„De Ziua Tuturor Sfinţilor, mergeam să ne vizităm morţii, pe când, de Halloween, vin morţii în vizită la noi. E mult mai practic, nu mai ai nicio bătaie de cap.” (Frederic Beigbeder)
Acum 20 de ani, una dintre puţinele emisiuni de la Televiziunea Naţională se intitula „Cu mască, fără mască”. Pe atunci nu era la modă sărbătoarea de Halloween. De altfel, nu ştiu de ce ar fi o sărbătoare. Cu atât mai mult la noi, unde în fiecare zi ai parte de experienţe din zona fantasticului, iar purtatul măştii este un  exerciţiu cotidian. Evident că promovarea acestei sărbători are la bază consumul, cum altfel există denaturarea sensului pentru majoritatea sărbătorilor… Mi-aş dori o sărbătoare care să invite la consumul ponderat de idei, dar acestea nu costă, deci cine să le promoveze? Niet câştig, niet promovare. Însă şi la acest capitol – al consumului de idei – batem recorduri, de obicei nu în corelaţie cu sărbătorile, ci cu evenimentele. Care, iarăşi la noi, sunt duse la rafinament, începând cu cele reale – puţine şi de pus în discuţie, urmate de cele posibile – multe şi ţinând mai mult de zona creative media, deci cu oarecare consumerism de idei, şi finalizând cu cele imposibile –  ţinând de paranoia, unde a te afla în vorbă cu cât mai departe de a fi în legătură cu subiectul reprezintă pentru unii un mod de a fi.
O afirmaţie privind etosul nostru spune că suntem ceea ce suntem din cauza poziţiei geografice, tărâm la marginea mai multor mari puteri. Ca o actualizare, acum suntem ceea ce suntem ca urmare a vântului care ne poartă dintr-o sărbătoare în alta, dintr-un eveniment în altul, dintr-o comemorare în alta, între ele fiind nimicul. Nimic care reprezintă normalitatea. Care normalitate?
Gabriel VRÂNCEANU
Directorul Casei Corpului Didactic, Bucureşti