
Foto: Ziarul Amprenta
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) anunță că îndeplinește condițiile tehnice pentru a-și asigura peste 90% din energia electrică prin producția centralei fotovoltaice proprii. Oferindu-ne detalii în acest sens, universitatea constănțeană subliniază că „a făcut un pas decisiv privind independența energetică”, finalizând „procesul de punere în funcțiune a centralei fotovoltaice instalate pe clădirile din campus – corp A și corp B, precum și pe căminele studențești FN1 și FN2”.
UOC precizează că „investiția, în valoare de 2.243.604,13 milioane de lei (TVA inclus), este finanțată prin Fondul pentru modernizare – Comisia Europeană și va asigura, în următorii ani, producerea unei cantități de energie electrică ce va acoperi aproape integral consumul instituției.
Noua centrală fotovoltaică, aflată în proces de operaționalizare, va avea o putere instalată de 677 kWp / 660 kWAC și o producție anuală estimată la 745,79 MWh, ceea ce înseamnă peste 90% din necesarul energetic al universității”.
Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC: „Pe termen lung, proiectul va aduce beneficii majore nu doar pentru universitate, ci și pentru mediu: în următoarele două decenii, se estimează că emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse cu peste 9.100 de tone de CO₂.”
Conf. univ. dr. ing. Dragoș Vintilă, managerul proiectului: „Acest proiect oferă multiple avantaje pentru mediu, având și un beneficiu reflectat în mod direct în eficientizarea bugetului instituției, iar următorul pas este extinderea capacităților de stocare și integrarea lor într-un management energetic eficient al întregii universități — ca să transformăm economia de azi în investițiile de mâine pentru studenți.”
Universitatea Ovidius din Constanța subliniază că, prin intermediul proiectului, „își afirmă poziția de reper regional în domeniul eficienței energetice, responsabilității sociale și inovației tehnologice”.