Alarmă! Şi noi avem dreptul la protecţie

Evoluţia societăţii româneşti din ultimele decenii atestă că parcurgem, într-adevăr, o perioadă de criză, pe toate planurile: economic, politic, social şi mai ales moral. Este perioada în care unii s-au adaptat mai uşor, în vreme ce alţii sunt în continuare derutaţi, confuzi şi… buni de plată. Dacă unii au ales calea şmecherească de a se descurca, uzând de mijloace necinstite, încălcând flagrant legea, dar rămânând nepedepsiţi pentru că reuşesc mereu să dea dovada legalităţii (de fapt, având complici sus-puşi), alţii continuă să fie corecţi, oneşti, cu frica în Dumnezeu, săraci şi neajutoraţi, putând oricând muri cu dreptatea în mână. Printre aceştia se află şi slujitorii şcolii, care de-a lungul timpului au constituit o categorie socială mai puţin respectată şi mai mult umilită. De ceva vreme, cadrele didactice au fost deposedate de orice autoritate cu care să se impună în faţa societăţii (elevi, părinţi etc.).
Familiile nu mai au acea atitudine faţă de soarta copiilor, responsabilă şi corectă, ba dimpotrivă: ori îi lasă pe fiii şi fiicele lor în voia sorţii (poate şi din cauza profesorilor care îi obligă să pună cariera mai presus de orice), ori devin agresori peste măsură dacă odraslele lor sunt trase de urechi.
Nici vorbă de colaborare cu şcoala, de o atitudine unitară faţă de copiii elevi care să le indice un drum, o direcţie pentru evoluţie corectă, pentru desăvârşirea reală a personalităţii. Avem de-a face cu un răsfăţ total, nicidecum benefic. Şi, ca şi cum acest lucru nu ar fi de ajuns, constatăm că şi poziţia oficială vine tot în „sprijinul” copiilor, care au nişte drepturi reglementate şi apărate: să nu fie agresaţi nici fizic, nici verbal, să nu fie jigniţi, să nu fie umiliţi, să fie promovaţi până ajung să dea „Bacul”, moment în care politica se schimbă, se cere corectitudine, se constată cât de slab pregătiţi sunt, dar nu ei sunt vinovaţi, ci învăţătorii şi profesorii. Cine ştie să citească printre rânduri constată uşor că acesta este un prilej minunat de a denigra cadrele didactice. Şi nu este deloc falsă impresia că acest lucru se realizează şi prin mediatizarea excesivă, aproape obsesivă a oricărui aspect negativ constatat într-o şcoală sau alta, în care vinovat e doar profesorul, indiferent dacă e vorba de elevi care se bat între ei, părinţi care vin la şcoală să-şi „apere” copiii sau elevi care au o atitudine huliganică faţă de profesori, aceste aspecte fiind, bineînţeles, filmate.
Multe sunt de spus. Sunt convins că şi dumneavoastră le cunoaşteţi. Şi am convingerea că nu le consideraţi normale.
Consider că trebuie făcut ceva spre a corecta această stare de lucruri, printr-o lege care să nu fie părtinitoare. Or, până acum s-a văzut că cei mici sunt protejaţi excesiv, cocoloşiţi, în timp ce maturii „sunt legaţi de mâini şi de picioare”. Să existe drepturi şi obligaţii pentru toţi. Dacă nu, lucrurile vor degenera dramatic şi vom ajunge în viitorul apropiat să culegem ce am semănat.
Îmi pun speranţa în Sindicatul care ne reprezintă, că şi noi avem dreptul la protecţie, să nu se spună că suntem „şi bătuţi, şi cu banii luaţi”. Au rămas mult în urmă vremurile când se vorbea cu „Bună ziua”, „Sărut mâna”, „Vă rog frumos” şi „Mulţumesc”. Acum auzim replici pe care hârtia nu le suportă.
Până când?
Prof. Filip CONSTANTIN, Şcoala Gimnazială Maxenu, comuna Ţinteşti, judeţul Buzău