Elevii de liceu talentați la desen, pictură, muzică, dans, vlogging, scriere creativă, fotografie, teatru se pot înscrie pentru „Bursele start”, proiect desfășurat de Asociația Școala de Valori, susținut de Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.
La a XI-a ediție, organizatorii reamintesc că „proiectul are ca scop sprijinirea tinerilor români, elevi de liceu care sunt pasionați de pictură, desen, muzică, dans, fotografie, scriere creativă și literară sau vlogging prin intermediul unor burse acordate pe perioada unui an și al consilierii profesionale.
Bursele sunt dedicate liceenilor talentați (din clasele a IX-a până la a XII-a, inclusiv), înscriși într-o instituție de învățământ din România și care pot face dovada nivelului de performanță și talent în domeniul ales, prin intermediul unui portofoliu.
Cu ajutorul burselor, tinerii talentaţi pot achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca viitori muzicieni, pictori, artişti plastici, dansatori, vloggeri, fotografi, scriitori/jurnaliști sau actori/regizori. De asemenea, sprijinul financiar oferit tinerilor în cadrul proiectului Bursele stART poate susține participarea la concursuri naţionale, la expoziţii şi concerte, sau înscrierea la cursuri de perfecţionare în domeniul ales.
Bursierii beneficiază şi de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională şi personală, astfel încât traseul artistic să le fie mai clar şi să se simtă motivaţi să-şi urmeze visul”.
Sunt oferite 60 de burse de câte 8.000 lei/an, împărțite sub formă de bursă lunară în valoare de 300 de lei și sprijin financiar în valoare de 4.400 lei/an pentru materiale, deplasări, ateliere, participări la evenimente etc.
Data limită de completare şi trimitere a formularului de înscriere și a documentelor necesare participării în proiect este 21 noiembrie 2025, ora 23:59.
Bursele vor fi acordate în perioada 1 februarie-31 decembrie 2026.