Foto: dreamstime
Două documente oferă o imagine de ansamblu a învățământului românesc, lansând noi semnale de atenție. Monitorul Educației și al Formării 2024 (Education and Training Monitor), al Comisiei Europene, plasează România pe ultimele locuri în UE la calitatea educației. Între punctele critice, în domenii fundamentale, se află: competențele digitale scăzute la elevii de clasa a VIII-a, competențele slabe la lectură, matematică și științe la elevii de 15 ani. Lista nu se oprește aici, Monitorul semnalând probleme referitoare la educația timpurie, abandonarea procesului educațional după liceu, învățământul profesional, insuficienta abordare a procesului lifelong learning etc. Raportul TIMSS 2023 (Trends in International Mathematics and Science Study) vine însă cu vești bune pentru elevii de clasa a IV-a și a VIII-a la matematică și la științe. La matematică, la clasa a IV-a, 94% dintre elevi ating cel puțin nivelul minim de competență, iar 16% sunt la cel mai avansat nivel. La științe, raportul este de 93% la 10%. În cazul elevilor de clasa a VIII-a, la matematică, 83% sunt cel puțin la nivelul minim de competență și 9% la cel mai avansat. La științe, scorul este de 79% (nivel cel puțin minim) și 16% (nivelul cel mai avansat). La ambele categorii de elevi, lucrurile se află într-un progres semnificativ față de evaluările anterioare (informații detaliate, pe site-ul Ministerului Educației). Suficient să spunem că la TIMSS 2019, România ocupa locul ultim din Europa la alfabetizarea numerică și științifică a elevilor de clasa a VIII-a. Altfel spus, 22% dintre elevi intrau în categoriile analfabetismului numeric (matematică) și analfabetismului științific (chimie, fizică, biologie). Nu trebuie să uităm nici Testele PISA, conform cărora 42% dintre elevii români au dificultăți la lectură și înțelegerea textului, înscriindu-se, la rândul lor, în aria analfabetismului funcțional.
Din situația de mai sus, descrisă din perspective și abordări diferite, dar convergente, rămân câteva puncte esențiale asupra cărora trebuie să ne concentrăm atenția: competențele scăzute ale elevilor la citit, matematică, științe și în materie digitală și categoriile deloc onorante în care unii dintre ei sunt încadrați: analfabetism letric, analfabetism numeric, analfabetism științific, analfabetism digital, care, împreună, compun vasta arie a analfabetismului funcțional. Acestea sunt cele mai îngrijorătoare aspecte legate de starea învățământului românesc, de calitatea și eficiența educației. Privind în realitatea învățământului nostru, la nivelul de instrucție și educație al elevilor și absolvenților și, mai departe, în mediul social, am descoperi probleme mai adânci și mai complexe, care privesc în mod direct calitatea și eficiența educației. Chiar dacă, în termenii rezultatelor din ultimul Raport, lucrurile se înscriu pe un drum ascendent, este loc de mai bine sau de mult mai bine. Un argument (vorbind realist, nu utopic) îl constituie potențialul noilor generații și al educației românești. Cauzele stării actuale sunt multe și complexe, iar, în acest context, câteva elemente prezintă o importanță fundamentală: calitatea activității didactice, conținutul învățării, cadrul educațional, dependența digitală.
Calitatea și eficiența educației depind, în primul rând, de calitatea activității didactice, de pregătirea, competența și implicarea profesorului. Profesorul este actantul principal al educației, care reunește în activitatea lui o multitudine de acte, proceduri și ritualuri, având rolul fundamental în procesul educațional. Un profesor de calitate, competent și performant oferă condițiile unei educații de calitate. Dimpotrivă, un profesor mai puțin pregătit sau implicat va fi departe de orizontul calității și eficienței. În multe rânduri, profesorul este cel care contează în formula eficienței, și nu neapărat școala. Sunt școli cu nume rezonant care nu-și confirmă faima prin nivelul de pregătire al elevilor și performanțe și, în același timp, există școli mai puțin (re)cunoscute care obțin rezultate remarcabile prin elevii lor. Explicația conduce, în ambele situații, la profesori. De aceea calitatea și implicarea profesorilor în actul didactic au o importanță primordială în rezultatele elevilor români, reflectate în evaluările europene și internaționale. Or, după cum se știe, profesia didactică trece astăzi printr-o serie de provocări și dificultăți, începând cu insuficiența personalului calificat. Pregătirea didactică, selecția bazată pe valoare și calitate, motivația, prestația și performanța, formarea continuă sunt elemente care trebuie avute în vedere la nivel de sistem în procesul absolut necesar al reformei profesiei didactice în direcția calității, eficienței și performanței.
