Precizările Ministerului Educației cu privire la „tăierile de fonduri” din PNRR

Precizările Ministerului Educației cu privire la „tăierile de fonduri” din PNRRAvând în vedere informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora „au fost tăiate” fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) alocate mai multor reforme, inclusiv din domeniul educației și pentru că motivul invocat în publicațiile care au preluat informația a fost întârzierea îndeplinirii jaloanelor, Ministerul Educației a ținut să răspun dă prin intermediul unui comunicatde presă.

Astfel, susține sursa citată, în calitate de coordonator național, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a demarat procesul de renegociere PNRR, în acest context, la solicitarea acestuia, Ministerul Educației transmițând propuneri de ajustare a componentelor de grant și loan, precum și propuneri de diminuare cu 38.5 milioane de euro. 

„Menționăm că în spațiul public sunt în mod eronat menționate componentele I5 – Cursuri de formare a utilizatorilor Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și ai instrumentului informatic al Mecanismului de Avertizare Timpurie (MATE) și intervenții sistemice pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii – 43 milioane de euro, respectiv I6 – Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate – 338 milioane de euro, componente pentru care Ministerul Educației nu a propus nicio modificare de alocare financiară.

Totodată, în ceea ce priveste componenta I6 – Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate – 338 milioane de euro, trebuie menționat faptul că, în cadrul acestei investiții, Ministerul Educației a derulat, în perioada 17.11.2022 – 07.03.2023, un apel de proiecte pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual. Precizăm că au fost depuse 33 de

proiecte, acestea fiind în perioada de evaluare a eligibilității, urmând ca, în limita bugetului, să fie finanțate cele mai bune aplicații”, a ținut să precizeze Ministerul Educației care a dat asigurări că această investiție „nu este afectată de nicio propunere de diminuare”.

Pentru corecta informare, atât a aplicanților, cât și a opiniei publice, Ministerul Educației a ținut să precizeze că „toate apelurile de proiecte din cadrul C 15: Educație „se vor derula cu respectarea calendarului afișat și a bugetului alocat”.

Referitor la propunerile de diminuare formulate de Ministerul Educației la solicitarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, suma reprezintă valoarea jaloanelor 501 pentru digitalizarea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), cu o alocare de 10 milioane de euro, și a jalonului 499 – Dezvoltarea resurselor educaționale deschise, cu o alocare de 28.5 de milioane de euro.

Cu privire la jalonul 501, „uma a fost propusă de Ministerul Educației în urma discuțiilor din Consiliul Național al Rectorilor. Pentru jalonul 499 există alocare suplimentară în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027”, precizează Ministerul Educației în finalul comunicatului de presă.