Părinții și școala este o apariție editorială recentă, realizată de un număr de 22 de autori/colaboratori, sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Manolescu de la Universitatea din București. Volumul s-a publicat la Editura Universitară din București.

Autorii sunt doctori și doctoranzi în științele educației la Universitatea din București sau colaboratori de prestigiu din alte universități din țară, specialiști consacrați sau în curs de formare/perfecționare, cu titluri și funcții academice sau grade didactice specifice evoluției în carieră, unii cu funcții de conducere în universitățile din care provin sau în structuri aflate la di­­verse niveluri de decizie: minister, inspectorate școlare județene etc., directori de colegii, licee, școli sau grădinițe. Funcțiile ocupate și responsabilitățile pe care le dețin le oferă privilegiul de a cunoaște din interior problemele pe care le abordează prin studiile integrate în acest volum.

Volumul Părinții și școala abordează o problemă critică a școlii și a societății românești. Educația tinerelor generații rămâne, și pe bună dreptate, o preocupare majoră a societății. Am putea afirma chiar că dobândește accente noi în condițiile evoluțiilor spectaculoase din domeniile economic, politic, social, informațional, comunicațional, științific etc. Partenerii educaționali își revendică dreptul de a se implica în viața școlii, uneori amplificând, ignorând sau diminuând specificita­tea atribuțiilor ce le revin. Părinții, în ultima perioadă îndeosebi, individual sau grupați în asociații, ies în prim-planul dez­baterilor și afișează o paletă diversificată de comportamente, atitudini, strategii care se poziționează adesea între două extreme: acceptare sau respingere a multora dintre deciziile luate pe tema educației. La educație, după cum se știe, se pricepe toată lumea. Ne întrebăm dacă, în aceste condiții și în fața acestor pretenții, unele justificate, nu ar fi necesar un pa­­chet comun de cunoștințe despre educație, un „nucleu dur“ de competențe pedagogice pe care să le dețină fiecare partener educațional, fie că este vorba despre școală, despre familie, despre comunitate etc. Dar cine și-ar putea asuma responsabilita­tea definirii acestui pachet? Și cu ce drept s-ar erija în lider de opinie?

Considerăm că ar trebui să mergem mai departe cu întrebările. Unde este Măria Sa Elevul? Îl întreabă cineva? Sau dacă-l întreabă… cât contează opinia sa? Avem în vedere probleme care vizează complexitatea vieții școlare. Construcția curriculumului, procesul efectiv de preda­re-învățare-evaluare, evaluarea curentă și evaluările naționale, relațiile educaționale de toate tipurile și pe toate nivelurile, ar­­monizarea influențelor educaționale formale-nonformale-informale etc. reprezintă tot atâtea teme de dezbatere, de consultare. Asociațiile elevilor au devenit mai vocale în ultimul timp, exprimă opinii, solicită schimbări, unele semnificative, altele chiar radicale (a se vedea problema Bac-ului). Dincolo de oportunitatea sau lipsa de oportunitate a unor soluții propuse, prudența rămâne necesară.

În ultima perioadă, presa, opinia pu­­blică au prezentat unele evenimente care demonstrează cu prisosință faptul că în școala românească se întâmplă lucruri care ies din cadrul legal al ordinii și disciplinei școlare. Evenimentele grave petrecute în ultima perioadă în spațiul școlar au reprezentat doar ocazii care au declanșat valuri de comentarii, dezbateri televizate, reacții, critici față de starea educației, au generat luări de poziții, propuneri de soluții, argumente etc. Consumul de droguri sau de alte substanțe interzise în rân­dul elevilor este o problemă reală. „Violența și consumul de droguri în școală în rândul elevilor au devenit realități grave, cu numeroase consecințe negative individuale și sociale“ (Dan Potolea & Mihaela Dana Porumb, Violența și consumul de droguri în spațiul școlar, Tribuna învățământului nr. 47-48). Trebuie să recunoaștem cu onestitate că asemenea evenimente nu sunt singulare, ele reprezintă aisbergul care trebuie să declanșeze, în opinia noastră, investigații de specialitate, reacții compensatorii pe măsură. În ceea ce privește partenerii educaționali, fiecare intră în scenă cu „dreptatea“ sa și cu propriile măsuri, care, judecate rațional, își dovedesc în bună parte încărcătura emoțională sau suportul partinic.

