Interviu cu prof. Gabriel Hârtie, inspectorul general al ISJ Botoşani
Stimate domnule profesor, aţi câştigat, la începutul lui aprilie, concursul pentru funcţia de inspector general al judeţului Botoşani. Dar aţi fost numit cu delegaţie, la începutul anului. Cum aţi preluat şcoala botoşăneană? Care au fost cele mai mari provocări cu care v‑aţi confruntat?
Ar fi o ipocrizie dacă aş declara că m‑am confruntat, odată cu noua funcţie, cu surprize, atât timp cât lucrez în Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani încă din 2012. Sigur, a fi inspector şcolar general implică o abordare diferită, o strategie mai complexă şi, adesea, prognoze pe termen mediu şi lung străine de atribuţiile celorlalţi colegi din inspectorat, dar acestea nu au puterea de a modifica, ex abrupto, nici nevoile şi nici performanţele şcolii botoşănene.
De la începutul acestui an m‑am confruntat, alături de colegii mei din toate inspectoratele şcolare, cu provocările specifice muncii noastre. De la arhitectura planului de şcolarizare la gestionarea înscrierilor în clasa pregătitoare, activitatea noastră depinde de politicile ministerului de resort, de calendarul naţional pe care acesta îl stabileşte şi de direcţiile strategice propuse la nivel local. Nu aş putea ierarhiza, în funcţie de importanţă sau de vreun alt indicator obiectiv, aceste provocări, pentru a vă spune care au fost cele mai mari. Pentru noi, toate sunt importante, fiindcă toate au drept finalitate o educaţie de calitate, nesupusă hazardului sau accidentalului.
Vom avea, începând cu anul şcolar 2017‑2018, un nou curriculum pentru gimnaziu, care cuprinde discipline noi şi, logic, cadre didactice noi. Cum va acoperi şcoala botoşăneană necesarul de profesori calificaţi?
Este în firea noastră să privim orice schimbare cu rezerve şi, uneori, chiar cu teamă. Atitudinea aceasta nu înseamnă că schimbarea respectivă nu este una bună. Eu am încredere deplină în analiza făcută la nivel central şi cred că, în timp, decizia luată îşi va demonstra profitabilitatea educaţională. Revenind la asigurarea cadrelor didactice calificate, disciplinele noi despre care vorbiţi nu implică neapărat şi cadre didactice noi. De pildă, competenţele generale şi competenţele specifice prevăzute pentru disciplina Educaţie socială, din aria curriculară Om şi societate, pot fi asigurate, la nivel optim, de profesorii de istorie dintr‑o şcoală. În plus, în colaborare cu Casa Corpului Didactic, am pregătit deja câteva cursuri de formare în acest sens.
Dincolo de acest aspect, învăţământul botoşănean nu duce lipsa cadrelor didactice bine pregătite, ci, mai degrabă, lipsa locurilor de muncă pentru acestea.
În ceea ce priveşte învăţământul dual, ce ne puteţi spune despre acesta la nivelul judeţului Botoşani? Mă refer la necesarul de spaţii, de cadre didactice, de manuale…
Existenţa învăţământului dual în spaţiul educaţional românesc este una dintre condiţiile absolut necesare pentru a avea o economie competitivă, atractivă, bazată pe o forţă de muncă instruită practic, nu doar teoretic. Dacă avem în vedere marile forţe economice ale Uniunii Europene, nu putem să nu apreciem contextul legislativ, chiar dacă incomplet deocamdată, care a conturat şi susţinut învăţământului dual şi la noi. La nivelul judeţului Botoşani, logistica şi infrastructura necesare dezvoltării unui astfel de învăţământ sunt, din punctul meu de vedere, asigurate la cel mai ridicat nivel. Cred că este suficient să menţionez că Liceul Tehnologic Ştefan cel Mare şi Sfânt din Vorona beneficiază astăzi, după o investiţie de aproape şase milioane de euro, de unul dintre cele mai moderne campusuri şcolare rurale din România. Acest liceu se află în concurenţă, în toată zona de nord‑est a ţării, doar cu un alt liceu din judeţul Botoşani, şi el cu clase de învăţământ profesional: Liceul Demostene Botez din Truşeşti, beneficiar al unei investiţii de peste nouă milioane de euro. Ţinând cont şi de profesionalismul cadrelor didactice de specialitate din aceste două unităţi de învăţământ, pot afirma că suntem, la nivel instituţional, pregătiţi.
Concursurile de directori şi directori adjuncţi au readus normalitatea în sistemul de învăţământ preuniversitar. Ce se va întâmpla la sesiunea din vara acestui an?
