Tot mai des se vorbește de starea de bine – wellbeing aceasta fiind definită de specialiștii în domeniu ca fiind „gradul de satisfacție a oamenilor față de viața lor, potențialul de dezvoltare, sănătatea mentală a acestora, calitatea relațiilor sociale“, astfel că subiectul devine interesant pentru școala și societatea actuală.

În literatura de specialitate și în activitatea curentă este menționat raportul dintre starea de bine a copiilor/elevilor și mediul școlar, dar în egală măsură se pune întrebarea dacă acest grad de satisfacție poate fi raportat și profesorului.

În acest context, un colectiv de specialiști din cadrul Universității București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a conceput și aplicat un proiect de cercetare ce a vizat identificarea și generarea stării de bine referitor la patru dimensiuni, respectiv: autonomia, interacțiunea, mediul de învățare și incluziunea. Proiectul a vizat atât copilul/elevul din cadrul unor grădinițe și școli bucureștene, cât și gradul creșterii performanței școlare în rândul participanților.

La finele proiectului s-a putut constata că interacțiunea dintre copii este una optimă, că dorința participării în activități/lecții a crescut pentru toți, că părinții erau atrași spre cunoașterea și participarea alături de copii spre rezolvarea sarcinilor pe care aceștia le aveau, dar cel mai important, cred eu, a fost valorizarea copilului cu cerințe speciale ce făcea parte din unele grupuri.

Proiectul a generat în egală măsură resurse materiale ce pot face parte din studiul individual, dar și din aplicarea acestora la clasă, în vederea modernizării și schimbării procesului educațional derulat.

În educația care se regăsește în zona de debut pentru tinerii profesori, for-marea inițială a specialiștilor determină, uneori, întrebări legate de cum pot sau se poate crea o stare favorabilă de joc și învățare la clasă.

La polul opus, competența reflexivă, pe care o regăsim și la profesorii din învățământul preuniversitar cu vechime, cu grade didactice, îi determină pe aceștia să identifice, să găsească strategii adaptative necesare fiecărei grupe/clase devenind, pe zi ce trece, mai provocatoare în ceea ce privește identificarea lor. Această stare valorizantă a colectivului de elevi, ce este generată de fiecare cadru didactic pentru fiecare dintre copiii grupului, generează, inclusiv acestuia, o stare de satisfacție pentru ceea ce face.

Există această stare de bine în clasele din unitățile de învățământ din țara noastră?

În unele da, fiindcă, prin formarea continuă realizată, unii dintre dascăli dezvoltă și aplică educația centrată pe fiecare copil din clasa sa, favorizând creșterea gradului emoțional al satisfacției școlare, a atractivității lecțiilor propuse, la generarea unor comportamente pozitive față de efortul produs în învățare.

Educația și societatea românească sunt într-o permanentă schimbare, iar în ultima vreme totul se mișcă mult mai rapid, fapt ce determină modificarea actului educațional și la clasă.

Putem observa copii cu ritmuri de învățare diferite la nivelul clasei, putem vedea conflicte mult mai virulente, în egală măsură sunt evidente schimbările tehnologiei și posibilitatea accesării acesteia mult mai facilă multora dintre ei. Provocările educaționale și sociale, la care ia partre copilul/elevul și în egală măsură cadrul didactic, sunt multiple și diverse, așa că fiecare zi este un nou drum educațional pentru fiecare actor al acestui parcurs.

Școala românească, așa cum este vă-zută din unii sau de alții, este atractivă sau neatractivă. În atare situație, pledez pentru abordarea unui demers didactic certificat de cercetări serioase, temeinice, al căror demers a permis concluzii clare și corecte, ce pot facilita o schimbare a procesului educațional, raportat la viața social-economică, la tendințele internaționale și la specificul generațiilor dintr-o anumită perioadă. În acest context, fac referire la cercetarea despre starea de bine deoarece aceasta a început în 2011 la o creșă din Sectorul 1, având la bază cercetările lui James Heckman care au evidențiat că investiția în educația timpurie generează progres social și economic. La finele cercetării în cadrul proiectului cu titlul RODACIE s-au obținut rezultate ce au permis continuarea acesteia pentru palierul preșcolar și școlar, evidențiind că schimbarea produsă prin această intervenție educațională favorizează creșterea interesului pentru activitățile de învățare în rândul elevilor, favorizând în egală măsură autonomia fiecărui individ, producând contexte de învățare atractive, generatoare de un interes crescut al fiecărui copil și, în egală măsură, au dezvoltat un sentiment de mulțumire, satisfacție și motivație în alte situații de învățare. În cazul școlilor care au făcut parte din proiectul RODAWELL, s-a demonstrat la finalul acestuia (2016) că starea de bine poate fi generată în rândul copiilor, dar și la nivelul colectivului, în unitățile de învățământ implicate.

Ingredientele ce au generat rezultatele obținute au fost:

• conceptele clare de implementat (menționate anterior);
• lucrul în echipă;
• monitorizarea de către cadrele didactice a aspectelor propuse de format;
• produsele obținute.

Putem evidenția un exemplu relevant al acestui proiect, respectiv la una dintre școli: copiii clasei a III-a nu dețineau competențe matematice de înmulțire, așa că ideea propusă a fost de a desena și colora gardul interior al școlii, împreună cu aceștia colorând cifre pe care le știau. Ulterior, învățătorul le-a cerut să deseneze semne matematice, ca în final să ceară scrierea numărului ce reprezenta produsul. Strategia propusă a generat formarea competenței pentru un număr crescut de copii din clasa respectivă. Învățarea prin joc, cu impresia că nu există presiunea din spațiul clasei, spațiul nonconformist al învățării și satisfacția cadrului didactic, ce a constatat asimilarea corectă, cu plăcere, a unor noțiuni greu de asimilat de o parte a grupului de copii, au favorizat starea de mulțumire pentru activitatea derulată și, în egală măsură, dorința de identificare a unor strategii atractive, centrate pe elev, pentru următoarele lecții planificate.

