„Educația rămâne una dintre puținele căi spre mobilitate socială într-o Românie în care hăul dintre comunitățile privilegiate și cele sărace este încă atât de adânc. Accesul la cărți este unul dintre cei mai importanți factori care prezic succesul copiilor mai târziu în viață. Dar 6 din 10 școli din România nu au o bibliotecă, iar 4 din 10 elevi din România se confruntă cu analfabetismul funcțional – pot citi, dar nu înțeleg ce citesc”. Pe aceste argumente se bazează campania națională de donație de cărți „Magia unei biblioteci”, organizată de Bookster, „serviciul care facilitează accesul la mii de cărți și resurse educaționale pentru companii și angajații lor, pentru a-i susține să crească, să învețe și să se lase inspirați”.
După cum anunță inițiatorii, campania se află anul acesta la a treia ediție. În anii trecuți, cu cărțile donate de oameni din toată țara, au fost înființate biblioteci în 126 de școli, la care au avut acces 46.000 de elevi.
Totodată, inițiatorii campaniei precizează pentru potențialii donatori: „La Bookster, nu judecăm cărțile după copertă, nu ne ferim de cărțile groase și nici nu le trecem cu vederea pe cele scurte. Găsim în fiecare poveste pe care o citim o lume întreagă, deseori mai adevărată sau mai plină de speranță decât cea în care trăim în rest. Iar poveștile care ne-au făcut să fim cine suntem azi știm că sunt neprețuite.
Anul acesta, ne-am dorit ca un număr cât mai mare de copii din mediile vulnerabile să descopere curajul și inspirația din paginile cărților. Așa că în luna decembrie, la Bookster cărțile au fost măsurate în… kilograme.
Oameni din toată țara donează cărți de copii cu care să dotăm bibliotecile școlilor din medii defavorizate. Până acum, s-au strâns 8 tone de cărți. Dar cântarul mai duce.
Ce înseamnă 8 tone de cărți?
Înseamnă că, dacă le-am pune pe toate laolaltă, ar cântări cât un elefant înghițit de un șarpe boa.
Dar, mai important, înseamnă 26.540 de cărți cu care vor fi dotate bibliotecile din 135 de școli și de care se vor bucura 13.000 de copii care încă așteaptă să-și găsească visul într-o carte.
Până pe 19 decembrie 2025, poți face și tu parte din Magia unei biblioteci, donând cărți la colțul Bookster din compania ta sau la locațiile partenere, precum magazinele Carrefour sau cafenelele TED’s din orașul tău. Intră pe donează.bookster.ro și hai să îngrășăm elefantul în ajun.
De ce Magia unei biblioteci?
La școală ni se spune că lectura «dezvoltă vocabularul și imaginația». Ce ni se spune mai rar e că cititul ne arată lumile posibile, în care există un viitor mai bun pentru noi și comunitățile noastre; și ne oferă curajul și încrederea pentru a construi acel viitor atunci când prezentul nu e foarte generos.”





