Federațiile sindicale din educație anunță perspectiva declanșării unei greve generale în domeniu spre finalul anului școlar. Salariații din domeniul educațional, prin federațiile naționale care-i reprezintă, și-au anunțat participarea la marele miting „împotriva austerității și a disprețului față de muncă și de cei care muncesc”, miting organizat miercuri, 29 octombrie, la sediul Guvernului României, de Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa, CNSLR Frăția și Confederația Sindicală Națională Meridian.
Este așteptată o participare de 20.000 de oameni din economie, educație, sănătate, agricultură, silvicultură, transporturi, administrație, poliție, energie, cultură, servicii etc.
Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI): „Guvernul Bolojan ne împinge inevitabil pentru o grevă generală, în mod sistematic. Măsurile pe care le-a luat și continuă să le ia nu fac altceva decât să-i determine pe cei din învățământ spre o asemenea formă de protest radicală. O grevă generală acum ar fi mană cerească pentru Guvern. S-ar bucura enorm să stăm vreo lună în grevă pentru că ar face economie de vreo trei miliarde de lei.”
Apel adresat inclusiv studenților
Apelul confederațiilor sindicale: „Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, studenților, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de munca cinstită. Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste și imediate pentru protejarea lucrătorilor și a drepturilor fundamentale. Vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea, incompetența și lipsa de responsabilitate a celor aflați la conducere.”
Din revendicările confederațiilor sindicale:
- Creșterea salariului minim și a pensiilor, astfel încât niciun lucrător și niciun pensionar să nu trăiască sub pragul sărăciei; respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților.
- Reluarea negocierilor colective la toate nivelurile și încheierea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național, pentru protecția reală a lucrătorilor.
- Taxarea echitabilă, prin corectarea dezechilibrului creat de OUG 79/2017, care a transferat contribuțiile sociale exclusiv pe umerii angajaților.
- Oprirea măsurilor de austeritate aplicate doar celor vulnerabili, întrucât austeritatea, dacă este necesară, trebuie să se aplice companiilor și partidelor politice, nu doar populației.
- Protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, nu concedieri.





