În contextul lansării în dezbatere publică a planu­rilor-cadru pentru liceu, aș dori să subliniez prin acest articol importanța integrării disciplinei Sociologie la toate profilele și specializările, nu doar în cadrul specializărilor de filologie și științe sociale. Sociologia, ca disciplină academică, oferă instrumente esențiale pentru înțelegerea complexității societății contemporane și dezvoltarea abilităților critice necesare tinerilor în diverse domenii de activitate. Practic, acum alegem de ce parte a istoriei vrem să fim.

Cu ce ne ajută sociologia?

Sociologia, ca disciplină științifică, are un rol foarte important în înțelegerea și analiza diverselor aspecte ale societății contemporane. Aceasta nu se limitează doar la studiul fenomenelor sociale, ci se extinde și în alte domenii, cum ar fi economia, educația, sănătatea și mediul, oferind astfel o bază solidă pentru dezvoltarea unor soluții eficiente la problemele complexe cu care se confruntă societatea.

Unul dintre cele mai relevante domenii în care sociologia își aduce aportul este piața muncii. Studiile sociologice, cum ar fi cele realizate de Olga Gagauz, evidențiază importanța monitorizării traseului profesional al absolvenților din învățământul superior. Aceste studii oferă date esențiale despre modul în care absolvenții se integrează pe piața muncii și cum percep relevanța programelor de studiu în raport cu cerințele actuale ale angajatorilor. Astfel, sociologia contri­buie la reformarea și modernizarea sistemului educațional, asigurând o mai bună corelare între educație și nevoile pieței muncii, ceea ce este esențial pentru pregătirea elevilor de azi, pentru a avea o carieră de succes, elevi de la toate specializările și profilele, numai de la specializarea filologie și științe sociale.

În domeniul educației, sociologia oferă instrumente analitice care ajută la înțelegerea dinamicilor sociale din cadrul instituțiilor de învățământ. Studiile sociologice pot identifica inegalitățile în accesul la educație și pot propune soluții pentru a îmbunătăți incluziunea și echitatea în educație. De exemplu, cercetările pot analiza impactul mediului familial și socio-economic asupra performanței școlare a elevilor, contribuind astfel la dezvoltarea unor politici educaționale mai eficiente. Această abordare permite nu doar îmbunătățirea sistemului educațional, dar și formarea unor cetățeni mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor societății.

Sociologia joacă un rol esențial și în domeniul sănătății publice, contribuind la înțelegerea comportamentului uman în raport cu sănătatea și accesul la servicii medicale. Studiile sociologice pot analiza factorii sociali care influențează sănătatea populației, cum ar fi statutul socio-economic, educația și cultura. Aceste analize sunt foarte importante pentru dezvoltarea unor campanii de sănătate publică eficiente și pentru formularea unor politici care să răspundă nevoilor comunităților.

În ceea ce privește problemele de mediu, sociologia contribuie la înțelegerea relației dintre societate și natură. Studiile sociologice pot explora modul în care comportamentele și atitudinile sociale influențează politicile de mediu și cum, la rândul lor, aceste politici afec­tează comunitățile. De exemplu, cercetările pot analiza percepțiile comunităților asupra schimbărilor climatice și pot identifica barierele în adoptarea unor practici sustenabile. Această înțelegere este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a mediului și pentru promovarea unui comportament ecologic responsabil în rândul populației.

Integrarea Sociologiei ca disciplină distinctă, la toate profilele și specializă­rile, este esențială pentru formarea unor tineri bine pregătiți, capabili să contri­buie la dezvoltarea unei societăți mai echitabile și mai sustenabile.

Totodată, gândirea critică și abilitățile analitice sunt esențiale în formarea tinerilor, iar studiul sociologiei are un rol fundamental în dezvoltarea acestor competențe. Sociologia nu doar că oferă instrumente teoretice pentru a înțelege complexitatea societății, dar și metode practice pentru a analiza și evalua informațiile dintr-o perspectivă critică.

