Precizări referitoare la declanșarea grevei în sistemul educaționalFederația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) face o serie de precizări referitoare la declanșarea grevei în sistemul educațional, prin raportare la contractual colectiv de muncă.

Având în vedere articolul publicat pe site-ul B 1, în data de 10 noiembrie 2025, cu titlul „Profesorii nu au voie să organizeze sau să ia parte la o grevă generală în următorii doi ani. Ce riscă cei care încalcă regula”, în care sunt citate afirmațiile avocatului Alexandru Bajdechi, din emisiunea „Viitor pentru România: „Nu va exista nicio grevă pentru că în momentul de faţă există un contract colectiv de muncă. Drept urmare, nu poate fi demarat un conflict de muncă pentru că ai un contract colectiv de muncă”, pentru corecta informare a salariaților din învățământul preuniversitar – pentru care produce efecte contractul colectiv de muncă negociat și semnat de federațiile noastre cu Ministerul Educației și Cercetării, precizăm:

Domnul avocat, din motive pe care nu le cunoaștem, induce în eroare opinia publică, prin incompleta lecturare a legislației aplicabile în domeniul dialogului social.

Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.F.T.S.S. – U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104 din data de 9.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial- Partea a V-a nr. 5/14.08.2025, nu conține nicio clauză referitoare la participarea la grevă. Niciodată nu au existat, în contractul colectiv de muncă negociat în învățământul preuniversitar, dispoziții privind organizarea grevei; aceste prevederi se regăsesc în Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare și ele nu fac obiectul negocierii colective.

Interdicția de a declanșa greva cât timp există un contract colectiv de muncă în vigoare (cu excepția cazurilor când există clauze ce vor fi renegociate periodic) care decurge din dispozițiile art. 122 coroborate cu cele ale art. 126 și art. 129 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a existat și în art. 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și nu este un element de noutate legislativă.

Cu toate acestea, ceea ce nu cunoaște domnul avocat este că noua lege a dialogului social, Legea nr. 367/2022, consacră o nouă formă de grevă la care pot recurge NUMAI FEDERAȚIILE ȘI CONFEDERAȚIILE SINDICALE REPREZENTATIVE – GREVA ÎMPOTRIVA POLITICII SOCIALE ŞI ECONOMICE A GUVERNULUI.

Subliniem faptul că existența C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. nu împiedică federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar să desfășoare toate formele de protest pe care membrii noștri de sindicat sunt de acord să le desfășurăm;  așa cum am demonstrat de-a lungul timpului, chiar și în condițiile restricțiilor impuse prin legislația în vigoare, organizațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar au organizat acțiuni de protest și au declanșat inclusiv conflicte colective de muncă, pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor salariaților din învățământ, respectând legislația în vigoare și voința membrilor de sindicat.

                                                                                                                 Cu stimă,

                                                                                                               Președinte,

                                                                                                    Simion Hancescu

Distribuie acest articol!