Ideea de a nu se mai organiza serbări cu premierea elevilor la sfârșit de an școlar are câteva idei, indicații și împrejurări precursoare, deci nu este nouă.
Acum câțiva ani, se răspândise și tot așa se dezbătea ideea de a nu se mai face în școli și grădinițe serbări cu cadouri de Crăciun. Ideea s-a spus că venea dintr-o indicație ministerială.
Tot în urmă cu câțiva ani, începuse să circule o petiție împotriva serbărilor de orice fel: Crăciun, 8 martie, sfârșit de an școlar etc.
Acum vreo douăzeci și ceva de ani, chiar se instituise practica de a nu se mai acorda la clasele primare premii în funcție de ordinea mediilor, ci de a se da diverse diplome pentru merite individuale, practic, fiecare elev din clasă primind câte o diploma pentru câte ceva.
Dacă s-ar fi și realizat, renunțarea la serbările de Crăciun ar fi fost fără precedent. Serbările de Crăciun în școli și grădinițe nu numai că nu au fost interzise nici când țara era condusă de partidul comunist, ci au și fost organizate pe atunci cu zel, mai ales prin anii ’60. E drept că bradului de Crăciun i se zicea pom de iarnă, lui Moș Crăciun i se schimbase numele în Moș Gerilă, iar până la urmă fusese trecut sub tăcere; ba, în 1989, i se pregătise o substituire totală, pentru că, odată cu venirea vacanței de iarnă, în acel an era programat să se facă eveniment național din alocarea a vreo șapte lei de preșcolar, elev și student pentru organizarea „serbărilor Pomului de Iarnă și a Revelionului”, existând directive speciale să li se spună copiilor, în stilul propagandistic al epocii, că darurile le sunt oferite prin „grija părintească a iubiților conducători”.
Pornirea împotriva serbărilor de orice fel este de luat prin raportare la practica din zilele noastre de a se face serbare (mai ales la grădiniță și, în mare măsură, la ciclul primar) legate de cele mai diverse activități, de felul lor, curente în programul grupelor și claselor: „serbare la Engleză”, „serbare la Balet”, „serbarea Abecedarului”, „serbarea Toamnei”, „serbare la Aichido”, „serbare de 1 iunie” etc. Ele reprezintă momente de bucurie pentru copii, precum și contexte de etalare și reconfirmare a unor disponibilități familiale, cu intrinsecă relevanță socio-relațională și cu așteptate confirmări ca „serviciu” educațional oferit.
Acordarea unei mulțimi de diplome la serbarea de sfârșit de an școlar nu este specifică doar actualității. Ea vine din anii ’80. Erau tot ani de criză a sistemului educațional, chit că în prezent circulă, în funcție de vârstă, nostalgia, respectiv, părerea de felul „ce școală aveam noi înainte!” Nici atunci nu mai era timp de nuanțări, așa că și atunci recursul era la ostentație acoperitoare. Multele premii (mai ales premiul I) se doreau a fi elocvente pentru „nivelul” clasei, pentru reconfirmarea faimei cui „avea” clasa și pentru onorarea părinților. Ca urmare, premianții cu diplome și coronițe aliniați în fața asistențelor la serbări aduceau cu distribuția unei drame shakespeariene ieșite la rampă la final de spectacol pentru aplauze și poze.
Cerința de anulare a competiției la învățătură de carte, unde e necesară și tradițională, produce oarecare vâlvă concomitent cu dorința de a se introduce competiția în tot mai multe activități și împrejurări unde e contraindicată. Este notorie forfota ajunsă înverșunare a părinților pentru a le fi copiii premiați, situați cât mai sus, selecționați, titularizați, răsplătiți peste tot pe unde se creează o colectivitate, se înfiripă o lucrare. Se organizează olimpiade la clase tot mai mici, deși olimpiadele școlare de felul lor au fost gândite drept competiții de nivel înalt, pentru liceu, la discipline de învățământ fundamentale. Sunt proclamate drept olimpiade concursuri restrânse ca profil și arie. Sunt stabilite categorii de vârstă tot mai joase pentru competiții și selecții. Pedagogi, medici și performeri pledează degeaba pentru caracter necompetitiv și, mai ales, în necunoștință de carte în domeniu, aplicat la vârste mici și în faze incipiente.
În același timp, se poate pune întrebarea la ce bun și cu ce farmec serbare, diplome, coronițe la sfârșit de an școlar, când ele nu ar mai veni după acumulări de-a lungul unor trimestre cândva, semestre până acum, punctate ba prin surpriza, ba prin pregătirea și așteptarea notelor și a mediilor cu reacțiile aferente; serbare, diplome și coronițe care să marcheze doar o notă pusă în ultimă instanță (nu i se poate spune medie, fiind unică), după o succesiune de „secvențe” de școală și de vacanțe, plus zile fără școală din felurite motive?!