Sociologia încurajează elevii să își dezvolte o gândire critică

Sociologia încurajează elevii să își dezvolte o gândire critică prin analiza problemelor sociale din perspective multiple. Scrierea sociologică este un instrument eficient pentru a stimula gândirea critică, deoarece îi îndeamnă pe elevi să integreze procesele de gândire și scriere, facilitând astfel o înțelegere profundă a conceptelor sociologice. Această integrare permite elevilor să își formuleze propriile argumente și să le susțină cu do­vezi, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea unei gândiri critice solide.

Sociologia, prin natura sa interdisciplinară, permite elevilor să își dezvolte abilitățile analitice prin integrarea cunoștințelor din diverse domenii. Această abordare este esențială pentru formarea unei gândiri critice, deoarece îi ajută pe elevi să înțeleagă interconexiunile dintre diferitele discipline și să aplice concep­tele sociologice în contexte variate.

Practic, studiul sociologiei contri­buie semnificativ la dezvoltarea gândirii critice și a abilităților analitice ale elevilor. Prin metode active de învățare, analiza datelor, utilizarea literaturii și evaluarea continuă, sociologia nu doar că îmbunătățește cunoștințele teoretice ale elevilor, dar le și dezvoltă capacitatea de a gândi critic și de a analiza informațiile într-un mod complex și nuanțat. Această formare este esențială pentru a pregăti elevii de azi să devină ce­tățeni activi și responsabili în societatea contemporană.

Studiul sociologiei este esențial pentru pregătirea tinerilor în fața provocă­rilor sociale contemporane, oferindu-le instrumentele necesare pentru a înțelege complexitatea problemelor sociale și a contribui la soluționarea acestora. Într-o lume în continuă schimbare, ca­­racterizată prin globalizare, migrație, inegalitate economică și crize ecologice, sociologia oferă o bază teoretică și practică, care permite elevilor să dezvolte o gândire critică și să acționeze ca cetățeni responsabili.

Studiul sociologiei contribuie la dezvoltarea abilităților critice și analitice, esențiale pentru a face față provocărilor sociale contemporane. Prin analiza critică a fenomenelor sociale, elevii învață să formuleze întrebări relevante, să eva­lueze sur­sele de informație și să dezvolte argumente bine fundamentate. Această capacitate de a gândi critic este esențială în con­textul în care tinerii sunt expuși la o cantitate mare de informații și trebuie să navigheze prin complexitatea societății moderne.

Practic, sociologia oferă o bază solidă pentru formarea unor cetățeni respon­sabili și implicați. Această educație nu doar că îmbunătățește cunoștințele teoretice ale elevilor, dar le și dezvoltă capacitatea de a acționa în mod constructiv în societate.

Integrarea Sociologiei în trunchiul comun, la toate specializările

Integrarea Sociologiei în curriculumul național este esențială pentru a asigura o educație holistică și relevantă, care să răspundă nevoilor și provocărilor societății contemporane. Această integrare nu doar că îmbunătățește cunoștințele teoretice ale elevilor, dar le și dezvoltă abilitățile critice, analitice și empatice, esențiale pentru a a face față societății.

Integrarea sociologiei în curriculum permite elevilor să aplice cunoștințele teoretice în contexte practice. Prin implicarea în proiecte comunitare sau studii de caz, elevii pot învăța să analizeze și să abordeze problemele sociale din jurul lor, dezvoltând astfel abilități practice esențiale pentru viața adultă.

Includerea Sociologiei în trunchiul comun, ca disciplină distinctă, este esențială pentru a asigura o educație relevantă și adaptată la provocările societății contemporane. Studierea acestei discipline la toate profilele și specializările liceale este esențială pentru formarea unor tineri bine pregătiți, capabili să înțeleagă și să contribuie la soluționarea problemelor sociale contemporane.