O problemă de prim ordin a școlii românești, semnalată în multe rânduri, o reprezintă conținutul supradimensionat al materiei. Volumul prea mare de informații ajunge să-i copleșească pe elevi, confruntați cu multe sarcini și teme școlare, să le impună eforturi intense și continue, să-i ducă la oboseală și epuizare, la așa-numitul sindrom burnout. Cognitiv, avalanșa de informație din toate părțile generează dezorientare și confuzie pe terenul labirintic al cunoașterii, ascunzând în hățișurile datelor abundente lucrurile fundamentale, punctele de reper și marile cărări de evoluție. Este, deci, mai mult decât necesar un proces de selectare a informației pe criteriul importanței ei pentru instrucție și formare, cu accent pe conținuturile esențiale. În clasă, profesorii își pot extinde expunerea didactică în cercuri mai largi, și dincolo de ariile stricte ale programei… Mai departe, trebuie realizate conexiuni interdisciplinare între informațiile predate pentru o mai largă cuprindere în domeniul cunoașterii. Trebuie să ieșim din paradigma abordării izolate a fiecărei discipline, depășită astăzi de evoluțiile cunoașterii. În același timp, demersul didactic trebuie raportat la realitate, prin crearea de conexiuni între expunerea teoretică și diverse situații reale, prin link-uri între teorie și practică. Este un domeniu în care învățământul nostru se arată vulnerabil, așa cum o demonstrează Testele PISA. Aceasta nu înseamnă renunțarea la complexitatea teoretică și coborârea din spațiul ideilor în realitatea prozaică, ci imprimarea unor direcții de utilizare a informației în lumea care ne înconjoară. Procesul reformei curriculare are o importanță fundamentală și trebuie, de aceea, să rămână o prioritate administrativă.
Tehnologia digitală constituie, la rândul ei, o temă de mare complexitate a școlii, cu impact direct asupra calității și eficienței educației. Pe de o parte, așa cum am văzut mai sus, Monitorul Educației și Formării semnalează competențele digitale scăzute ale elevilor de clasa a VIII-a. Este foarte probabil ca situația să fie mai extinsă, și la categorii de vârstă mai mari, dar și la cadrele didactice. Aceasta denotă că noile tehnologii nu sunt încă integrate în școala românească la standardele cultivate în Uniunea Europeană. Programele de alfabetizare digitală trebuie să continue și să fie dezvoltate în învățământul românesc, odată cu implicarea din ce în ce mai complexă a ICT în actul de predare-învățare în cadrul procesului de ample dimensiuni de digitalizare a educației. Tot tehnologia, dar folosită haotic, și, în speță, dependența de tehnologie explică și alte eșecuri ale școlii, semnalate de testele europene și internaționale. Cauza principală a analfabetismului funcțional în materie de citit la nivelul elevilor de liceu o reprezintă lipsa sau insuficiența lecturii, dublată de adicția digitală. Elevii de azi, asimilați „Generației Z”, sunt profund atașați de tehnologia digitală, de internet, jocuri și rețele sociale, care le ocupă majoritatea preocupărilor și a timpului, cu influențe negative asupra modului de gândire și a capacității de raționare. Atracția față de cărți, pasiunea pentru lectură și universul acesteia le sunt din ce în ce mai străine. Dar, aparent paradoxal, generația tehnologiei digitale are competențe digitale scăzute… Explicația stă în faptul că utilizează tehnologia în scopuri superficiale și chiar antieducaționale… Implicarea tehnologiei în educație trebuie făcută sistematic astfel încât aceasta să devină un suport al calității și eficienței. În același timp, cititul cărților și studiul în manieră clasică, dar și cu folosirea instrumentelor tehnologice constituie o necesitate și o urgență pentru sistemul educațional.
Școala noastră are resurse să depășească situația actuală, să-și continue trendul ascendent până la nivelul celor mai bune sisteme de învățământ din Europa. Că există potențial știm, dacă privim la exemplul olimpicilor români la matematică, primii din Europa (cel puțin la unele ediții ale OIM) și printre primii din lume, în confruntare directă cu marile puteri în domeniu. Dar există semne bune ale calității și deschiderii spre performanță și în alte competiții internaționale, și la nivelul sistemului educațional prin rezultatele elevilor. Ca să mergem mai departe însă, ca să trecem de toate aceste -isme sub specia analfabetismului funcțional, care ne pun în partea finală a clasamentelor, avem nevoie de cele semnalate mai sus: profesori foarte buni și dedicați, revizuire curriculară, implicarea tehnologiei în educație, creșterea exigenței și rigorii didactice, restaurarea disciplinei, respectului, a statutului profesorului și al educației în ansamblu. Toate, în cadrul unei viziuni clare asupra sensului de evoluție al educației românești în Uniunea Europeană și în lume.
