Studenți internaționali în universități din țările Uniunii Europene

Foto: UMFST

Dintre toți studenții universităților din Uniunea Europeană, cei din afara țării în care studiază (studenți internaționali sau, cu alt termen, studenți străini) reprezintă 8,4%, după date la nivelul anului 2023, comunicate de Eurostat; altfel zis, 1,76 milioane de studenţi internaționali în universităţi din țările UE.

Ponderea cea mai mare a studenților internaționali este în Luxemburg – 52,3% dintre studenții din această țară. Țări cu mulți studenți internaționali față de totalul celor înmatriculați în țările respective sunt, de asemenea, Malta – 29,6% și Cipru – 22,3%.

România are o pondere de mijloc la nivelul UE a studenților internaționali, sub jurul zece procente, adică mai mulți decât în Spania, Italia, Polonia, Croaţia, Grecia, dar mai puțini decât Bulgaria, Slovacia, Ungaria. În România, cei mai mulți studenți internaționali sunt în ciclul de masterat.

La nivelul UE, studiile în altă țară decât cea natală sunt mai ales în ciclul de doctorat: în 19 state membre ale UE, cea mai mare pondere a studenţilor internaționali se regăseşte la programele doctorale. Țări cu cei mai mulți dintre studenții internaționali la masterat, ca și România, sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, Ţările de Jos.

În ansamblu, circa un sfert dintre studenții internaționali din UE sunt înmatriculați în Germania – 24%. Ponderi semnificative ale studenților internaționali din totalul acestora în UE se înregistrează și în Franţa – 15,7% și Ţările de Jos – 9,6%.

Distribuie acest articol!