De asemenea, integrarea sociologiei în trunchiul comun, liceal, va promova o educație holistică, care să răspundă diversității nevoilor elevilor. Aceasta va contribui la dezvoltarea unei societăți mai informate și mai implicate, în care tinerii nu doar că devin consumatori pasivi de informație, ci și cetățeni activi, capabili să își exprime opiniile și să contribuie la schimbarea socială.

Este imperativ ca planurile-cadru pentru liceu să reflecte această necesi­tate, să se introducă Sociologia în trunchiul comun, la toate profilele și specializările. Astfel, se va asigura o educație relevantă și adaptată la provocările secolului XXI, astfel încât toți elevii să beneficieze de cunoștințele și abilitățile pe care le oferă. O educație care include sociologia va contribui nu doar la dezvoltarea individuală a elevilor, ci și la construirea unei societăți mai echitabile, mai tolerante și mai sustenabile.

Ținând cont de toate acestea, ministrul Daniel David ar trebui să analizeze și să introducă în trunchiul comun Sociologia ca disciplină distinctă, pentru a-i sprijini pe toți elevii cum să înțeleagă mai bine societatea în care trăim, nu doar pe unii elevi.

Sociologia românească

Sociologia românească, ca ramură a sociologiei globale, își are originile în contextul istoric și cultural specific al României, influențată de evoluțiile sociale, politice și economice din țară. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sociologia românească a fost marcată de o serie de personalități remarcabile care au contribuit la dezvoltarea acestei discipline. Printre aceștia se numără gânditori precum Dimitrie Gusti, care a fondat prima școală românească de sociologie și a promovat cercetarea sociologică aplicată, și Alexandru Rosetti, care a adus contribuții semnificative în domeniul lingvisticii și al sociologiei culturale.

Practic, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au conturat câteva orientări ce au cristalizat opțiunile fundamentale existente în societatea românească, astfel:

Prima orientare a fost „poporanismul, având ca reprezentanți pe Constantin Stere (1864–1934), cel care considera prioritară pentru societatea românească «problema agrară», deoarece țărănimea era clasa majoritară, sau pe Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855–1920), care spunea că societatea românească a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea era în «stare de neoiobăgie», «starea liberală» fiind o iluzie“ (Furtună, 2006, p. 44).

A doua orientare a fost „conservatorismul lui Titu Maiorescu (1840–1917), cel care, în Contra direcției de azi a culturii române, cerea ca «formele politice» și «formele culturale» să aibă un fond solid pentru a nu fi discreditate de către oameni“ (Furtună, 2006, p. 44).

O altă orientare a fost „liberalismul, pozitivismul, evoluționismul etc. care a avut unii adepți, mai ales în ultima parte a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea: de exemplu Ștefan Zeletin (1882–1934), care lupta pentru ascensiunea burgheziei liberale; Spiru Haret (1851–1912), care vedea învățământul ca fundament al dezvoltării socio-culturale și economice a țării, dar s-a preocupat și de analiza «chestiei țărănești», a crizei bisericești etc. El a scris Mecanica socială (apărută la Paris, în anul 1910), în care societatea este înfățișată ca o «reuniune de indivizi în interacțiune și constrânși din exterior»; omul, principalul element constitutiv al societății, ar trebui să aibă ca scop fundamental realizarea civilizației lui interioare“ (Furtună, 2006, p. 44).

„A avut influență în societatea românească și elitismul etnocratic. Alexandru Constantin Cuza a amalgamat idei din biologie, economie, istorie, teologie, sociologie pentru a forma o «doctrină naționalist-­creștină«, care, în esență spunea că «România aparține românilor!». Nichifor Crainic (1819–1972) a dezvoltat «doctrina entocrației corporatiste» și a făcut un plan de construcție a unui «stat etnocratic», în care bogățiile naturale să fie naționalizate, românii să fie reprezentați proporțional cu numărul lor în toate profesiile, intermediarii paraziți să fie înlăturați. Traian Brăileanu (1882–1947) a scris Introducere în sociologie. Sociologia și arta guvernării, din care s-a inspirat «legionarismul».

