Foto: dreamstime

Educația se află la un nou început: un nou an, un nou ministru, profesorul universitar Daniel David, un nou program. Se anunță un proces complex al schimbării, un șantier al transformărilor și, sperăm, al construcției. Reforma privește învățământul în elementele lui fundamentale: scopuri, conținut, calitate, eficiență, abordări didactice, profesori, valoare, meritocrație, digitalizare. Procesul vizează un obiectiv strategic: sincronizarea învățământului românesc cu evoluțiile din educație, cercetare și cunoaștere, deschiderea către inovațiile și progresele tehnologice din Era Digitală și a Inteligenței Artificiale, orientarea lui către viitor. Un viitor care vine vijelios spre noi, cu nenumărate provocări…

O primă dificultate n-a întârziat să apară, odată cu noile planuri-cadru pentru liceu și prevederile lor referitoare la regimul unor discipline precum istoria, geografia, limba latină, limbile străine – scăderea numărului de ore sau scoaterea lor din trunchiul comun și punerea la opțiunea elevilor în ultimele clase de liceu. Or, ceea ce e opțional stă sub riscul de a-și pierde din importanță și de a fi lăsat la o parte… Schimbările în cauză au generat nemulțumiri și poziții comune în mediile educaționale și academice, declanșând deja o furtunoasă dezbatere. Faptul arată că importanța educației este asumată, cu rațiune și luciditate, la nivelul sistemului și al societății. Discuțiile sunt în desfășurare și este de apreciat că Ministerul se arată deschis la argumente și la soluții. Planurile-cadru sunt, deopotrivă, un punct nevralgic și un test.

Educația trebuie să păstreze un echilibru între disciplinele fundamentale, cu rol fondator și formator, și noile conținuturi aduse de progresul cunoașterii. Procesul modernizării nu impune însă diminuarea ca importanță și regim a unor materii precum literatură, istorie, geografie, latină, limbi străine, care participă la formarea culturii generale, la îmbogățirea spirituală și intelectuală, la deschiderea orizonturilor cunoașterii și care, de aceea, aparțin trunchiului comun. Alături, desigur, de matematică, fizică, chimie, informatică și vârful de lance al noilor tehnologii, Inteligența Artificială. Dozarea disciplinelor se cere făcută cu înțelegerea profundă a lucrurilor sub idealul formării complexe a elevilor, în care elementele fundamentale se întâlnesc și colaborează cu cele de avangardă, în care umanismul participă împreună cu științele reale la o sinergie fecundă în opera cunoașterii. Soluțiile, rezultate din implicarea specialiștilor și în urma consultării publice, pot crea un cadru curricular armonios, rațional și echilibrat.

O viziune actualizată asupra educației și rolului ei în timpul de azi este punctul de start al unui demers reformator consistent. Dezbaterea privitoare la schimbarea din educație, discuția calificată, purtată de decidenți, profesori și cercetători de marcă, teoreticieni și practicieni, profesori de valoare, validați de rezultate și performanțe, reprezintă o necesitate în orizontul imediat al acesteia. Înainte de toate, trebuie definite aspectele de interes strategic: ce învățământ ne dorim să avem, ce-și propune educația românească în secolul XXI, care sunt scopurile și țintele ei, ce fel de elevi, studenți și viitori cetățeni vrem să formăm. Plecând de la acestea, discuțiile urmează să fie dezvoltate pe liniile de forță ale schimbării învățământului românesc, proces mai mult decât necesar astăzi, după atâtea „reforme“ începute și neterminate, când școala se confruntă cu fenomene negative, precum analfabetismul funcțional, scăderea nivelului de cunoaștere și cultură generală, ignoranța în progres continuu, abandonul școlar… O astfel de dezbatere conturează un for al gândirii critice și constructive, al ideilor și soluțiilor, dincolo de orice interese politice, ideologice sau de altă natură, într-o singură direcție: modernizarea educației românești, transformarea ei într-un sistem eficient și performant, cu șanse să devină un adevărat model european și mondial. Pentru această metamorfoză pledează potențialul re­surselor umane, elevi și profesori, care se manifestă, din când în când, spectaculos, prin performanțe de răsunet mondial.