Indiferent însă din ce parte am privi problema, considerăm că nu este corect să căutăm scuze nici pentru școală, nici pentru elevi și nici pentru părinți; comportamentele aberante despre care vorbim țin adesea de buna cuviință, de bunul simț, de reguli elementare de respect reciproc, de accepare, de cooperare, de toleranță etc.

Este evident faptul că școala are nevoie de o strategie pragmatică, fundamentată științific din perspectivă psihopedagogică, socială, etică, juridică, pe de altă parte, cu realism, trebuie să admitem faptul că nu putem disocia strategia educațională de strategii sociale și economice. Acestea trebuie să fie complementare.

Astăzi, școala românească promovează, cel puțin în discursul teoretic, principiul egalității pentru toți. Și este normal să se întâmple așa. Grija Ministerului Educației din România de a asigura un cadru normativ-reglator eficient este lăudabilă. Legi, decrete, ordine de ministru etc. abundă în precizări privind drepturi, responsabilități, oportunități etc. ale tuturor partenerilor educaționali. În opinia noastră, este un cadru superformalizat, pe alocuri redundant și nu întotdeauna funcțional. Realitatea școlară excede uneori acest cadru formalizat excesiv. Dintr-o altă perspectivă, dimensiunea umană a procesului educațional transcende uneori cadrul administrativ, cum spuneam, excesiv formalizat. Legea învățământului preuniversitar din 2023, Regulamentul Cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar din 6 august 2024 publicat în Monitorul Oficial nr. 795 bis din 12 august 2024, Statutul Elevului din 1 august 2024 publicat în Monitorul Oficial nr. 795 din 12 august 2024 detaliază precizări privind îndeosebi drepturile elevilor și ale părinților. În numele unor principii democratice, de respectare (pe bună dreptate) a demnității personalității elevilor, de stimulare a stimei de sine se fac concesii privind demnitatea și respectul profesiei didactice, identitatea consacrată de secole a instituției școlare.

Ne întrebăm însă, pe de altă parte, ce face școala pentru a-și îndeplini misiunea ei fundamentală – să asigure educația ti­nerelor generații? Ce face școala pentru a motiva elevii, pentru a încuraja efortul acestora, pentru a recunoaște și a recompensa meritul școlar? „Starea de bine“ a elevului promovată cu insistență astăzi nu abrogă munca, efortul, recunoașterea meritelor celor ce le dovedesc! Vizează un climat educațional stimulativ, motivant, un mediu care oferă siguranță, încredere, șanse de succes. Practicile școlare actuale înclină balanța mai degrabă spre promovarea principiilor democratice decât spre recunoașterea meritelor școlare; încurajarea competiției și recompensarea celor merituoși nu reprezintă o prioritate a so­cietății și a școlii românești. În plus, se pare că ideea „rutelor alternative“ de obținere a succesului în viață „prinde“ la o bună parte din elevii generațiilor actuale.

Prin urmare, situația a devenit din ce în ce mai complexă, mai greu de gestionat și de apreciat, de orientat și de consolidat. Realitatea școlară actuală scoate cu pregnanță în evidență pe de o parte elitismul bazat pe selecție, promovat încă de ideile lui Durkheim, care implicit recunoștea inegalitățile sociale reflectate în educație, iar pe de altă parte este promovată cu pu­tere generalizarea învățământului care a condus la accesul progresiv al tuturor elevilor la școală. Dintr-odată, școala s-a văzut confruntată cu o multitudine de probleme, cărora trebuie să le facă față dintr-o perspectivă pedagogică. Deschiderea masivă a școlii către toate categoriile de elevi, din toate mediile sociale, veniți fiecare cu mo­delul său cultural și valoric, a condus inevitabil la bulversarea ordinii și a echilibrului proprii instituției școlare tradiționale.

