Foto: dreamstime

În prezentul articol am expus câteva dintre conceptele învățării accelerate, remarcând paralelismul acestei metode cu ideile clasice expuse în lucrarea Psihologia consonantistă a lui Ștefan Odobleja.

Transmiterea achizițiilor culturale, cât și dezvoltarea de către discipoli a do­­rinței de a le îmbogăți, reprezintă țeluri ale educatorilor din toate timpurile.

Prima lucrare de matematică ce tratează geometria expusă axiomatic, pe baze deductive, este Stihia adică Elemente, elaborată de către Euclid.

Arhimede, Euclid și Apollonius sunt considerați geniile matematicii secolului de aur (secolul III î.Hr.). Întrebat fiind dacă geometria poate fi învățată prin metode mai accesibile, Euclid a răspuns că în studiul acesteia „nu există drumuri pentru regi“. Timp de 22 de secole, geometria s-a studiat după această monumentală lucrare. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, matematicianul David ­Hilbert a creat primul sistem axiomatic al geometriei, sistem care să răspundă tu­turor cerințelor logicii: independent, ne­­contradictoriu și complet. Sistemul creat de Euclid era doar necontradictoriu.

Studiul numerelor, al figurilor și corpurilor geometrice reprezintă idealizări care dau posibilitatea studierii naturii, a lumii din care facem parte.

Matematica reprezintă prima știință deductivă, un model pentru toate celelalte.

Programele actuale, pentru elevii din învățământul preuniversitar, încearcă să armonizeze cunoștințele abstracte ale matematicii cu alte științe pentru a flexibiliza interacțiunile dintre acestea și pentru accelerarea timpului de învățare.

Contextualizarea învățării prin referirea la realitatea înconjurătoare sporește profunzimea înțelegerii și creează cadrul unui studiu teoretic care se impune fenomenelor studiate.

Noutatea din programa școlară actuală o reprezintă învățarea holistică, adică învățarea sugestiv-accelerată. Se încearcă stimularea unor circuite ale plăcerii prin care creierul poate asimila o cantitate sporită de cunoștințe, modalitate care diminuează stresul. Metodele descope­rite de doctorul Giorgi Lozanov au fost preluate și dezvoltate în diferite centre de cercetare din multe țări dezvoltate.

Această metodă a fost creată pentru a se stimula apropierea dintre educație și tehnologiile înalte actuale. Lozanov îndeamnă: „Pentru a modela viitorul cât mai aproape de dorințele inimii, trebuie să readucem învățarea în interiorul nostru și să o simțim din nou ca pe un proces natural, continuu, fascinant și nelimitat“.

La baza acestei tehnici stă extragerea informației din memorie.

În Japonia, la universitatea Tokyo, studenți ai facultății de inginerie au asimilat mai ușor cursuri de matematică ascultând muzică clasică: Rapsodia în sol major a lui Bach, apoi Anotimpurile lui Antonio Vivaldi. Prin autosugestie s-au realizat experiențe reușite de învă­țare accelerată.

Se dorește ca elevul/studentul să devină, treptat, propriul manager în procesul de învățare, pentru atingerea propriilor obiective. Autonomia în studiu crește în general o dată cu maturizarea persoanei. Sunt necesare: proiectarea, dezvoltarea abilităților, cât și reflecția. Prin noi achiziții se modifică viziunea asupra subiectului studiat, se fac noi conexiuni cu alte capitole, domenii, se mărește simțitor câmpul aplicațiilor, se generează noi dorințe de cunoaștere care urmează a fi satisfăcute.

Susținerea factorilor psihologici (sti­ma de sine, motivația, atitudinea responsabilă) în studiul elevilor/studenților re­­prezintă o latură a unui învățământ mo­dern. Se realizează învățarea prin trei perspective: a) școlară; b) individuală; c) emoțională.

Acumularea de noi cunoștințe cre­ează o bucurie spiritului și creează baza prin care fiecare persoană avansează profesional. Trebuie ținut cont de factorii biologici și de factorii psihologici ai elevului/studentului.

Pentru că „orice afirmație a mai fost spusă cândva“ (Heine), am realizat sub formă matriceală un mic studiu comparativ dintre studiile actuale și cele realizate de înaintași, în particular în lucrarea Psihologia consonantistă a medicului și psihologului român Ștefan Odobleja.

Așa cum afirma doctorul român, lu­­crarea sa „este o tablă de materii, un re­­pertoriu sau dicționar de psihologie, care ar trebui să cuprindă XX-XXX de volume“.

Viziunea lui Odobleja coincide cu cea a părintelui consonantismului, medicul englez David Hartley (1705–1757). Psi­hologia a evoluat de la animism la ma­­terialism. Ea trebuie să păstreze contactul continuu cu filosofia, cu toate știin­țele. Știința este experiența gândită. Introspecția se combină și completează reciproc cu observația externă.

Concluzii

1) Încă din Antichitate s-au căutat modalități de transmitere și de receptare a informațiilor, religiile fiind cele mai impresionante creații culturale.

Primul personaj din istorie care ne învață și ne prezintă arhetipul de părinte adevărat este Avraam. Acesta răstoarnă valorile de până la el, punând adultul să se sacrifice pentru supraviețuirea și reușita copilului.

Vom prezenta un popor dispărut din istorie care a avut o viziune adâncă în modul de a percepe lumea și de a ajunge la fericire prin învățare.

