Urmare a discuțiilor apărute în spațiul public pe marginea proiectului de Hotărâre de Guvern supus recent consultării publice de către Ministerul Educației și Cercetării, prin care se actualizează și se stabilește numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat în anul școlar 2025-2026, MEC a revenit cu o serie de precizări pentru a evita unele interpretări eronate, se precizează într-un comunicat de presă al instituției.
Diferența între numărul total de posturi din anul școlar precedent și numărul total de posturi propus pentru anul școlar în curs este dată de reducerea cu aproape 50% a posturilor ocupate temporar ,în regim de plata cu ora, în condițiile aplicării măsurilor fiscal-bugetare.
În contrapondere, se precizează în comunicat, a crescut cu aproximativ 3% numărul de norme ocupate cu profesori titulari, în timp ce numărul de norme ocupate pe perioadă determinată (cu profesori suplinitori calificați) a rămas relativ constant.
În consecință, „nu au fost anulate posturi de titulari în sistemul de învățământ, ci doar norme libere, neocupate, orele din cadrul acestor norme fiind redistribuite în normele cadrelor didactice majorate cu cele 2 ore/săptămână.
Măsurile fiscal-bugetare au fost implementate fără a fi afectate pozițiile de titulari sau salariile acestora (așa cum apar în grila de salarizare)”, mai precizează sursa citată.