Completarea normei didactice 2026-2027Profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ pot depune, între 12 și 23 ianuarie, la secretariatul unității de învățământ, cererea pentru întregirea normei didactice de predare, în conformitate cu metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. 

Potrivit acesteia, în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor și de încadrare a personalului didactic de predare titular, consiliile de administrație ale unităților de învățământ au obligația de a analiza posibilitatea de întregire a normei didactice de predare pentru cadrele didactice titulare în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări într-o unitate de învățământ/specializare.

Potrivit metodologiei-cadru, calendarul 2026 pentru întregirea normei didactice a profesorilor titulari în două sau mai multe unități de învățământ sau pe două sau mai multe specializări, prevede:

  • depunerea cererilor de către profesorii titulari prevăzute la art. 28 alin. (1) și (2) din Metodologie și a cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la secretariatele unităților de învățământ (12-23 ianuarie 2026);
  • organizarea inspecțiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afișarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului școlar (13-30 ianuarie 2026);
  • întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unități de învățământ sau pe două sau mai multe specializări și completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unității/unităților de învățământ în care este titular/consorțiului școlar și comunicarea cadrelor didactice și inspectoratelor școlare, a acordului/acordului de principiu/refuzului pentru întregirea/completarea normei didactice de predare (2 și 3 februarie 2026);
  • depunerea și înregistrarea contestațiilor profesorilor titulari la inspectoratele școlare (3-5 februarie 2026);
  • analizarea contestațiilor privind soluționarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și stabilirea listei finale a titularilor pentru care se acordă întregirea/completarea normei didactice de predare (6 februarie 2026).

Distribuie acest articol!