Concursul care le dezvoltă elevilor abilitățile de vorbire în publicElevii de liceu au ocazia să-și dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public, precum și spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor, participând la concursul national „Lider European”, ediția 2025, lansat de Reprezentanța în România a Comisiei Europene. O primă condiție este ca doritorii să se asocieze într-o echipă de patru colegi (din același liceu, dar nu neapărat din aceeași clasă și nici în același an de studii), iar un profesor să-i înscrie în concurs și să-i reprezinte.

Obiectivul concursului este „de a spori și consolida spiritul Uniunii Europene în rândul tinerilor, în contextul activităților legate de valorile și temele europene”.

Concursul „provoacă elevii de liceu, din clasele IX-XII, să lucreze în echipă și să elaboreze proiecte prin care să răspundă problemelor sau oportunităților existente în comunitățile locale.

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: „Europa de mâine depinde de capacitatea tinerilor de astăzi de a se implica, de a gândi critic și de a construi comunități solidare. Prin competiția Lider European, le oferim un spațiu de exprimare, de învățare și de colaborare, în care ideile lor pot deveni inițiative reale de schimbare.”

Calendarul concursului cuprinde:

  • 10-17 noiembrie – înregistrarea la întâlnirea online de pregătire (înscrierea profesorilor împreună cu elevii din unitățile de învățământ pe care le reprezintă la întâlnirile de informare și pregătire online); înscrierea la întâlnire se va face prin platforma https://lidereuropean.ro
  • 18 noiembrie – întâlnirea online de informare și pregătire. Organizatorii semnalează: „Înscrierea la întâlnirea online nu presupune formarea echipelor. În această etapă, profesorii se pot înscrie pentru informare și pregătire cu un număr nelimitat de elevi care sunt interesați de acest concurs.”
  • 18 noiembrie-30 noiembrie – înscrierea echipelor în concurs și pregătirea și transmiterea proiectelor pentru Lider European 2025. Organizatorii semnalează: „Simultan cu înscrierea echipelor în concurs de către profesorii coordonatori, demarează și pregătirea proiectelor pentru Lider European 2025. Respectați indicațiile din Ghid pentru a evita descalificarea și nu depășiți termenul limită pentru transmiterea proiectului!” Proiectele pot fi în oricare dintre domeniile: educație, social, cultural, afaceri/economic și de mediu.
  • 2-11 decembrie – evaluarea proiectelor
  • 12 decembrie – anunțarea echipelor finaliste și transmiterea detaliilor pentru etapa finală, organizată în București, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Casa Europa
  • 18 decembrie – finala și festivitatea de premiere

Organizatorii îi îndeamnă pe potențialii concurenți: „Află unde este cel mai apropiat centru Europe Direct și fă-le o vizită sau contactează-i pentru a afla mai multe informații, atât despre concursul Lider European, cât și despre activitățile desfășurate de acestea la nivel local.”

Detalii: https://romania.representation.ec.europa.eu/puncte-de-contact-europene-romania_ro

Distribuie acest articol!