O nouă concretizare a educației prin artă și natură se anunță a fi concursul de creație artistică „Vis de copil – Flora din Parcul Național Călimani”, dedicat elevilor din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș, lansat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Administrația Parcului Național Călimani R.A., Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei
După cum ne informează organizatorii, „concursul se desfășoară între 22 septembrie și 5 decembrie 2025 și urmărește să stimuleze creativitatea copiilor și să îi apropie de frumusețea și diversitatea florei din Parcul Național Călimani. Lucrările vor fi realizate pe globuri din sticlă și vor combina arta plastică cu elemente naturale.
Cele mai reușite creații vor fi prezentate în cadrul unei expoziții deschise la Cazinoul Băilor Vatra Dornei, între 5 decembrie 2025 și 31 ianuarie 2026. Festivitatea de deschidere va include premierea câștigătorilor, care vor fi recompensați cu premii oferite de ASFOR”.
Laurențiu Basarab Bîrlădeanu, directorul Administrației Parcului Național Călimani: „Acest concurs îi aduce pe copii mai aproape de natură și le dezvoltă sensibilitatea artistică, ajutându-i să descopere valorile biodiversității din Parcul Național Călimani.”
Ciprian-Dumitru Muscă, președintele ASFOR: „Natura devine inspirație pentru exprimare artistică și pentru cunoașterea florei. Este modul nostru de a lega sectorul forestier de educația tinerei generații.”
Pr. Bogdan Țarcă, directorul Centrului Muzeal Cazinoul Băilor: „Cazinoul redevine un spațiu viu al comunității, unde arta se întâlnește cu frumusețea pădurilor și a muntelui.”
Regulamentul concursului și amănunte despre înscrieri se găsesc pe site-ul Administrației Parcului Național Călimani R.A. (secțiunea Informații publice – Alte informații) și pe paginile de social media ale partenerilor.