
Ţara noastră este o ţară frumoasă, cu forme variate de relief, ape, păduri şi multe alte bogăţii naturale. O nouă bogăţie – firească, dar efemeră, de altfel – este zăpada. Mult aşteptata zăpadă – până la venirea sa, apoi mult hulita zăpadă – atunci când vine. Iar anul acesta se dovedeşte unul darnic.
Se face dovada că prea multă dărnicie strică.
Ţara noastră este o ţară frumoasă atunci când nu este urâtă. Din păcate, este urâtă de unii. Cum urâtul este reversul frumosului, se pare că pentru a aprecia frumosul urâtul este un rău necesar.
Poate în acest sens ne chinuim să evidenţiem mai mult urâtul, în speranţa ca frumosul să fie pe măsura acestuia.
Ţara noastră este o ţară frumoasă, cu multe sărbători. Omul respectă sărbătorile şi şi-ar dori ca fiecare zi să fie o sărbătoare. Mai ales dacă este asociată şi cu zile libere.
În fond, libertatea reprezintă unul dintre drepturile fundamentale. Însă excesul de liberate dăunează grav ideii de sărbătoare.
Ţara noastră este o ţară frumoasă, cu oraşe şi sate pline de comori. De aceea ne dorim să le vizităm cât mai mult cu putinţă. Mai ales când ninge. Atunci adrenalina atinge cote maxime
şi ne simţim satisfăcuţi de socializarea inevitabilă a aglomerărilor şi ambuteiajelor.
Căci – nu-i aşa? – omul este, prin definiţie, o fiinţă sociabilă.
Ţara noastră este o ţară frumoasă, cu o biosferă cuprinzătoare. Şi cu oameni sereni. Diferenţiezi omul de celelalte elemente bio prin faptul că arde. Idei, etape, gaz. Iarna aceasta, parcă mai mult decât alte dăţi, arderea gazului este intensificată. Rezultatul procesului chimic asociat arderii gazului este senzaţia de veşnicie.
Post scriptum (+/- dicţionar de termeni explicativi)
„Ţara noastră” nu este o ţară ce corespunde realităţii fizice. Este Distopia.
Este vecină cu Veşnicia şi face alianţă cu Miopia. Nu aparţine sistemului solar, deşi solarul este mai prezent în cotidian mai des decât cunoaşterea semnificaţiei zilei de 23 ianuarie.
Cum, nu ştiţi? Este puntea dintre weekend şi o altă zi de sărbătoare.
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic Bucureşti