Cunoașterea ezoterică provine din aceeași unitate esențială a adevărului pe întregul glob. De exemplu, poporul toltec a dispărut din istorie în jurul anului 800 î.Hr. Ei locuiau în sudul Mexicului, considerând că omul (tonal) este constituit din lumină („sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele; spațiul dintre stele nu este gol“). Considerau că tot ceea ce există este o ființă vie, lumina este mesagerul vieții, deoarece este vie și transmite toate informațiile. Totul în existență este o manifestare a ființei vii pe care o numim Dumnezeu. Viața reprezintă forța absolutului, a Supremului, a Creatorului. Amestecul dintre tonal și nagual a creat bilioane de manifestări ale vieții. Percepția umană este lumina ce percepe lumina. Materia este oglinda ce reflectă lumina și creează imaginile acestei lumini și lumea iluziei. Nagualii reprezentau maeștrii spirituali ai poporului toltec, oameni de știință și artiști.

Toltecii considerau: visul exterior – cunoștințele transmise de părinți, școală și religie – ce îndeamnă un copil să viseze. Se realizează prin captarea atenției, prin repetări care reprezintă modul în care putem asimila tot ceea ce cunoaștem.

Codul pentru înțelegerea și comunicarea dintre oameni este reprezentat de limbaj. Astfel este transmisă energia de la o persoană la alta. Informația de la visul exterior este convertită în visul interior, ceea ce creează sistemul de valori, de credințe ale copilului. Prima învățătură și primul act cultural de naștere a omului a fost grija prelungită, dusă dincolo de instinct.

Prin maturizare, judecătorul interior utilizează ceea ce este în Cartea noastră de Legi pentru a judeca ce facem, ce simțim, ce gândim. Nu ne putem ierta pentru că nu suntem perfecți. Cartea de Legi guvernează visul nostru personal. Falsele credințe pot să ne orbească. Ceața, ce generează lipsa de libertate, este visul nostru individual numit de tolteci: mitote (pronunțat mih-toe-tay).

Dorința de a nu fi respinși de socie­tate poate conduce uneori pe căi greșite (adolescenți care fumează, consumă al­­cool sau droguri). Neputându-ne mă­sura cu idealul personal, ajungem să ne autorespingem, chiar să ne autoabuzăm. Aceste sentimente ne risipesc energia și provin din fricile noastre interioare. Astăzi o numim inteligență practică, ca­pacitatea omului de a fi o ființă autonomă.

Toltecii au creat astfel premisele unui nou vis, schimbând legămintele și condiționările proprii. Considerau că noul vis reprezintă Raiul pe pământ. Viața este mai ușoară când îți iubești modul în care trăiești și drumul pe care pășești. Iubirea în acțiune produce fericirea. Dragostea va oferi pacea interioară.

2) Lucrarea lui Odobleja este o lucrare de sinteză ce are o bibliografie impresionantă. Odobleja ne îndrumă, pentru a susține prin toate mijloacele de care dispunem, la antrenarea în studiu a noii generații.

3) La disciplina Matematică, în cadrul unei ore, în mediu dezinhibat, se pot exemplifica dificultățile ștințifice pe care le-au depășit înaintașii, prin prezentarea problemelor și rezolvarea lor din perspectivă istorică.

Crearea de portofolii individuale aduce un beneficiu deosebit, prin care îl obișnuim pe elev să-și ordoneze munca individuală cu pasiune, inducând o libertate de alegere a bibliografiei, care este astăzi enormă datorită internetului. Se remarcă un număr foarte mare de cărți, culegeri, apărute în ultimii 20-30 de ani. Este necesar accesul la acestea, utilizarea lor în funcție de obiectivele generale, cât și de posibilitățile intelectuale ale elevului/studentului.

Căutarea propriului drum în cunoaștere se realizează prin utilizarea unei bi­­bliografii bogate. A citi mai multe surse, pentru a avea o înțelegere mai bună, a găsi textul potrivit nivelului actual al elevului/studentului, reprezintă o modalitate prin care acesta se dezvoltă ulterior. Solicitările, starea de problematizare îi apropie pe studenți de cercetarea știin­țifică.

Există popoare care traduc cuvântul „savant“ prin „elev învățat“, explicând că, în cazul în care o persoană își pierde calitatea de elev, o pierde automat și pe a doua. Aceasta reprezintă cheia învățării permanente („continuous learning“) care necesită dezvoltarea abilităților de autoreglare a învățării („self-regulation learning“).

Uneori se afirmă că nu mai este necesară acumularea de noi cunoștințe de către educatori, ci este suficient ca aceștia să relaționeze cât mai bine cu proprii elevi. Deci educatorii promovează elevilor/studenților o învățare pe tot parcursul vieții fără ca ei să o aplice! Evident că „o școală este mare prin profesorii ei“ (N. Iorga).

Voi încheia cu frumoasele cuvinte rostite de regretatul academician So­­lomon Marcus: „Mă înclin cu respect și duioșie în fața acelor învățători și profesori care trăiesc emoția începutului de an școlar și care, în ciuda caracterului repetitiv al exercițiului didactic, nu se lasă copleșiți de rutină și de blazare“.

Prof. dr. Costel Chiteș – Colegiul Național Tudor Vianu, București

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului