
Foto: USV
Doctoranzi și cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității Ștefan cel Mare din Suceava au obținut trei medalii de aur, o medalie de argint și premii special la International Invention & Trade Expo – ITE, Londra, ediția a VII-a, eveniment internațional dedicat inventicii și creativității, platformă care prezintă publicului larg și companiilor interesate cele mai recente produse și inovații ale inventatorilor din întreaga lume.
Laureații universității sucevene sunt: Mihai Dimian, Laurențiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Pavel Atănăsoae, Radu-Dumitru Pentiuc, Daniela Irimia, Alexandru Leonte, Andrei Emanuel Pascan, Constantin Ungureanu, Ciprian Afanasov, Visarion-Cătălin Ifrim, Ștefan-Bogdan Dulgheru, Gheorghiță-Stelian Mihăilescu, Andrei-Dumitru Nașcu, Daniel Hrițcan, Vasile-Eusebiu Toader, Marian Bejenar. Ei au obținut:
- medalii de aur – pentru invențiile „Sistem solar hibrid de încălzire și climatizare”, „Sistem inovativ de umbrire automat”, „Metodă și sistem pentru creșterea capacității de încălzire”, toate cu aplicare în industria auto
- medalie de argint – pentru invenția „Sistem de creștere a vizibilității pentru participanții la traffic”
- premiul special din partea Asociației Mondiale a Proprietății Intelectuale (WIIPA), reprezentate de Eddie Shih – pentru cea mai apreciată invenție, „Sistem solar hibrid de încălzire și climatizare”
- placheta aniversară oferită de Asociația de Inventică și Inovare din Macao – pentru lucrările prezentate
În competiție s-au aflat peste două sute de invenții din Croația, Polonia, România, Canada, Indonezia, Iran, Marea Britanie, Tailanda, Arabia Saudită etc.