Subiectul privind starea de bine în școală prinde din ce în ce mai mult contur în sfera de interes, astfel se observă apariția unor sesiuni de comunicări, dar și materiale științifice în mass-media/pe canale de socializare, având ca țintă performanța și randamentul la locul de muncă.

Școala poate și trebuie să genereze schimbarea într-o societate ce suferă transformări cauzate de globalizare, de pandemie, de diverse conflicte, de schimbările climatice și de posibilitatea apariției unor noi profesii.

Un copil trebuie să învețe de timpuriu să trăiască, să se joace, să participe în grup la realizarea sarcinilor comune, găsind împreună rezolvarea unor situații problemă, trebuie să accepte diferențele, trebuie să accepte interculturalitatea, dar și divergența opiniilor.

Mai târziu, ca elev sau adult, va putea să facă față concurenței, practicând reușita grupului.

Starea de bine vizează autonomia copilului atât de necesară acestuia în zilelor noastre, în condițiile în care unii părinți exact acest lucru nu îl fac, iar aici revine cadrului didactic rolul de formator pentru copil ca persoană independentă, capabilă să facă față diferitelor provocări când acesta este în grup.

Pot exemplifica o intervenție având la bază concepte menționate anterior, în clasa la care am lucrat, respectiv dorința unor părinți de a considera eșecul în unele acțiuni sau sarcini de lucru ca fiind „un capăt de lume“, rolul meu fiind de a accepta de către elev nereușita incidentală și posibilitatea transformării lor în reușite ulterioare, prin valorizarea încrederii în sine, în performanță ulterioară. Părinții lor au trebuit să accepte că elevii pot performa prin utilizarea metodelor suportive.

Important a fost să-i determin să accepte că nereușita copilului poate fi transformată în reușită și, astfel, o parte a elevilor mei au înțeles mesajul, astfel că, pe parcursul unui an școlar, rezultatele lor au crescut în rezolvare corectă a diferitelor sarcini de lucru, în ceea ce înseamnă încredere în sine, în colaborarea cu colegii cu care uneori nu relaționau.

În conceptul stării de bine intră și mediul de învățare ce poate fi generator de schimbare a copilului în ceea ce privește învățarea cu ușurință și, mai ales, de plăcere.

Un alt exemplu din activitatea de la clasă este cel în care copiii clasei mele au avut de realizat un poster, cu tema „Frumuseți și bogății ale munților noștri“, la unitatea de învățare „Forme de relief“. Li s-a cerut găsirea, împreună cu părinții, a unor imagini și a unor conținuturi inedite, cel mult cinci de fiecare copil, pe care le vor poziționa într-un material al grupului format din cinci elevi în ora specifică. Elevii aveau ca sarcină să poziționeze imaginile pe foaia dată, grupându-le în funcție de caracteristicile: animale, plante, curiozități. Dificultățile au fost acceptarea punctului de vedere al tuturor copiilor din grup sau stabilirea sarcinii pentru fiecare copil din grup, în vederea terminării materialului în timpul dat (30 de minute).

Materialele realizate au fost expuse inițial în clasă, ca apoi să fie poziționate pe un panou ce se afla pe holul școlii. Gradul de satisfacție privind produsul activității lor a crescut, acest lucru fiind evidențiat ulterior prin participarea unui grup format din trei copii la o conferință ce avea ca temă importanța apei, unde grupul a dovedit reale competențe de comunicare, argumentare, dar și sprijinul emoțional oferit de fiecare copil celorlalți coechipieri. Deși au fost cei mai mici participanți, s-a constatat gradul ridicat al competențelor de comunicare, având coerență, logica discursului, argumentarea și completarea ideilor atunci când un element interesant a fost omis.

Am menționat exemplele de activități de la nivelul clasei mele deoarece faptele prezentate pot argumenta ideea acestui material care încearcă să evidențieze importanța stării de bine în cadrul școlii actuale.

Sunt situații în care rezultatele finale pe diferite etape, gimnaziu sau liceu, evidențiază slaba pregătire a copiilor, în concordanță cu parametrii sociali sau educaționali. În situațiile date, ar fi posibil ca formarea și implementarea unui program de wellbeing să constituie bază pentru creșterea randamentului școlar, cât și obținerea rezultatelor optime la finalul unui ciclu de studiu.

Sunt destule cadre didactice ce vizează și reușesc să genereze satisfacția la nivelul clasei cu care lucrează. În atare situații, schimbarea se produce atât la nivelul elevului, cât și la nivelul procesului, fiind observabilă schimbarea în varii contexte date.

Nu mi-am propus să fiu pro sau contra conceptului, nici să fac o cercetare a implementării acestuia, ci am dorit să lansez o provocare pentru cei care văd doar defectele școlii, cei care cred că schimbarea nu devine vizibilă, că în acele clase unde rezultatele sunt scăzute nu poate fi generată o stare de bine a copilului/elevului.

Din punctul meu de vedere, ingredientele reușitei implementării/creării stării de bine pot fi:

• raportarea la studii/cercetări solide, validate în domeniu;
• încredere că putem face schimbarea dorită;
• încredere că schimbarea este benefică copilului și adultului, cadru didactic sau părinte;
• poate cel mai important, încrederea că starea de bine produce o schimbare a calității vieții pentru prezent, dar și pentru viitor.

Georgeta IORDACHE – prof. dr.

Articol publicat în nr. 41-42-43 al revistei Tribuna Învățământului