Elemente de scociologie rurală aflăm în scrierile lui Ion Ionescu de la Brad (1818–1891), unul dintre întemeietorii edificiului sociologiei românești“ (Furtună, 2006, p. 45).

Orientările fundamentale care s-au conturat în această perioadă, inclusiv poporanismul, conservatorismul, liberalismul și elitismul etnocratic, reflectă diversitatea gândirii sociologice românești și preocupările specifice ale societății. Aceste curente de gândire au contribuit la formarea unei baze teoretice solide pentru sociologia românească, permițându-i să abordeze problemele contemporane și să se integreze în discuțiile internaționale despre dezvoltarea socială și culturală. Astfel, sociologia românească nu doar că își afirmă identitatea, dar își și propune să răspundă provocărilor actuale, continuând să evolueze și să se adapteze la noile realități ale societății.

„Școala sociologică de la București este un nume care s-a încetățenit. În fapt, au existat mai multe școli, legate direct sau mediat de activitatea lui Dimitrie Gusti, nu toate la București. Prima a fost școala de la Iași, apărută ca rod al învățământului gustian dintre 1910 și 1920“ (Golopenția, 2012, p. 10). Această școală de la Iași apare la doi ani după introducerea învățământului sociologic la London School of Economics. „Primul profesor de sociologie de la Iași (1897) a fost Constantin Leonardescu, licențiat în drept la Paris, doctor în filosofie și litere la Bruxelles, cu influență sociologică pozitivistă. Armand Cuvillier a remarcat preocupările sociologice ale lui Dimitrie Drăghicescu și a elogiat activitatea lui Dimitrie Gusti, care ținut primul curs sistematic de sociologie la Iași, a întemeiat Seminarul modern de sociologie, etică și politică“ (Furtună, 2006, p. 47).

Activitatea lui Dimitrie Drăghicescu și, în special, contribuțiile lui Dimitrie Gusti, care a predat primul curs sistematic de sociologie și a înființat Seminarul modern de sociologie, etică și politică, subliniază importanța educației și a cercetării în dezvoltarea sociologiei românești. Aceste inițiative au fost esențiale pentru consolidarea sociologiei ca disciplină academică și pentru promovarea unei gândiri sociologice critice în România, având un impact semnificativ asupra evoluției acestei științe în contextul național. Astfel, se evidențiază o continuitate în preocupările sociologice și o legătură strânsă între educație, cercetare și dezvoltarea teoretică a sociologiei în România.

„Scrierile de istorie, evocare sau analiză dedicate lui Dimitrie Gusti și Școlii sale s-au succedat, numeroase, timp de mulți ani și au abordat aspecte diferite în mod sistematic. Primul val de publicații a fost prilejuit de sărbătoarea din anul 1936 a Profesorului. Al doilea aparține primei jumătăți a anilor 1940, când Dimitrie Gusti a reluat, sintetizându-le, aspectele principale ale concepției sale în comunicări la Academia Română. […] Suprimată instituțional și eliminată din învățământ sau cercetare în 1948, sociologia gustiană trece apoi prin ani grei de amuțire, în care o parte a reprezentanților ei traversează experiența închisorilor comuniste (soldat cu moartea în cazul lui A. Golopenția sau M. Vulcănescu, răvășind pe un timp viețile lui T. Herseni sau O. Neamțu), și ținându-i departe de cercetare, predare și publicare pe toți membrii Școlii timp de aproape douăzeci de ani“ (Golopenția, 2012, p. 14).

Suprimarea sociologiei gustiene în 1948 a avut consecințe profunde și de lungă durată asupra dezvoltării disciplinei sociologice în România. Această perioadă de amuțire a fost caracterizată printr-o serie de efecte negative care au influențat atât cercetarea sociologică, cât și educația în acest domeniu.

