Educația, în România, traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 35 de ani, iar școala românească s-a transformat într-un sistem dezorganizat și demotivant, a spus președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, într-un comunicat de presă.
„Educația din România traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 35 de ani, din cauza prevederilor Legii 141/2025 care au transformat școala românească într-un sistem dezorganizat și demotivant.
Actualii guvernanți au vrut reduceri de costuri și au obținut: școli comasate și clase suprapopulate, burse școlare eliminate, elevi care fac naveta către școală, de la distanțe mari, peste 14.000 de posturi reduse, tăieri mascate de salarii, profesori obligați să predea materii școlare din arii curriculare diferite, profesori suplinitori valoroși, care au fost nevoiți să părăsească sistemul de învățământ, investiții zero în infrastructura școlară! Toate aceste măsuri iresponsabile au fost luate în condițiile în care studiile europene arată faptul că educația din România are printre cele mai mici sume, din Europa, alocate școlarizării unui elev.
România este țara din UE unde se alocă cel mai mic procent din PIB pentru educație, conform datelor publicate recent de Eurostat, România este țara din UE unde avem cel mai mare număr de elevi/cadru didactic la învățământul primar, acolo unde se pune piatra de temelie a viitorului cetățean, România este țara UE cu cei mai puțini copii înscriși la grădinițe, din cauza sărăciei, România este una dintre țările cu cel mai ridicat grad de analfabetism funcțional, România este singura țară în care există suplinitori necalificați la catedră.
Pe lângă acestea, școlile din România, din cauza dezinteresului guvernanților și al parlamentarilor, au devenit ținte pentru dealerii de droguri, au devenit teren accesibil pentru agresiuni, bullying, infracțiuni”, a mai spus Simion Hăncescu, potrivit comunicatului amintit.
Liderul FSLI mai susține că, în România, educația este tratată în bătaie de joc:
„Educația din România, un sistem vital pentru viitorul națiunii noastre este tratat în bătaie de joc de întreaga clasă politică și de guvernanți în ultimii 35 de ani, guvernanții actuali atingând apogeul acestui tip de atitudine la adresa sistemului de învățământ.
Cadrele didactice sunt tratate cu dispreț, iar această atitudine va conduce la demisii și pensionări anticipate. Vom pierde oameni dedicați, oameni pasionați de profesia lor, oameni de calitate, pentru că statul nu are nevoie de ei! Această atitudine de dezinteres manifestată față de întregul sistem educațional va mai conduce la ceva și mai grav: va îndepărta de acest sistem orice tânăr absolvent valoros! Politicienii nu vor calitate în educație, pentru că un popor needucat este ușor de controlat, de mințit, de furat! Da, domnilor politicieni, ați reușit ceva fără precedent: să distrugeți educația din România, un succes al marilor reforme semnate de Guvernul Bolojan! Vă felicitați pentru economiile făcute la bugetul de stat, din tăierile aplicate sistemului de învățământ, dar vă scapă marii evazioniști fiscali, marile țepe date statului român, marile furturi ale băieților deștepți din energie, marile contracte măsluite.
Toate aceste decizii proaste, lipsite de logică, de analiză, de argumente solide, vor conduce România pe un singur drum – al construirii unei societăți fără valori, fără educație, fără direcție, oricând supusă manipulărilor”, a mai precizat președintele FSLI, în opinia căruia, de Ziua Internațională a Educației, dascălii nu se află într-o zi de sărbătoare, ci într-una în care „deplângem soarta unui sistem de învățământ, cândva recunoscut la nivel mondial”.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță și pe această cale, continuarea tuturor formelor de protest, chiar dacă suntem de trei luni în stradă (…)
România nu are nevoie de un Premier socotitor și pus doar pe tăieri, ci de unul cu viziune, care să înțeleagă, printre altele, că în educație trebuie investit în permanență, chiar și în perioade mai dificile din punct de vedere economic. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ le mulțumește tuturor angajaților din educație, elevilor și părinților, pentru eforturile depuse și vom lupta împreună ca educația din România să devină, cu adevărat, o prioritate națională”, a conchis Simion Hancescu.