Daniel David: Corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetarăMăsurile fiscal-bugetare i-au afectat anul acesta și pe studenți, a declarat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un mesaj adresat de Ziua Internațională a Studenților. El a mai spus că în România este nevoie de mai mulți studenți și de absolvenți de studii superioare.

„Numai în acest mod țara va fi mai ancorată în modernitate ca societate bazată pe cunoaștere și, implicit, mai puțin polarizată. Dar, în ultimii mulți ani, nu am reușit să dinamizăm major acest proces, mulți tineri neînscriindu-se la studii superioare și/sau abandonând studiile”, a transmis ministrul.

Prin Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, a fost demarat un proces de identificare și de controlare a factorilor responsabili de acest fenomen, a anunțat Daniel David.

El a amintit de măsurile fiscal-bugetare luate de Guvernul Bolojan, care i-au afectat pe studenți.

„Din păcate, măsurile fiscal-bugetare prin care trece țara, neanticipate la această magnitudine, i-au afectat în acest an, inevitabil, și pe studenți. Este vorba mai ales despre fondul de burse. Faptul că, în 2026, acest fond va fi mai mare decât în anul 2023 (nu față de 2024-2025) și libertatea de a fi completat din fondurile extrabugetare ale universităților, fără constrângeri privind tipul de bursă sau de formă de studiu, sunt lucruri importante, obținute greu în situația de criză fiscal-bugetară, dar, direct spus, insuficiente. Însă, așa cum am mai spus, metaforic, corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetară, iar acum trebuie stabilizată și dezvoltată”, a declarat ministrul Educației.

Daniel David a mai spus, în mesajul său, de Ziua Internațională a Studenților, că, începând de anul viitor, va trebui reconstruit fondul de burse și, de asemenea, reintroduse alte mecanisme moderne care pot ajuta studenții, dar care au fost amânate sau negândite încă.

Distribuie acest articol!