O consecință imediată a eliminării sociologiei gustiene a fost uniformizarea gândirii sociologice. Regimul comunist a promovat o viziune materialistă și deterministă asupra societății, care a fost considerată singura abordare validă. Aceasta a dus la o stagnare a diversității teoretice, în care perspectivele critice și umaniste, caracteristice sociologiei gustiene, au fost înlocuite cu o abordare rigidă și dogmatică. Astfel, sociologia a devenit o disciplină care nu mai putea răspunde adecvat la complexitatea și diversitatea realităților sociale.

Stagnarea sociologiei a avut și repercusiuni asupra societății românești în ansamblu. Fără o analiză sociologică adecvată, problemele sociale, economice și politice nu au fost investigate în profunzime, ceea ce a dus la o lipsă de soluții eficiente pentru provocările cu care se confrunta societatea. Această situație a contribuit la perpetuarea inegalităților sociale și la o înțelegere limitată a dinamicii sociale.

„În anul 1966, învățământul sociologic universitar este reluat și, ulterior, are loc o expansiune rapidă a cercetării sociologice. Manifestându-și funcția critică, sociologia intră în conflict cu puterea comunistă. De altfel, existența ei nu poate fi în consens cu logica sistemelor totalitare. După 1977, sociologia românească este redusă la limita supraviețuirii. La începutul anului 1990, învățământul sociologic și cercetarea sociologică sunt reorganizate; apar catedre universitare, facultăți, institute academice de cercetare și centre de studii specializate, reviste de sociologie“ (Furtună, 2006, p. 49).

Istoria sociologiei românești după 1990 este marcată de o serie de transformări semnificative, influențate de tranziția de la un regim comunist la un sistem democratic și de integrarea în Uniunea Europeană. Această perioadă a fost caracterizată de o diversificare a tematicilor de cercetare și de o adaptare a metodologiilor sociologice la noile realități sociale și economice.

După 1990, sociologia românească a început să se dezvolte într-un context de libertate academică și de acces la surse de informație internaționale, ceea ce a permis o mai bună integrare a cercetărilor ro­mânești în peisajul științific global.

Un alt aspect important al sociologiei românești post-1990 este influența politicilor educaționale asupra formării sociologilor. Enache Tușa subliniază cum reformele din educație, susținute de fonduri europene, au fost esențiale pentru modernizarea sistemului educațional românesc, inclusiv în domeniul sociologiei (Tușa, 2023). Această modernizare a fost însoțită de o creștere a interesului pentru studii comparative și pentru integrarea standardelor europene în cercetarea sociologică.

Sociologia, ca disciplină științifică, a evoluat dintr-o reacție la transformările sociale, economice și poli­tice semnificative ale secolului al XIX-lea, având la bază contribuțiile esențiale ale unor gânditori de marcă precum Auguste Comte, Karl Marx și Emile Durkheim.

Sociologia românească, influențată de contextul istoric și cultural specific al țării, a fost marcată de personalități remarcabile care au contribuit la dezvoltarea acestei discipline. De la orientările fundamentale precum poporanismul și liberalismul, la activitatea lui Dimitrie Gusti și a altor sociologi, această ramură a sociologiei globale a reușit să își afirme identitatea și să răspundă provocărilor so­­ciale. Putem afirma că istoria sociologiei românești după 1990 este marcată de o adaptare continuă la noile condiții sociale, economice și politice. Această disciplină a evoluat prin integrarea în rețele internaționale de cercetare și prin abordarea unor teme relevante pentru societatea românească, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a dinamicii so­­ciale post-comuniste.

În prezent, sociologia românească continuă să evolueze, integrând noi perspective și abordări, și se dovedește a fi un instrument esențial pentru analiza și înțelegerea problemelor sociale contemporane, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți mai echitabile și mai informate. Iar următorul pas în evoluția sociologiei este introducerea acestei dis­cipline în trunchiul comun, la toate liceele, profilele și specializările. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, este cel care va decide de ce parte a istoriei va fi.

Cristian TĂNASE – profesor, Ambasador senior EPAS

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului