
Foto: Guvernul României
Prin hotărâre a Guvernului României, au fost reactualizate cerinţele minime de formare pentru programele de studii universitare de medicină, medicină dentară, farmacie, asistenţă medicală generală, moaşe, medicină veterinară, arhitectură.
După cum anunță Executivul, „actul normativ actualizează condițiile minime de formare pentru șapte profesii reglementate sectorial, și anume, cele de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, în concordanță cu cele mai noi reglementări în materie de la nivelul Uniunii Europene, astfel încât aceste categorii profesionale să beneficieze în continuare de recunoaștere la nivelul statelor membre UE.
Actul normativ, care abrogă HG nr. 469/2015, conține dispoziții privind condițiile minime de formare, în termeni de durată (ani, ore), credite BCTS, cunoștințe, competențe, abilități și discipline pentru aceste categorii profesionale, reglementate anterior prin HG 469/2015, care se abrogă.
În cazul profesiilor de medic dentist, farmacist și asistent medical generalist, noul act normativ aprobat de Guvern transpune modificările aduse la nivelul UE condițiilor minime de formare prin Directiva delegată (UE) 2024/782, cu termen de transpunere 4 martie 2026, iar în cazul profesiei de medic veterinar sunt transpuse modificările aduse prin Directiva delegată (UE) 2025/1223, cu termen de transpunere 10 aprilie 2027.
Pentru profesiile de medic, moașă și arhitect, actul normativ preia dispozițiile aferente din HG nr. 469/2015, care se abrogă.
Condițiile minime de formare reprezintă criterii minime obligatorii de autorizare și acreditare pentru programele de studii universitare de licență, respectiv, pentru standardele specifice privind evaluarea externă a calității academice a programelor de studii universitare de licență, publicate pe site-ul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior”.
Detalii: https://www.aracis.ro/standarde-specifice-evaluare-licenta/





