Epopeea lui „minim 6%” din PIB continuă!

Campania FSE Spiru Haret, desfăşurată sub deviza „Apel pentru educaţie, apel pentru România”, scoate din nou „la rampă” problemele cu care se confruntă unul dintre cele mai importante sisteme ale oricărei naţiuni, sistemul educaţional, care, iată, în România, încă se zbate în „chinurile facerii”. Factorul politic, factor decident în privinţa reformării reale a României, încă „bâjbâie” în luarea deciziei fundamentale privind alocarea resurselor necesare singurului domeniu strategic în această privinţă, Educaţia.
Deşi declarativ toată lumea re­cu­noaşte importanţa de netăgăduit a şcolii în schimbarea condiţiei umane şi naţionale, atunci când trebuie să se trea­că „la fapte” – adoptarea bu­getului –, aceiaşi oameni, cu putere de decizie, ezită să transforme vor­bele în fapte, cedând iarăşi şi iarăşi.
FSE Spiru Haret, consec­ventă cu ea însăşi, prin acţiunile sale din cadrul campaniei declanşate în ajunul Zilei Mondiale a Educa­torului, 3 octombrie 2013, încear­că să determine „voinţa zei­lor” să pună, o dată pentru tot­dea­una, pilonul de rezis­tenţă al dez­vol­tării şi progresului României, finan­ţarea educa­ţiei la un nivel realist, euro­pean, dispus chiar de Legea educaţiei, minim 6% din PIB.
În această sforţare a mobilizat toate sindicatele judeţene afiliate, în acţiuni de conştientizare a opiniei pu­blice, a clasei politice, a altor cate­gorii de oameni asupra elementului esenţial în mersul înainte al reformei, inclusiv cea socială, finanţarea educaţiei.
FSE Spiru Haret consideră că de aici pleacă totul: infrastructură, dotări, pregătirea superioară a specialiştilor, salarizarea lor etc., elemente care ar trebui să se manifeste în contextul existenţial al câtorva principii fundamentale: depolitizarea sistemului, debirocra­tizarea şi nu în ultimul rând o lege nouă, a unei educaţii noi, care să contribuie efectiv la transformarea învăţământului în factor de progres şi dezvoltare, aşa cum, de altfel, se constată că s-a întâmplat cu toate naţiunile care acum sunt considerate puternice.
În acest scop, convocarea comisiilor de dialog social de la toate nivelurile, pichetările, dezbaterile sub forma meselor rotunde, discuţii cu responsabili de rang înalt din domeniul educaţiei, întâlnirile cu parla­mentari, încer­carea de atragere în acţiu­nile sale a repre­zentanţilor părinţilor, studenţilor etc. re­prezintă mijloacele „de luptă” din cadrul campaniei „Apel pen­tru educaţie, apel pentru România”, apel adresat tuturor româ­nilor de a-şi făuri destinul şi viitorul prin educaţie. Nu ştim dacă în acest an, 2013, bugetul României va fi „agre­mentat” cu acest „mi­nim 6% din PIB”, adevărată golgotă şi epopee a educaţiei româneşti, dar Gu­vernul ar trebui „să dea un semn” printr-o alocaţie superioară ani­lor ante­riori şi printr-o perspec­tivă predictibilă, dar mai ales credibilă. Spun aceasta, deoarece, în accepţiunea mea, o ase­menea gândire şi faptă s-ar putea constitui într-o percepţie a punctului zero al cerinţei esenţiale a societăţii româneşti, reforma clasei politice, reformă care trebuie să pornească de la faptul că fiecare român, conştient sau nu, ştiind sau neştiind, simte undeva în străfundul fiinţei sale „substanţa” spuselor lui L. Blaga:
„Nimicul zăcea-n agonie,
când singur plutea-n întuneric.
Şi dat-a un semn Nepătrunsul:
«Să fie lumină!»”
Căci ce altceva simte în solitar, sau în solidar, fiecare român, sărăcit, amăgit, împilat şi trădat de atâta amar de vreme, decât un nimic?
Căci ce altceva decât nimic se poate simţi această ţară jefuită, vândută, trădată şi singură, care trebuie să dea adevărate bătălii pentru a tânji că va urma normalul?
Şi dacă românul ar simţi că guvernantul guvernează şi pentru el, măcar un pic, n-ar fi aceasta o adevărată lumină? Doamne, ce emulaţie va fi la vot!
Dar pentru asta ne trebuie educaţie!
Până atunci, deocamdată doar profesorii continuă „lupta”, mergând înainte cu acţiunile din cadrul „Apel pentru educaţie, apel pentru România!”
Succes!
Tudor SPIRIDON,
Secretar general FSE Spiru Haret