâmpiţi, idioţi, corupţi, şpăgari, şmenari, ţepari, maradonişti, turnători etc., suntem totuşi „lucrători în educaţie”: cadre didactice, didactic auxiliare şi nedidactice, „purtători de creiere” – şi pe deasupra le mai şi folosim bine, repede şi des; am înţeles că aproximativ 320.000 de lucrători într-un domeniu reprezintă o „pradă tentantă” într-un an electoral…
Vă rog frumos să nu uitaţi că, pe lângă loc de muncă şi card bancar, încă mai există şi suflet, şi atunci când foloseşti la nesfârşit formule impersonale precum: şcoala românească este coruptă; în şcolile din România; părinţii spun; se aude că…; pe forum se spune că…; am auzit de la elevi…, aceste formule pot produce mai mult rău decât tăierea/furtul veniturilor într-o seară prin televizor (pentru că o reducere este însoţită de explicaţii logice şi concrete) – şi nimeni, dar absolut nimeni, nu-şi mai doreşte asta.
Frumos ar fi ca toţi aceia care: „ştiu că”, „au auzit că”/„au citit pe forum că” să o facă totuşi personal, să se uite în ochii mei atunci când spun, să mă privească în faţă, pentru că un cuvânt nedrept spus doare mai mult ca o palmă, şi chiar dacă România rimează cu „turnătoria”, totuşi „să facem totul” ca să nu ajungem o ţară de „sifoane”.
Toate acestea sunt adevărate, dar cei care permanent pe toate căile şi canalele încearcă să ne convingă despre cât de „proastă” este şcoala românească să nu uite că o „şcoală proastă” nu poate avea decât produse p… – am lăsat loc pentru ca pe linia punctată fiecare dintre cei care citesc să completeze cu ceea ce cred sau ceea ce simt, iar cei care cred că… le ştiu pe toate să nu uite că sunt produsul şcolii româneşti. (P.L.P.)
P.S.
Şi totuşi, pentru că acum, în ianuarie 2014, este luna în care în şcolile din România – dar numai aici şi nicăieri altundeva – se cer şi se dau şpăgi, am să pretind şi am să cer o… şpagă, un… dar… un cadou: un buchet de flori, doar unul, cu un număr cu soţ de flori cu două panglici laterale şi… atât.