Trăim o perioadă de tensiuni, schimbări și tendințe contradictorii, care aproape că au sfâșiat în două sau în mai multe societatea românească. Lumea noastră, tulburată de atâtea tare și grave dezechilibre, de probleme de mentalitate și de o criză cronică a valorilor, se află într-un moment de răs­cruce al existenței ei. Nutrim speranța că lucrurile vor intra progresiv într-un proces de reașezare și normalizare, urcând, treptat, pe un trend al evoluției în direcția europeană la care ne îndreptățesc geneza, istoria și devenirea noastră. Starea de azi a societății conduce, inevitabil, la educație. La nevoia de educație, educație de calitate, care să modeleze noile generații și, în viziunea formării continue, populația adultă.

Privind în ansamblu, societatea noastră are nevoie, poate mai mult decât oricând, de educație. Lipsa educației rămâne o problemă pentru o lume dezorientată, aflată încă în vâltoarea tuturor confuziilor și pornirilor. Educație în toate sensurile: instrucție, cultură și cunoaștere, valori morale, ci­­vice și sociale, respect, empatie, spirit critic, simțul valorii autentice. Absența sau insuficiența învățării și formării morale creează mari vulnerabilități individului și societății. O societate compusă din cetățeni cu educație precară, fără valori bine definite, fără repere clare, fără aspirații și direcții, este foarte ușor de influențat și manipulat pe toate căile, în orice sens.

Învățământul românesc are nevoie de o schimbare complexă, care să-l transforme într-un sistem modern, al educației de calitate, eficiente, performante și competitive. În deceniile postdecembriste, școala noastră a parcurs un declin continuu, vizibil în ariile fundamentale ale procesului educațional: calitate, eficiență, disciplină, atmosferă, respect. Declinul, incontestabil, chiar dacă nu ne place să-l acceptăm, se vede în rezultatele elevilor, în nivelul lor scăzut la lectură, știință, cultură și cunoaștere – suntem în continuare „lideri“ europeni la analfabetism funcțional –, în atitudine și comunicare, în „modelele“ adoptate și mentalitate. Reabilitarea sistemului în toate punctele critice, creșterea calității, promovarea valorilor morale, cultivarea unei atmosfere proprii mediului educațional, modernizarea educației și transformarea ei într-un sistem eficient, în deplină sincronizare cu exigențele și evoluțiile lumii de azi devin astfel o prioritate absolută. O prioritate și, în același timp, o obligație a lumii politice și a tu­turor pentru noile generații, care au un ex­­traordinar potențial de inteligență și merită o educație de calitate. O astfel de transformare, mai mult decât necesară, ar ridica nivelul de știință, cultură și cunoaștere al elevilor, studenților și absolvenților, ar cultiva și dezvolta competențe necesare în Societatea Cunoașterii și Era Digitală. Pe termen mediu și lung, o nouă educație definită de calitate și eficiență ar construi, treptat, o nouă societate, sub auspiciile valorilor civilizației, care ar transforma din temelii România.

Lumea de azi își concepe dezvoltarea pe cunoaștere, cunoașterea fiind motorul dezvoltării durabile. Adevăr simplu, calea către cunoaștere o reprezintă educația, în toată complexitatea termenului, la toate nivelurile sistemului: de la educația timpurie la în­vățământul postuniversitar și, mai departe, la învățarea de-a lungul întregii vieți. Educație, studiu, lectură, cercetare, creativitate, originalitate, inovare, însoțite de gândire critică, de abordări interdisciplinare, transdisciplinare și multidisciplinare, implicarea complexă a Tehnologiei Digitale și a Inteligenței Artificiale, toate acestea constituie formula de mare complexitate a cunoașterii. Într-o lume a competiției acerbe, sfâșiată de tensiuni, concurență și conflicte, performanța în cunoaștere face diferența, constituind factorul major al dezvoltării și progresului. Prin urmare, miza transformării în educație transcende interesele realității imediate și angrenează dezvoltarea și evoluția țării. Iar România, judecând după re­zultatele strălucite la olimpiade, după personalitățile de excepție care fac performanță în domenii de vârf, în universități și in­­stitute de cercetare din țară și străinătate, are potențialul de a dezvolta o educație de calitate și de a deveni o putere regională în cunoaștere, tehnologie și economie.

