Cine poate? e un alt fel de întrebare decât cine e de vină?…

„Nu căuta vina, caută un remediu, un mod de a repara” (Henry Ford)
…pentru că vini sunt multe în aceşti peste 20 de ani de transformări ale educaţiei. Şi, ca un paradox, de vină nu e nimeni. Pentru că divini suntem toţi. Sau măcar providenţiali. Unele dintre cele mai bune creaţii literare sunt operele populare colective, autorul anonim fiind de fapt denumirea pentru contribuţia unor nenumăraţi creatori necunoscuţi. Fiind o societate cu respect pentru tradiţii, opera colectivă devine pentru timpurile moderne vina colectivă. Constanta rămâne resemnarea în faţa sorţii.
La fel şi cu cizelarea eşecului reformei educaţiei, aceasta este una produsă de puţul gândirii şi mai ales al răzgândirii comune. Creaţia sau mai bine zis creatura rezultată este asemenea unei opere de artă, cel puţin la nivelul cotei de piaţă. Însă am fost coautori ai unei opere care nu va avea niciodată cumpărător. Căci ce cumpărător ar investi în cote de culpabilitate? Ar fi vorba de asumare şi responsabilitate, însă exerciţii privind formarea acestor atitudini nu sunt asociate corre-curriculumului, ci cel mult în zona opţională…
Cine e de vină reprezintă o abordare inutilă la acest moment.
Întrebările care merită efortul formulării unui răspuns sunt cine poate…
…să poarte responsabilitatea unei decizii pentru viitor?
…să vadă dincolo de ce se vede?
…să schimbe ceea ce e de schimbat?
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti
P.S. Materialul de faţă a pornit de la discuţiile purtate cu o serie de colegi din ţară care au fost încurajaţi să-şi exprime puncte de vedere privind starea educaţiei aşa cum o percepe practicianul din şcoală. Evident, fiecare a identificat obiectiv anumite aspecte ce pot fi îmbunătăţite, iar la solicitarea mea de a nominaliza cine poate face corecţiile răspunsul a fost invariabil ministerul. Am constatat astfel că există curaj de a pune pe tapet probleme specifice educaţiei, însă soluţia se aşteaptă întotdeauna a veni din altă parte, existând o temere de asumare a unor schimbări posibile la nivelul structurilor din care colegii fac parte. Deşi credinţa mea este că un exemplu de bună practică poate genera schimbare pornind şi de jos în sus, nu numai de sus în jos.
Astfel, posibilul şi utilul răspuns la întrebarea cine poate?… este:
Chiar TU!