Pandemia Covid-19 a amplificat preocupările pentru reconstrucția școlii. Ur­gența ieșirii școlii din starea de confort a devenit și mai evidentă. Necesitatea re­­construcției școlii rezidă și din ­perspectiva caracteristicilor educației ­postpandemice. Sunt păreri aproape unanime ale specialiștilor care converg spre ideeea necesității ieșirii școlii din starea de confort, amplificată de reușitele și nereușitele acesteia în perioada pandemiei. În lucrarea recent apărută, Școala viitorului sau viitorul școlii. Perspective asupra educației postpandemice, profesorul Emil Păun, coordonatorul acesteia, vorbește, în Cuvânt înainte despre „…problematica școlii de dinaintea și din perioada pandemiei, dar și despre evoluțiile probabile din perioada postpandemică din varii perspective – de la o puțin probabilă reîntoarcere la «normalul» anterior la «certitudinile» (vagi și puține) și numeroasele incertitudini ale viitorului. Una dintre puținele certitudini este că școala va suferi numeroase și încă puțin știute schimbări“ (Emil Păun, coord., Școala viitorului sau viitorul școlii. Perspective asupra educației postpande­mice, Editura Polirom, Iași, 2022).

*
*         *

Volumul Părinții și școala își propune să aducă în prim-planul atenției specialiștilor, decidenților, partenerilor educaționali o radiografie a situației educației și școlii românești în contextul actual marcat de căutări, presiuni din diferite ­direcții, influențe previzibile și imprevizibile, une­le controlabile, altele nu. Deopotrivă studiile prezente în volum oferă unele soluții remediale care stau la îndemâna partenerilor educaționali, în funcție de competențele decizionale pe care le au. Problematica analizată este foarte diversă. Iată titlurile, problematica abordată și autorii:

• Cetatea educativă – redivivus (Ma­rin Manolescu);
• Cultura organizațională și impactul asupra părinților și partenerilor educaționali (Florica Orțan);
• Părinții și autoritatea instituției școlare (Roxana-Maria Gavrilă);
• Ce fac – ce nu fac părinții pentru copiii lor? (Brândușa Țeican);
• Școala și părinții de azi față în față cu profesiile viitorului (Laura Butaru);
• Reziliență în relația cu părinții (Ramona Furtună);
• Implicarea părinților – plus-valoare în spațiul educațional (Elena ­Iavorschi);
• Work-life balance vs work-life integration în societatea modernă (Mirela Marinescu);
• Școala ca refugiu: așteptările familiilor transnaționale în educația copiilor lor (Daniela Bobocea);
• Perspective de abordare și strategii de dezvoltare a competențelor parentale (Claudiu Marian Bunăiașu);
• Nativii digitali. Școala de azi. Pă­­rinții (Daniela Ionescu);
• Părinții și instrumentele digitale (Iliana Dumitrescu);
• Sinergia dintre părinți și profesori – fundamentul formării competenței de comunicare la elevi (Luiza-Nicoleta Moraru);
• Satutul profesorului debutant sub ochii părinților (Carmen Alexandra Roșu);
• Pandemia – o provocare pentru părinții școlarilor (Anca Elena Cristea);
• Evaluarea ca activitate de colaborare școală-familie (prof. dr. Daniela Sandu);
• Decizii. Impactul rezultatelor Evaluărilor Naționale asupra părinților (Ni­­coleta Poenaru);
• Lectoratele cu părinții – modalități de sprijinire a familiei în îndeplinirea rolurilor ei educaționale (Otilia Bersan);
• Rolul părinților în dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor în cadrul activităților de învățare STEM (Aida Cornelia Stoian);
• Temele, între coșmarul părinților și corvoada copiilor (Carmen Florescu);
• Formarea și dezvoltarea competențelor parentale în contextul educației timpurii (prof. dr. Alina Carmen Bozon);
• Provocări și soluții în colaborarea cu părinții din învățământul preșcolar. Idei inspirate pentru cadrele didactice debutante (Nicoleta Din).

Fiecare studiu abordează o problemă aflată sub incidența relației solidare pă­­rinți-școală din perspectivă teoretică, dar prezintă și idei, concluzii, sugestii sau so­­luții rezultate din cercetări empirice ale autorilor volumului pe tema enunțată. Lucrarea în integralitatea ei se adresează specialiștilor în domeniul educației, teoreticieni și practicieni, dar este utilă deopotrivă studenților care doresc să îmbrățiseze profesia didactică sau care își pregătesc lucrarea de licență, de disertație sau de doctorat. Nu putem ignora utilitatea acestei lucrări pentru părinți, dar și pentru alți parteneri educaționali.

Sperăm într-o receptare a mesajelor pe care le transmitem pe măsura importanței și actualității temei, a bogăției de informații puse la dispoziție.

Prof. univ. dr. Marin MANOLESCU – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 58-59-60 al revistei Tribuna Învățământului