Două documente importante au readus educația la statutul de cap de afiș al atenției publice. Este vorba despre Raportul OCDE privind Educația și Competențele în Ro­mânia (Education and Skills in Romania) și Raportul de Diagnostic al Educației și Cercetării din România (Raportul QX), elaborat de Ministrul Daniel David. Raportul OCDE ia în vizor calitatea educației, analfabetismul funcțional al elevilor ro­mâni, la lectură, științe și matematică, fe­nomen care se perpetuează în loc să se di­­minueze, educația timpurie, aflată încă la începutul integrării în sistem, insuficient dezvoltată, starea critică a învățământului rural, abandonul școlar, problemele legate de acces, egalitate de șanse, formarea profesorilor, buna guvernanță, finanțarea educației, învățământul dual, educația adulților și altele. Raportul QX relevă o serie de lucruri critice cu privire la învățământul preuniversitar, la cel universitar și la cercetare-dezvoltare-inovare (CDI). În învățământul preuniversitar: educație ineficientă, absolvenți cu o calitate slabă a competențelor, abandon școlar, analfabetism funcțional. Învățământ universitar: sistem fragmentat, multe universități, unele cu o dezvoltare atipică în raport cu standardele in­ternaționale, cu misiuni academice neclare și organizări interne depășite. La capitolul cercetare-dezvoltare-inovare, România „produce prea puțină cunoaștere“, „prea puțină este de calitate“, iar din aceasta „prea puțină este de concepție românească“ și este transformată în „inovații tehnologice și socioculturale“.

Prin urmare, privit în oglinzile paralele ale celor două Rapoarte – o evaluare externă și una internă –, învățământul românesc este încă departe de standardele de calitate și exigențele din zilele noastre. Documentele vin și cu soluții, care ar duce la ameliorarea situației și la crearea unui cadru al reabilitării și dezvoltării. Nu trebuie, desigur, să înțelegem că educația se află într-o situație catastrofală. Școala noastră are mulți profesori de valoare, responsabili și dăruiți, elevi care vor și pot să învețe, părinți implicați, comunități locale dedicate și eficiente. Dar părțile bune nu le anulează pe cele rele. Chiar dacă nu este la marginea dezastrului, învățământul are destule probleme, unele de primă importanță. Astfel că cele două Rapoarte, cu semnalele și concluziile lor critice, care readuc pe tapet o serie de dificultăți cronice, cu soluțiile și direcțiile pe care le propun, trebuie serios analizate și luate în considerare. Altfel, problemele ig­­norate, nerezolvate și cronicizate pot conduce, în cele din urmă, la dezastru…

Este un timp complicat, al tensiunilor și căutărilor, dar și al reconstrucției societății în direcția civilizației și a viitorului. Iar re­­construcția societății românești, a țării în ansamblu începe cu educația. Dacă vom avea o educație de calitate, eficientă, performantă și competitivă, dacă vom avea o educație dezvoltată și puternică, vom avea și o țară dezvoltată și puternică. Educația, o spunem mereu și mereu, trebuie abordată și asumată ca Proiect Național, ca Proiect de Țară. Dacă politicienii de azi, dacă forțele politice care vor binele țării și lucrează pentru viitorul ei între țările civilizate și avansate ale lumii înțeleg și asumă acest adevăr și, mai departe, îl transformă într-un Program pe termen lung, atunci bătălia pentru educație are toate premisele să fie câștigată. O bătălie pașnică, purtată cu armele viziunii, conștiinței, responsabilității și dedicației totale pentru copii și tineri, pentru țară și viitorul acesteia. Pentru că viitorul se construiește prin educație, Educația este Viitorul. De aceea educația trebuie asumată, necondiționat și transpartinic, ca prioritate absolută, ca prioritate strategică. De aici în­cepe totul: o educație de calitate înseamnă o șansă importantă pentru noile generații, pentru societate și pentru destinul european al României. Să sperăm că cei care decid soarta țării vor înțelege acest adevăr și această necesitate sub imperiul urgenței.

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului