Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează un apel către întreaga comunitate de studenți să protesteze lunea viitoare, la București, față de „atitudinea ignorantă a decidenților”.
„ANOSR face apel la întreaga comunitate de studenți să iasă în stradă, în București, pe data de 29.09.2025, și să își exprime nemulțumirile, începând cu ora 16:00, în Piața Victoriei, ca reacție la atitudinea ignorantă a decidenților față de toate acțiunile prin care studenții au încercat să transmită guvernanților că prevederile Legii nr. 141/2025 și O.U.G 156/2024 afectează negativ calitatea actului educațional și restrâng accesul beneficiarilor direcți la educație”, se arată pe pagina de Facebook ANOSR.
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Români amintește că a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanților de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesați precum studenții, cadrele didactice și elevii, dar și ignoranța arătată față de toate acțiunile prin care studenții au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar și al fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar.
Acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenții le au pentru continuarea parcursului educațional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învățătură este un drept garantat de Constituția României. Am subliniat în repetate rânduri faptul că tăierea facilităților de transport, urmată de tăierile din fondul de burse, au un impact economic infim, însă produc efecte negative din punct de vedere social care afectează, în special, studenții aflați în situații socio-economice vulnerabile”, spun pe pagina de Facebook reprezetanții studenților.
Potrivit ANOSR, aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească și să încurajeze studenții care nu își permit să se întrețină la studii să abandoneze sistemul de învățământ superior.
„Nu ne vom opri din a ne spune public nemulțumirile și așteptăm toată comunitatea studențească să iasă cu noi în stradă în 29.09.2025 pentru a face același lucru. Ne-am săturat să nu fim consultați, să nu conteze ceea credem și spunem și să ne lovim de ignoranță și aroganță”, au precizat reprezentanții studenților, în mesajul postat pe Facebook.