Legea Educației Naționale din Învățământul Preuniversitar: Școlile vor avea bugete proprii pentru acordarea burselor

Printre modificările majore pe care le adduce Legea Educației Naționale din Învățământul Preuniversitar (prezentată în proiect, alături de cea a învățământului superior, de către Sorin Cîmpeanu, marți 12 iulie) se numără acordarea de burse pentru elevi. Pentru acestea, instituțiile școlare vor avea un buget și autonomie pentru a decide criteriile în baza cărora se vor acorda acestea.

„Pe de o parte, precizează ministrul Educației, se reglementează o alocație pe fiecare elev în funcție de nivelul de studii învățământ primar/ gimnazial/ liceal.

Școlile vor avea constituite bugete pentru burse pe baza cuantumului specific fiecărui elev de învățământ primar/ gimnazial sau liceu și vor putea să stabilească propriile politici cu privire la sistemul de burse fără a coborî sub un anumit nivel minim al acestor burse prevăzut de lege. Fiecare școală va putea să se orienteze către susținerea performanței sau către susținerea nevoilor sociale ale elevilor, deci va stabili ponderea, școala va fi cea care va decide pe propriul buget. Anul acesta bugetul este de 1.03 miliarde lei pentru burse.

În urmă cu doi ani aveam 270 milioane lei alocați burselor, apoi anul trecut am crescut la 540 milioane de lei, iar la rectificarea bugetară am adăugat alte 105 milioane. Anul acesta având 1,32 miliarde lei fondul de burse cred că la rectificarea bugetară va trebui să suplimentăm acest fond, iar de anul viitor vom avea din nou o dublare care va avea un impact bugetar de 4%”.”

Cheltuielile pentru implemendarea modificărilor din noua lege vor, însă, mai mari decât actualul budget, mai atrage atenția ministrul: „Aș vrea să comparați cu bugetul Ministerul Educației care în acest moment este exact 30 miliarde lei, iar impactul bugetar doar al legii învățământului preuniversitar este 31 miliarde de lei. Impactul bugetar este mai mare decât actualul buget al Ministerului Educației, din cele 41 miliarde investite în Educație (…) Vom vedea pe parcursul consultări publice dacă ceea ce Ministerul Educației a trecut în aceste texte de lege pentru a implementa proiectul România Educată va fi conform așteptărilor societății sau nu” atenționează Cîmpeanu.

Cele două proiecte de legi ale educației au fost lansate în dezbatere publică pentru o pertioadă de 35 de zile, iar după ce vor fi ajustate în funcție de propunerile primite, vor fi aprobate în ședință de Guvern și, ulterior, trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ.

Noile legi ale Educației ar trebui să intre în vigoare odată cu debutul anului școlar 2022-2023.

Distribuie acest articol!