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar a fost o necesitate pe care au subliniat‑o de‑a lungul ultimilor ani atât directorii înşişi, cât şi reprezentanţii sindicatelor şi cei ai inspectoratelor şcolare. Să nu privim, însă, necesitatea unei stabilităţi manageriale pe care un concurs o oferă ca pe o lipsă de legitimitate sau de normalitate în afara lui. Şi fac această afirmaţie în calitate de fost inspector şcolar general adjunct „cu concurs“, respectiv de actual inspector şcolar general, tot „cu concurs“…
Este adevărat că, înaintea concursului, responsabilitatea numirilor aparţinea de jure consiliului de administraţie al inspectoratului, însă nicio clipă aceste numiri nu s‑au făcut după criterii arbitrare sau subiective. Cred că rezultatele obţinute de elevii noştri în ultimii patru ani, atât la examenele naţionale, cât şi la concursurile şi olimpiadele şcolare – barometru uşor măsurabil de oricine –, certifică numirile făcute. În plus, să ne amintim că rezultatele la nivel naţional ale concursului au arătat că 85,67% din posturile de directori au revenit celor care, anterior concursului, exercitau aceste funcţii – argument imbatabil, în opinia mea, al responsabilităţii inspectoratelor şcolare care i‑au numit, argument ce subliniază că numirile acestea au fost determinate de criterii de performanţă, competenţă şi profesionalism.
Fără a intenţiona să devin formal, nu pot afirma decât că, la Botoşani, acest concurs s‑a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cât priveşte sesiunea următoare, destinată posturilor încă neocupate prin concurs, nu vă pot spune decât că se va desfăşura în acord cu directivele trasate de metodologie şi procedură. Aceste lucruri nu se interpretează şi nu se discută!
România rurală este punctul nostru nevralgic. În judeţul Botoşani care este situaţia unităţilor de învăţământ din rural?
Depinde la ce ne raportăm. Vă dădeam un exemplu, mai devreme, de campus la nivel european, aflat în mediul rural botoşănean, la Vorona. Nu este singura şcoală din judeţul nostru care oferă elevilor săi condiţii în acord cu exigenţele contemporaneităţii. Dar nu este nici regula dominantă a învăţământului rural botoşănean. Fie că vorbim despre lipsa autorizaţiilor sanitare de funcţionare, fie că vorbim despre necesitatea consolidării sau modernizării spaţiilor şcolare, fie că vorbim despre dificultatea navetei cadrelor didactice sau despre valoarea care trebuie acordată educaţiei de toate comunităţile şi autorităţile din mediul rural, probleme încă există. Cred, în egală măsură, că suntem pe un drum bun. În ultimii ani, am reuşit să asigurăm microbuze şcolare pentru toate unităţile de învăţământ care au solicitat acest lucru, am finalizat majoritatea investiţiilor începute în clădirile aflate odinioară în paragină, am accesat, împreună cu autorităţile locale, fonduri europene destinate asigurării tuturor condiţiilor necesare desfăşurării unui proces instructiv‑educativ de calitate, investim mult în formarea cadrelor didactice…
Cum colaboraţi cu autorităţile locale, prefectură, primării etc.?
Poate una dintre marile realizări ale mandatului fostului inspector şcolar general Mihaela Huncă a fost rezultatul dialogului permanent pe care l‑a purtat cu forurile de conducere ale judeţului pentru conştientizarea, la nivel colectiv, a rolului şi, mai cu seamă, a locului şcolii în societate. Astăzi putem vorbi despre o implicare reală, nu doar declarativă, a autorităţilor locale în viaţa educaţiei din comunitatea pe care o reprezintă. Şcoala botoşăneană este sprijinită, iar acest lucru generează dezvoltare, performanţă şi condiţii propice învăţării. Din acest punct de vedere, rolul meu, de a păstra ceea ce s‑a construit în patru ani devine unul mult mai uşor.
Să vorbim şi despre abandonul şcolar din aceeaşi zonă rurală. Care este situaţia în momentul de faţă?
Aşa cum se preciza şi într‑un document emis anul trecut de Institutul Naţional de Statistică, una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă învăţământul românesc este abandonul şcolar. În 2015, rata părăsirii timpurii a şcolii în România, conform Eurostat, era de aproximativ 19%, în condiţiile în care media europeană era de 11%. Cu alte cuvinte, ţinând cont de repercusiuni, putem spune că abandonul şcolar trebuie să fie considerat, la nivel naţional, o problemă cu grad de prioritizare maxim.
Noi, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, împreună cu toţi colegii noştri, directori şi profesori, am stabilit, încă din 2012, drept ţintă strategică judeţeană reducerea riscului de abandon şcolar. Cu ajutorul planurilor de măsuri gândite şi aplicate în fiecare unitate de învăţământ, cu ajutorul comunităţilor locale implicate în acest demers comun şi prin implementarea a două proiecte mari, SCAN („Salvaţi copiii de abandon şi neintegrare“) şi „Un viitor mai bun prin educaţie“, am făcut ca rata abandonului, la nivelul judeţului Botoşani, să fie sub 1,2%.
Interviu realizat de Oana PANAIT
