
Foto: MEC
Elevii reprezentanți ai României la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI), ediția 37, desfășurată la Sucre, în Bolivia, au realizat o performanță excepțională: toți componenții lotului au obținut medalii de aur – patru concurenți, patru medalii de aur! Cel mai bun rezultat obținut vreodată de România la IOI, întrecere olimpică de referință! La competiția din acest an au participat elevi din peste 90 de țări.
Elevii români medaliați cu aur (cu menționarea clasei în care se aflau la momentul competiției):
- Rareș-Andrei Neculau, clasa a XI-a, Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Galați
- Rareș-Felix Tudose, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București
- Mihai-Valeriu Voicu, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București
- Mircea Maxim Rebengiuc, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, București
Coordonarea științifică, selecția și pregătirea lotului reprezentativ al României au fost asigurate de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI): Marius Nicoli, profesor la Colegiul Național Frații Buzești, Craiova și Bogdan Ioan Popa, Universitatea din București, olimpic în urmă cu câțiva ani; coordonarea organizatorică a fost asigurată de Ministerul Educației și Cercetării.
Medaliații cu aur și profesorii lor ne sunt prezentați de Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI):
Rareș-Andrei Neculau trece în clasa a XII-a la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați. Are în palmares 9 medalii la competiții internaționale. Medalia de aur obținută acum o completează pe cea argint obținută anul trecut la IOI în Egipt. Locul 4 din acest an îl plasează în pozitia a 5 printre rezultatele obținute de participanții români din toate timpurile.
Rareș-Felix Tudose a terminat clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București. A obținut 14 medalii internaționale numai la Informatică. Este de asemenea olimpic internațional și la Fizică. Medalia de aur din aces an se adaugă la cea de bronz obținută în Egipt.
Mihai-Valeriu Voicu trece în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București. Este unul dintre cei mai titrați concurenți români din acest moment cu nu mai puțin de 17 medalii internaționale dintre care 11 de aur. Anul aceasta a obținut a doua medalie de aur IOI, după cea obținuta de pe locul 6 în ediția precedentă din Egipt.
Mircea Maxim Rebengiuc trece în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București. Are 8 medalii la competiții internaționale. Este olimpic cu rezultate remarcabile la Fizică. Din Bolivia, va pleca direct în China unde ne va reprezenta și la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. Ca un fapt divers, Mircea este nepotul marelui actor Victor Rebengiuc.
Prof. Marius Nicoli, Colegiul Național Frații Buzești din Craiova/Syncrosoft. Prezența lui Marius ca Team Leader al echipei noastre de aur este încununarea a ceea ce reprezintă el pentru SEPI și pentru comunitatea de Informatică din România: motorul care pune în mișcare tot mecanismul, inima care pompează sângele în acest organism viu. Mulțumim, Marius pentru tot ce faci!!!
Bogdan-Ioan Popa, Universitatea din București, una dintre cele mai carismatice și mai active prezențe din grupul foștilor olimpici, completează în mod natural echipa de vis.