„Profesorul e mare prin elevii săi şi elevii ajung oameni de seamă numai prin profesorii lor!“ (Gh. Ionescu-Şişeşti, Emil Gatainţu şi Dumitru Rădulescu)
Profesorul anului 2027, din România și de pretutindeni din lume, ar trebui să se regăsească în descrierea făcută de Marcus Fabius Quintilianus (42-118 e.n.): „Profesorul trebuie să servească drept exemplu şi model pentru elevi, el trebuie să-i iubească, înainte de toate, apelând la sentimentele sale părinteşti faţă de elevii săi. Să fie simplu în predare, răbdător în lucru, mai mult persistent decât exigent. Să răspundă cu plăcere celor ce întreabă şi să pună întrebări celui ce tace. Profesorul să nu fie irascibil şi, în acelaşi timp, să nu fie indulgent cu cei ce au nevoie de îndreptare“.
Profesorul trebuie să aibă o gândire descătușată de ură, de orgoliu, mândrie trufaşă şi vanitate, pentru că numai astfel va putea: să-i educe pe elevi în spiritul valorilor universale; să facă din elevi persoane cu caracter, care întruchipează bunăvoinţa, solicitudinea şi amabilitatea; să-i învețe pe elevi ce-nsemnă CINSTEA, CORECTITUDINEA şi DEMNITATEA!; să le permită elevilor să creeze, să greșească și să-și îndrepte greșelile, învățând din ele; să-i pregătească pe elevi pentru viaţă, să-i determine să aplice ceea ce învaţă şi să-i stârnească permanent să-şi pună întrebări, cărora să le caute neobosit răspunsuri împreună.
Unde ne aflăm?
La ora actuală, învăţământul românesc încă nu are trasată o traiectorie precisă. Cei 25 de ministri ai educaţiei nu au făcut decât să zdruncine din temelii încrederea societăţii în oportunitatea investiţiei în educaţie prin deciziile luate vizavi de ariile de interes ce pot genera conflicte şi care vizează:
elevii (programe şcolare, modalităţi de evaluare);
profesorii (programe de formare psihopedagogică şi de specialitate);
familiile (responsabilizarea acestora şi implicarea în viaţa şcolii);
societatea (militarea pentru politici care să asigure un standard de viaţă tuturor indivizilor prin crearea unei piețe a muncii adaptate evoluției științei și tehnicii).
Mai presus de toate, politizarea şcolii româneşti cunoaşte un apogeu al mişcării directorilor din instituţiile şcolare după cum bate vântul puterii prin sediile partidelor politice.
Elevul, profesorul, familia și societatea formează o piramidă ce oglindește nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării și la peste 100 de ani de la gândirea şcolii ca lacaş al „educaţiei sociale, civice şi patriotice“ se pare că ne îndepărtăm de acest concept implementat de umanistul Spiru Haret.
În opinia mea, dascălul zilelor noastre pare a fi o persoană plafonată, înșurubată în tipare bătute în cuie, obedientă sistemului, incapabilă să militeze pentru alinierea școlii românești la standardele europene… Uneori este ponosit și împovărat de grijile cotidiene, din cauza unui salariu care-l limitează la o existență sărăcăcioasă atât material, cât și spiritual, trăind în autosuficiența unui sistem care nu promovează meritocrația și care nu investește uniform în formarea și perfecționarea cadrelor didactice.
În concluzie, profesorul anului 2027 trebuie să fie un psihopedagog desăvârșit și un iubitor de cunoaștere, dar și un intelectual angrenat în mecanismele societății pentru a determina dezvoltarea economică a unităților teritorial-administrative și pentru a influența propășirea binelui, frumosului și a dreptății în rândul tuturor membrilor comunităților locale, naționale și mondiale.
Sunt profesorii de azi intelectuali de marcă?
Intelectualii de odinioară își desăvârșeau formaţia profesională în școli recunoscute în lume, azi mulţi nici nu știu să aducă argumente solide în favoarea unor idei ce implementate ar putea schimba destinul școlii românești, al comunității din care fac parte și chiar al omenirii…
Intelectualii contemporani uită – în timp – că au absolvit o facultate și uită să pună în slujba umanității învățătura primită! O depreciere a calității intelectualului, plafonat și indiferent, hotărât să suporte vicisitudinile vremii fără a lua poziţie, fără a avea replică, se observă în toată ierarhia socială.
Cu siguranţă putem schimba destinul școlii românești, dar doar dacă vor exista programe temeinice de formare a personalului didactic.
În ultimii ani, aceste programe de formare și perfecționare a cadrelor didactice s-au derulat haotic, fie prin universități, fie prin CCD-uri, fie prin proiecte europene, dar fără a se face inițial o analiză a nevoilor de formare a personalului didactic. Nu există o bază națională cu perfecționarea tuturor cadrelor didactice. Sunt profesori care au zeci de participări la proiecte europene, iar la polul opus avem profesori care nu știu să deschidă calculatorul, deși s-ar putea să fie posesorii unui certificat de competențe IT.
An de an, în România, profesorul este nevoit să-și facă dosare pe suport de hârtie pentru diverse competiții. Dacă un profesor dorește să se detașeze într-un sector din București pe o anume catedră, conform pregătirii de bază, el trebuie să listeze toate hârtiile ce-i atestă activitatea metodico-științifică. Dacă același profesor se răzgândește și vrea să participe și la concursul de detașare pentru posturile vacante din alt sector, paradoxal, este nevoit să facă o copie integrală a primului dosar. Dacă dorește să fie metodist, alt dosar. Dacă se-nscrie la formare pe bani europeni, alt dosar. Ar fi mult mai ușor să existe o bază națională cu portofoliile tuturor profesorilor din învățământul preuniversitar și universitar, cu link-uri către instituțiile furnizoare de formare și perfecționare, astfel încât, prin filtre, să reiasă profilul metodico-științific al profesorului. La ora actuală, profesorul face mai mult hârtii, în detrimentul activității la clasă.
Profesorul anului 2027 trebuie să fie un intelectual de marcă format în universități de elită, capabil să ghideze elevul pe calea cunoașterii prin efort intelectual propriu al acestuia, fiind dornic să-și etaleze cunoștințele și competențele prin participări la competiții și reuniuni deschise atât elevilor, cât și profesorilor pe plan național și mondial.
Profesorul anului 2027 este doar profesor, răspunzător de evoluția formării și devenirii intelectuale ale elevilor săi. El are la dispoziție toată logistica necesară desfășurării demersului didactic în condiții de excelență. Nu mai face muncă de secretar, de director sau de inspector și nu se mai acoperă inutil de hârtii pentru a-și demonstra competențele.
Profesorul anului 2027 are cunoștințe din toate domeniile, are un master didactic, un portofoliu metodico-științific în mediul on-line și se poate oglindi oricând în chipurile tuturor membrilor societății, astfel încât sintagma „Cum e educatorul, așa e poporul“ să-i fie favorabilă.
Prof. Liliana GRECU, Colegiul Tehnic Decebal, Turnu Severin