Dezbaterea n-ar trebui să rămână un exercițiu în gol. Ideile și soluțiile conturate în areopagul conversației calificate pot fi agregate într-un sistem modern și inovator, sub semnul calității, eficienței și competitivității, care să genereze un Proiect Național pentru Educație pe termen lung. Încercări au mai fost și au eșuat din varii cauze… Momentul de față al educației poate însemna relansarea reformei sub auspiciile unei noi viziuni, sub girul specialiștilor și al angajamentului pentru educație ca factor al evoluției. În același timp, poate constitui cadrul asumării educației ca proiect de importanță națională de toate forțele politice. Asumarea implică, înainte de toate, scoaterea Educației din zona intereselor partinice și abordarea ei ca prioritate națională. Desigur, miniștrii sunt numiți politic în mecanismul democrației. Privind în istorie, Regele Carol I îi voia sorbonarzi, indiferent de partid. Dar, dincolo de miniștri, este necesar ca Educația să rămână fără culoare politică. În baza asumării publice și transpartinice, ar urma ca fiecare ministru să continue Proiectul asumat de toate forțele politice.

Istoria face ca pe 15 februarie, în ani diferiți, să se fi născut doi titani ai educa­ției, culturii și civilizației românești: Titu Maiorescu (1840, 185 de ani de la naștere) și Spiru Haret (1851). Cei doi au fost oameni politici, primul, conservator, al doilea, liberal. Maiorescu, absolvent al Academiei Theresianum (Viena), al Universităților din Berlin (licență) și Giessen (doctorat) și al Universității Sorbona (licență și doctorat), Spiru Haret, absolvent de Sorbona (licență și doctorat). Chiar dacă din partide diferite, la putere sau în opoziție, în epoca făuririi României Moderne, cei doi au acționat pentru edificarea școlii românești și emanciparea poporului prin învățătură, și-au dedicat existența și activitatea educației, ca profesori universitari, miniștri ai instrucțiunii publice, academicieni. Maiorescu a fost, la numai 23 de ani, rectorul Universității din Iași și, ulterior, al Universității din București. Spiru Haret a fost ministru în trei mandate și s-a impus în conștiința contemporanilor și a istoriei ca „omul școlii“ și ca întemeietorul învățământului românesc modern. Diferențele politice nu i-au despărțit în opera pe care au desfășurat-o cu o înaltă conștiință, dedicație și „jertfă“ (așa cum spune despre Maiorescu un biograf). Chiar în confruntările și polemicile lor politice, au fost un exemplu de abordare intelectuală, civilitate și eleganță, bazate pe respect și pe conștiința valorii fiecăruia. Era stilul epocii, modul de a relaționa și colabora al unor oameni excepționali… Să învățăm de la ei, să-i privim ca repere ale istoriei și evoluției…

Educația este calea către cunoaștere, iar cunoașterea reprezintă motorul dezvoltării și al progresului. Astăzi, tehnologia digitală și Inteligența Artificială accelerează exponențial procesul cunoașterii și evoluția umanității. Dar la originea tuturor evoluțiilor stau, să nu uităm, școala, studiul și Inteligența Umană. Care se cultivă și se dezvoltă prin educație. De aici, im­­portanța învățământului ca proces și sistem. Cei mai buni câștigă, într-o lume a competiției acerbe, într-o evoluție rapidă, fără precedent în istorie. Iar România are un potențial important, care așteaptă să fie folosit pentru educație și dezvoltarea prin educație. În acest cadru, se profilează cu forța evidenței necesitatea ca educația să fie ridicată la rangul de prioritate strategică și asumată ca Proiect Național pentru dezvoltare. Este un moment al schimbării și asumării care nu trebuie ratat.