
Foto: Guvernul României
Ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a făcut o serie de precizări în contextul pregătirii de către Guvernul României a unui nou pachet de măsuri fiscal-bugetare. Informația de ordin general este că pachetul 3 de reforme nu va conține vreo aplicare în domeniul educațional.
Educația, exceptată de la noile măsuri financiare
Ministrul Daniel David a subliniat că noile măsuri financiare nu vor viza și domeniul educațional: „Excepția care vine pe latura educației nu este un privilegiu, nu este ceva extraordinar, ci, pur și simplu, o recunoaștere a faptului că noi ne-am făcut treaba, am înțeles situația în care se află țara, am luat măsurile necesare. Din acest moment, în educație, noi trebuie să ne stabilizăm și după aceea să creștem. Mă bucur că premierul a spus explicit acest lucru.”
Deficit de personal, nu reduceri
Referitor la eventuale reduceri de personal, Daniel David a spus: „Noi nu avem de unde să mai facem reduceri și nu trebuie să facem, pentru că le-am făcut în pachetul 1. Premierul a vorbit de preuniversitar, fiindcă acolo au fost măsurile luate în primul rând. Noi am luat măsuri și în zona universitară. Sunt discuții însă și pe componenta universitară, dar și acolo liniile roșii sunt aceleași. Noi avem deficit de personal, nu avem de unde să gândim că am putea face reduceri de oameni în zona universitară sau în zona cercetării.”
Cumulul pensie-salariu, imposibil de interzis în zona educațională
Despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul, Daniel David a precizat: „Cumulul pensie-salariu nu se poate interzice în zona educațională, fiindcă noi avem foarte multe norme acoperite de profesorii pensionați. Nu avem resursa umană care să acopere acele norme, iar implicarea profesorilor pensionați este un plus pentru sistemul de educație, inclusiv în zona învățământului superior. Avem profesorii care conduc doctorate și care au doctoranzi. Nu putem să luăm astfel de măsuri, care să afecteze doctoranzii.”
Declarațiile au fost făcute de ministrul Daniel David la B1 TV.





