Un număr semnificativ de elevi români de liceu au câștigat în această vară în total 20 de medalii și mențiuni la cele mai mari trei competiții de economie recunoscute la nivel internațional: 6 medalii de aur, 4 medalii de argint, 7 medalii de bronz, două mențiuni onorabile, un loc doi pe echipe, la nivel european.
Elevii laureați sunt componenți ai loturilor României pregătite prin programul de formare gratuită pentru elevii de liceu pasionați de economie inițiat și derulat de Centrul Român de Excelență în Economie (RECE).
Rezultatele au fost obținute la cele mai mari trei competiții de economie organizate la nivel mondial:
- International Economics Olympiad (IEO) – olimpiada oficială de economie la nivel mondial, echivalentul celor de matematică și de fizică, la care România participă din 2019 și a ajuns să ocupe locul 15 pe medalii, la nivel mondial
- Australasian Economics Olympiad (AAEO) – la care România participă din 2024
- World Economics Cup (WEC) – concurs organizat de o instituție privată din Singapore, cu care România colaborează din 2020, prin intermediul RECE
Elevii laureați și competițiile la care au participat sunt:
- Australasian Economics Olympiad (AAEO), Sydney, Australia – 5 medalii de aur (echipă) pentru cel mai bun design de politică economică
- International Economics Olympiad (IEO), Baku, Azerbaidjan – o medalie de bronz, două mențiuni onorabile
- World Economics Cup (WEC) – o medalie de aur, 4 medalii de argint, 6 medalii de bronz, un loc II la echipe în Europa, un loc 10 la echipe în Europa, mai multe locuri în top 10 în clasamentele continental la probele de Fundamentals, Deep Comprehension și Thinking & Innovation
Loturile de la IEO și AAEO au fost alcătuite din următorii elevi: Iris Voinea, clasa a X-a; Carla Mihai, clasa a XI-a; Iulia Corcoman, clasa a XI-a; Giorgio Sforza, clasa a XI-a; Andreea Blagoi, clasa a XI-a.
Elevii care s-au calificat la WEC pentru finala din octombrie 2025 sunt: Carla Grădinaru – Bronze Award Europa; Dacu-Furdui Rareș – Silver Award Europa; Pesterev Andrei – Gold Award Europa; Luca Vasiu – Top 10 Continental Thinking & Innovation; Iarina Onețiu – Bronze Award Europa.
Mențiuni la runda continentală a WEC au fost câștigate de: Giorgio Sforza – Top 10 Europa (Fundamentals); Bogdan Mihet – Bronze Award Europa; Alexandra Rublinceanu, Arina Dumitru, Tara Mosoianu, Laura Rotaru, Alexia Ostahi, Erica Grigoriu, Horia Ioan Matache, Luca Nicolau, Alexandru Mihalcea – distincții Top 10 Continental și premii individuale.
Echipele au fost însoțite de dr. Anna Alexandra Dache și Cristian Gheorghe.
Dr. Anna Alexandra Dache, inițiatoarea proiectului: „Performanțele elevilor români la aceste competiții prestigioase și riguroase sunt excepționale și merită felicitați atât ei, cât și profesorii care i-au format. RECE face selecția lotului/loturilor care participă la competițiile internaționale pe bază de merit, în cadrul programului original de formare pe care l-am conceput și implementat, la care contribuie și partenerii nostri care îi pregătesc în domeniile lor de specialitate: BCR, ASE – Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limbi Străine (FABIZ); EY; BNR; BVB, casa de avocatură Biriș Goran. Pregătirea copiilor este gratuită. Cine este interesat să studieze economia la nivel de competiție se poate înscrie pe linkul https://rece.com.ro/competition-training/ . Selecția se face pe bază de criterii riguroase, corecte și transparente.”
Competițiile International Economics Olympiad și Australasian Economics Olympiad au reunit peste 1.200.000 de elevi, din peste 50 de țări, iar în fazele internaționale au participat doar 300 de finaliști selectați la nivel global.
La World Economics Cup, România a reușit, cu loturile pregătite de RECE, să aibă în fiecare an cel puțin o echipă prezentă în top 6 la Continental Cup. În această etapă concurează cei mai buni 800 de elevi din 47 de țări, pentru a selecta top 6 echipe care să fie invitate la finala World Economics Cup.
Detalii: Enrollment for International Competitions – RECE