Principala cauză a analfabetismului funcțional este lipsa de pregătire a profesorilorPrincipala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este „lipsa de pregătire a cadrelor didactice”. Dacă lucrurile decurg conform planului, elevii care vor începe liceul în anul școlar 2026-2027 „vor intra într-o nouă logică curriculară”, menită să reducă drastic analfabetismul funcțional în decurs de patru ani, a declarat ministrul Educației, Daniel David, într-un podcast Salvați Copiii România.

„Copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le fie transmise acele competențe. N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice. Și asta e valabil și în preuniversitar și în învățământul superior – când dăm greș, și noi avem un abandon școlar destul de mare și este tot, ca să spun așa, un rol important pe care îl au universitatea și profesorii”, a spus ministrul David.

În cazul în care elevii ajung până în clasa a VIII-a fără să dobândească competențele de bază, a mai spus el, vina nu poate fi căutată în altă parte decât în rândul cadrelor didactice.

„Dacă-l ai pe copil în școală și tu l-ai primit în clasa a V-a și ai lucrat cu el până în clasa a VIII-a, și în clasa a VIII-a, la testele PISA sau la TIMSS, el apare în zona de analfabetism funcțional, fiind la școală… Păi nu vă supărați, cine este de vină?”, a mai spus ministrul Educației.

David a recunoscut că există și alte cauze ale abandonului școlar, precum lipsa de sprijin economic, responsabilitatea familiei și a autorităților locale. Dar „în cazul elevilor care frecventează școala, responsabilitatea pentru formarea lor revine în primul rând profesorilor”.

Curriculum la nivelul liceului, a anunțat Daniel David, a intrat în linie dreaptă,  se lucrează la programe. „Dacă toate lucrurile merg bine, clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027 va intra într-o nouă logică curriculară. Aștept efectele inclusiv în zona analfabetismului funcțional, adică o reducere drastică în patru ani. Cam acesta este intervalul”, a precizat el pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.

Referitor la programele de la gimnaziu, deocamdată nu se lucrează la ele. Prioritară este finalizarea curriculumului pentru liceu.

„Deocamdată nu facem nimic. Să încheiem curriculumul la nivelul liceului, iar după aceea ne vom orienta și spre gimnaziu și după aceea la nivelul învățământului primar și al educației timpurii. Deocamdată, la nivel de gimnaziu cred că este foarte importantă acea măsură pe care am luat-o, ca 25% din timpul alocat fiecărei discipline să fie dedicat învățării remediale. Era la dispoziția profesorului și până acum, dar prin instrucțiune focalizarea trebuie să fie pe învățare remedială. Dacă facem bine acest lucru, o să vedeți că performanțele o să fie altele și la Evaluarea Națională și la testarea PISA”, a precizat ministrul David.  Deocamdată, nu sunt prevăzute schimbări în privința Evaluării Naționale la clasa a VIII-a.

Distribuie acest articol!