Școli cu activitate suspendată sau desfășurată online din cauza condițiilor meteo nefavorabileCondițiile meteorologice nefavorabile afectează în continuare desfășurarea procesului de învățământ. Ministerul Educației și Cercetării anunță, pe baza datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, că marți, 13 ianuarie 2026, „cursurile se vor desfășura online în zece unități de învățământ (totalizând aproximativ 3.000 de elevi/preșcolari), câte una în fiecare dintre județele Argeș, Arad, Dolj, Olt, Prahova, Satu Mare și câte două în județele Timiș și Teleorman.

În trei unități de învățământ, activitatea didactică va fi suspendată, urmând ca orele de curs să fie recuperate: câte o unitate din județele Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman, însumând aproximativ 450 de elevi.

Pentru București, Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în intervalul 13 inauarie 2026 ora 08:00-14 ianuarie ora 10:00 „vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineața. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza și seara va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -4…-2 grade, iar cea minimă de -8…-7 grade. Spre sfârșitul nopții vor fi condiții de ceață și chiciură”.

În intervalul 14 ianuarie 2026 ora 08:00-15 ianuarie 2026 ora 08:00, „vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2…0 grade, iar cea minimă de -6…-3 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de
chiciură”.

În intervalul 15 ianuarie 2026 ora 08:00-16 ianuarie 2026 ora 08:00, „valorile termice vor fi în creștere ușoară. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre finalul intervalului, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade”.

În toată țara, din 16 ianuarie 2026, temperatura aerului va crește, cu probabilitate redusă de precipitații.

Distribuie acest articol!