Sindicaliștii din educație critică dur lipsa de reacție a președintelui Nicușor Dan care, la două luni de când a promis că se va întâlni pentru a doua oară cu reprezentanții angajaților din învățământ, încă nu și-a onorat promisiunea. Termenul stabilit, 8 noiembrie, a fost deja depășit.
Reamintim că, în data de 8 septembrie, peste 20.000 de profesori s-au deplasat în mars de la Guvern la Palatul Cotroceni, protestând față de măsurile de austeritate din Legea Bolojan, care – spun sindicatele – „lovesc dur sistemul educațional”. După întâlnirea cu liderii sindicali, președintele Nicușor Dan a propus o nouă discuție peste cel mult două luni, pentru a analiza datele privind efectele legii.
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunțaseră că, pe 8 noiembrie, vor merge la Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui un raport detaliat asupra impactului Legii Bolojan asupra sistemului de învățământ.
Potrivit sindicatelor, raportul include date concrete despre numărul profesorilor afectați și despre efectele măsurilor de reducere bugetară asupra sistemului de învățământ.
Protestul din 8 septembrie a adunat, la București, potrivit datelor deținute de sindicate, peste 20.000 de cadre didactice. Profesorii au cerut atunci abrogarea măsurilor de austeritate din Legea Bolojan, majorări salariale și demisia ministrului Educației, Daniel David.





