Cum îi veți convinge, domnilor guvernanți?

 
 
 Suntem în mijlocul verii, dar sistemul de învățământ este în plină activitate, chiar dacă elevii sunt în vacanță. Mare parte dintre cadrele didactice sunt în activitate și asta pentru că vara este sezonul examenelor în învățământul românesc: evaluare națională, două ediții de bacalaureat, definitivare în învățământ, gradul al II-lea și, nu în ultimul rând, concursul de titularizare în învățământ.
Toate acestea au stârnit reacții, comentarii de tot felul, cum era și firesc. Asta dovedește că, dintr-o singură perspectivă, și anume cea a exigențelor societății față de ceea ce îi dă profesorul și cât de mult este el capabil să-i dea, preocuparea acesteia este maximă și constă în dorința de a primi cât mai mult de la cadrul didactic, pe umerii căruia sunt lăsate aproape `n exclusivitate, din varii motive, sarcinile enorme ale instruirii și educării tinerei generații. Aș spune că această exigență este firească, dar nu și suficientă.
Anul acesta am avut ocazia să constatăm că rezultatele la titularizare sunt mai bune decât cele din anii anteriori și asta nu poate decât să ne bucure pe toți. Suntem convinși că nu-i o întâmplare și timpul o va dovedi. Înclin să cred că renaște interesul tinerilor absolvenți de învățământ superior pentru minunata profesie a „D’lui Trandafir”, iar optimistul din mine (chiar dacă mă apropii cu pași repezi de sfârșitul carierei) începe să creadă că vom avea din ce în ce mai puțini oameni în învățământ de tipul „Dl Vucea” sau „Marius Chicoș Rostogan”.
Îi vom primi printre noi pe tinerii noștri colegi cu toată căldura și dragostea pe care suntem în stare s-o dăm altora. Vor găsi în cele mai multe dintre colectivele în care vor intra o atmosferă propice continuării drumului greu pe care abia au pornit: acela al desăvârșirii în profesia de dascăl. Nu va fi deloc ușor, și mulți cred că știu asta, pentru că un profesor se formează în ani mulți după terminarea facultății, și mai știu că va trebui să promoveze în continuare o multitudine de examene, că va trebui să se informeze permanent în legătură cu ce-i nou pentru a înțelege fiecare generație și pentru a se adapta la exigențele ei, pentru că, poate chiar în ultimul an de activitate la catedră, vor constata că trebuie să mai deschidă o carte, să se informeze, să-și verifice intuiții etc. Este, așadar, un drum greu, plin de imense responsabilități, dar și, în caz de reușită, satisfacțiile sufletești sunt pe măsură.
Spuneam mai devreme că societatea este preocupată de ce se întâmplă în învățământ doar dintr-o singură perspectivă, doar de ceea ce primește ea de la învățământ. Ei bine, această unică perspectivă are un mare neajuns: nu ia în calcul faptul că atunci când ceri ceva de calitate cuiva trebuie ca cererea ta să fie suficient de motivantă, trebuie ca cel care cere să respecte efortul celuilalt și mai ales valoarea muncii lui. Or, aici nu s-a înțeles deloc de către cei care ne-au condus până acum că nu poți cere rezultate deosebite unui dascăl umilindu-l cu un salariu de mizerie. Au fost oameni care au condus această țară, puși acolo de o majoritate, fie ea și îndoielnică, care au redus rolul complex al dascălului, acela de factor de cultură și civilizație, la acela, simplist și mercantil, de prestator de servicii educaționale, încercând astfel să justifice salariile mici din învățământ și să mascheze setea bolnavă de înavuțire peste limitele bunului simț prin inventarea unor mijloace de canalizare a banului public către propriile buzunare. Sub masca demagogică a „reformării” sistemului, n-au făcut decât să-și ascundă propriile interese, străine învățământului și societății, în general.
Învățământul este în acești ani la momentul unei masive schimbări de generații. Pleacă oameni cu o solidă pregătire de specialitate și vastă experiență didactică, oameni care și-au pus tot sufletul în slujba școlii, acceptând, din păcate, și acum, și în comunism, o salarizare foarte departe de rezultatul muncii lor și devotamentul de care au dat dovadă, iar situația lor se va agrava și mai mult prin ieșirea la pensie. Vine în loc o generație care, iată, dovedește prin ultimele rezultate că este bine pregătită, o generație însă cu multe nevoi materiale, cu aspirații firești de racordare la standardele lumii civilizate și întâmpinată cu salarii de paria ai societății. Cum îi veți convinge, domnilor guvernanți, pe acești tineri valoroși (le spun așa, pentru că rezultatele de anul acesta chiar o dovedesc) să rămână în învățământ și acolo să-și dea tot sufletul? Nu cumva, cu actualele salarii din învățământ, îi veți face pe cei valoroși să plece la prima ofertă mai bună (și fiți siguri că o vor găsi rapid), iar locul lor să fie luat de mediocri care vor fi mulțumiți doar pentru că și-au găsit un „job mișto” și cred că vor avea un concediu cât e vara de lungă?…
Domnilor actuali guvernanți, vouă mă adresez în acest context pentru a vă reaminti că acest popor și-a pus în voi imense speranțe. Poate că acești tineri valoroși, care au promovat cu rezultate bune concursul de titularizare în învățământ, și-au asumat intrarea în sistem tocmai pentru că au încredere în voi și cred că speranța pe care le-ați indus-o în greaua perioadă a anilor trecuți se va materializa într-o altă atitudine față de cei care lucrează în învățământ. De răspunsul vostru depinde în mare măsură rămânerea lor în sistem. Încerc să cred că nu veți face ceea ce au făcut ceilalți, că nu veți merge pe ideea: „Tot ce-am spus au fost vorbe de campanie electorală. Bine că le-am spus frumos și fraierii le-au mai crezut încă o dată!” Nu pot să cred că gândiți astfel, ar fi o adevărată tragedie pentru noi toți! Mulți sunteți intelectuali adevărați și sunt convins că înțelegeți că formarea națiunii române s-a realizat de către oameni educați și prin oameni educați, iar dăinuirea noastră nu poate fi asigurată decât cu un popor educat. Sunt convins că știți asta și mai ales că simțiți asta. Aveți o uriașă responsabilitate: faceți, domnilor, din dascăl un om cu un standard de viață civilizat și veți fi răsplătiți însutit: va fi asigurat nivelul așteptat de educație pentru generațiile viitoare.
Aș fi vrut să închei spunând că, fiind un optimist, cred că așa va fi. Dar, ca unul care a trecut prin multe, n-am să închei nici pesimist, nici optimist, ci doar spun că tare mi-aș dori să nu fiu pus în situația ca, în loc să-i invit pe tinerii mei colegi de anul acesta să intre în școli pe sub ghirlande de flori împreună cu cei de clasa întâi, să fiu nevoit să le spun: „Dragi noi colegi, haideți să boicotăm deschiderea anului școlar, ca primă măsură de protest, pentru că și aceștia ne-au mințit!” Uite însă că optimistul din mine nu-mi dă pace și tot închei zicând: „Așteptăm un semn bun, domnilor!”
Cu speranță,
 
Prof. Adrian DRAGNA, Secretar executiv al SLI Dâmbovița