Universitatea de Vest din Timișoara, distinsă cu titlul european ESCI Champion of excellence

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost desemnată ca ESCI Champion of excellence pentru perioada 2025-2027, în cadrul prestigioasei inițiative European Student Card Initiative (ESCI), coordonată de Comisia Europeană, prin intermediul Direcției Generale pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură (DG EAC).

UVT subliniază că prin acordarea acestei recunoașteri, se situează „în rândul unui grup select de universități europene care excelează în digitalizarea proceselor administrative de management a mobilităților Erasmus+, prin implementarea activă a infrastructurii Erasmus Without Paper (EWP). Dintr-un număr de 123 de aplicații înregistrate, provenind de la instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT a primit distincția de ESCI Champion of excellence, alături de doar alte patru universități din Franța, Italia, Spania și Norvegia. Celor 5 instituții ESCI Champion of excellence li se vor alătura și alte 26 de instituții declarate câștigătoare pentru categoriile EWP Champions (Erasmus Without Paper) și ESC Champions (European Student Card).

Rolul universităților selectate în cadrul mandatului 2025-2027 este de a continua promovarea de bune practici în procesele de digitalizare a mobilităților internaționale, de a împărtăși lecții învățate, de a sprijini implementarea inițiativelor ESCI în cadrul evenimentelor naționale și internaționale și de a contribui activ la dezvoltarea continuă a ecosistemului digital european destinat mobilității studenților. De asemenea, UVT va continua să fie implicată în activitățile de consultare și testare a noilor componente ce vor fi integrate pe parcurs de către Comisia Europeană în infrastructura EWP și în ESCI din cadrul programului Erasmus+”.

Angajament ferm față de digitalizarea proceselor universitare

Prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Distincția de ESCI Champion of excellence reflectă angajamentul ferm al Universității de Vest din Timișoara față de digitalizarea proceselor universitare, în general, dar în mod specific în sfera internaționalizării și a mobilităților, în particular. Principiul care ne ghidează în toate aceste eforturi este de a asigura accesul unui număr cât mai mare de studenți la experiențe internaționale de învățare și formare, într-un mod cât mai facil tehnic, adecvat lumii în care trăim. Astfel, studenții noștri vor fi pregătiți mai bine pentru accesul la o piață a muncii tot mai intens globalizată. Distincția primită de către UVT de la Comisia Europeană reprezintă o recunoaștere a muncii colective din comunitatea noastră în implementarea unei viziuni instituționale orientate spre eficiență, inovație, internaționalizare, digitalizare.”

UVT obținuse un succes anterior, ca EWP Champion în perioada 2023-2025: „UVT se impune drept unica universitate din România selectată în cadrul acestei inițiative și printre puținele universități la nivel european pentru care a fost reînnoit mandatul pentru perioada 2025-2027. Această recunoaștere reprezintă un pas important în parcursul nostru instituțional și reflectă angajamentul UVT față de excelență, internaționalizare, transformare digitală”.

Detalii: https://erasmus-plus.ec.europa.eu/news/introducing-the-esci-champions-2025-2027

Distribuie acest articol!