Foto: dreamstime

De mult timp vorbim despre rolul benefic al școlii ca mediu de socializare pentru elevi, ca spațiu de ­acumulare și dezvoltare a cunoașterii de către tânăra generație, despre logica internă a școlii văzută aici drept coloană vertebrală pentru sistemul social în ansamblul său.

Mai puțin am adus în lumină spațiul de risc, zona de incertitudine pe care tot școala o poate produce. Un accent im­­portant se poate pune pe modul în care anxietatea școlară poate să distrugă tot ceea ce construiesc, cu bună credință, instituțiile de învățământ în mintea și sufletul elevilor. Atunci când vorbim ­despre anxietate școlară, lucrurile sunt nuanțate, rolul benefic ori malign al fiecărui actant al educației (fie el profesor, părinte ori elevul însuși) trebuind să fie evidențiat.

Important însă este să nu trecem cu vederea un fenomen care tinde să fie ignorat de dezbaterea socială: de multe ori este încadrat acest aspect la secțiunea „mofturi“ și emoțiile elevilor sunt minimalizate. Dincolo de faptul că vorbim despre o tulburare care poate produce dezechilibre pe termen scurt sau pe termen lung în viața copilului, să ne gândim că elevul care stă acum în băncile clasei o să fie părintele de mâine care o să își în­­drume pozitiv (ori nu!) copilul în relația cu școala. Este, așadar, în interesul școlii să medieze situația, să pună un focus important pe acest subiect și să vină cu strategii de rezolvare.

Pentru a sublinia și mai mult că avem de-a face cu o problemă reală, aducem în argumentarea noastră un studiu realizat în 2023 de Nemours Children’s Health care a demonstrat că, din totalul grijilor pe care le au copiii, cele mai mari griji erau cele legate de școală (64%).

Este un procent foarte mare, nu credeți? Dar acest aspect nu este tot, haideți să vedem ce produce anxietatea școlară la elev: conform aceluiași studiu, cel mai frecvent simptom pe care îl resimt copiii atunci când sunt îngrijorați este că se simt distrași sau că nu se pot concentra (40%). Semnele emoționale suplimentare includ tristețea (36%), senzația că nu vor să vorbească cu nimeni (34%), dispoziția proastă (30%), sau incapacitatea de a se relaxa (27%).

Să analizăm câteva momente aceste informații: dintre cei care simt anxietate față de școală (nu uitați, cel mai important factor anxios din viața copilului era școala), 40% spun că nu se pot concentra. Atunci, când școala chiar asta nece­sită, nu este un factor în plus în spirala anxietății? Așadar, copilului îi este frică de școală și asta îi induce imposibilitatea de a se concentra, ceea ce duce la o previzibilă scădere a rezultatelor bune la școală, ceea ce implică și mai multă an­­xietate din partea elevului și tot așa!

Nu mai spun că tristețea, dispoziția proastă etc. nu sunt nici ele factori care ar putea contribui la creșterea performanței școlare.

Este acest aspect un demers izolat? Dimpotrivă, un articol din 2019 din Motherly (apud Sweeney, 2021) relata că 60% dintre părinți își pierd somnul din cauza stresului legat de întoarcerea co­­piilor la școală. Mai mult, putem spune că un copil care are performanțe scăzute din cauza fricii pe care o resimte față de școală devine problematic pentru profesor, provoacă probleme de management al clasei, profesorul trebuie să îi acorde mai multă atenție și este mai dificil, de la momentul instalării anxietății școlare, să „ajungi la el“ cu metodele clasice.

Ce se întâmplă efectiv? Cum putem să ne dăm seama ce este de făcut?

Gauch (2025) descrie foarte bine cum acționează anxietatea. „Când este pus în fața unei situații pe care creierul o percepe ca fiind înfricoșătoare sau periculoasă, spune autoarea, sistemul limbic (unde se află amigdala, sistemul de alarmă al creierului) trimite un semnal corpului, spunându-i să se pregătească să lupte/să fugă/să înghețe pentru a-și salva viața (…) Pentru mulți copii cu anxietate școlară, a existat un factor de stres inițial – o notă mică sau bullying – care le-a declanșat răspunsul de frică“.

Toate aceste elemente se pot vedea foarte ușor la nivel fizic. Același studiu realizat în 2023 de Nemours Children’s Health spune că elevii manifestă: durere de stomac (23%), durere de cap (21%), oboseală și somnolență (20%), lipsa poftei de mâncare (15%), tremurat (11%), transpirație (10%), dificultăți de respirație (10%) și amețeală (10%).

Ca profesor nu se poate să nu vezi aceste semne și, dacă le observi, nu se poate să nu te îngrijorezi. Partea proastă este că, uneori, profesorul nu știe cum să acționeze, discută cu elevul, află cauza îngrijorărilor (care este, de multe ori, una văzută ca fiind superficială de către ca­­drul didactic) și, așa cum spune și ­Gerlach (2023), se grăbește să evalueze situația spunând ceva de tipul: „Și cu ce te ajută dacă te îngrijorezi?“. Desigur, profesorul are dreptate spunând că nu este deloc folositor să îți faci griji, dar chiar credeți că o persoană anxioasă de acest lucru are nevoie în acest moment? Prin contrast la acestea, un profesor ar trebui să transmită (chiar dacă nu cu aceste cuvinte): „OK, sunt aici cu tine, pentru tine!“. Doar în acest mod elevul o să realizeze că nu este singur, că profe­sorului îi pasă de grijile lui și o să aibă mai multă încredere să facă pași mici, să mai elimine din presiunea anxietății în viața lui.

Și mai este un fapt extrem de important, aș spune esențial în tot acest de­mers: implicarea părintelui care să fie pe „aceeași lungime de undă“ cu profesorul.

Elevul poate să aibă multe griji. Așa cum spune Clyman (2018): „Tiparele de gândire maladaptative, cum ar fi catastrofismul (de exemplu, «O să pic testul astăzi») și citirea gândurilor (de exemplu, «Profesorul și colegii mei vor crede că sunt prost»), sunt gânduri comune care stau la baza anxietății academice și sociale“.

În concluzie, așa cum o spune și ­Keating (2017), „în epoca modernă a anxietății, mulți dintre noi suntem atât de stresați, încât ne este greu să ne menținem concentrarea asupra obiectivelor importante. Acest lucru nu este doar în imaginația noastră sau din cauza sensibilităților crescute pe care într-o epocă anterioară le-am fi ignorat sau le-am fi depășit pur și simplu. (…) Și mai îngrijorător în acest raport este faptul că această epidemie de stres pare să crească odată cu fiecare nouă generație“.

Este o problemă serioasă și este timpul să existe o aplecare mai mare asupra ei de către toți cei care cred în puterea educației. 

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului