Admitere la studii universitare de licență la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași pentru anul universitar 2026-2027 va fi neschimbată față de cea din 2025. Metodologia rămâne aceeași, „concursul de admitere urmând să se desfășoare în aceleași condiții, cu respectarea principiilor de transparență, echitate și selecție pe baza nivelului de pregătire profesională a candidaților”.
UMF Iași anunță că admiterea „se va realiza prin concurs de admitere, în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studiu, prin două modalități:
- susținerea unei probe scrise (test grilă), în limba română, pentru ocuparea locurilor finanțate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei;
- evaluarea performanțelor școlare și, după caz, universitare, pe baza dosarului personal, pentru candidații care doresc să urmeze o a doua specializare universitară, pe locuri cu taxă.
Concursul de admitere pentru ciclul de studii universitare de licență, atât în domeniul Sănătate, cât și în domeniul Științe inginerești aplicate, se poate organiza în două sesiuni – iulie și septembrie, în condiții identice, înainte de începerea anului universitar. Calendarul oficial al concursului va fi publicat pe site-ul universității, www.umfiasi.ro
Înscrierea candidaților se va face exclusiv online, prin completarea unui formular tip pe platforma dedicată concursului de admitere, accesibilă de pe portalul universității. Proba scrisă va consta într-un test grilă cu durata de trei ore, iar nota obținută va reprezenta nota finală de admitere”.
Disciplinele de concurs sunt:
Pentru programele de studiu Medicină și Medicină Dentară
– Anatomia și Fiziologia omului – obligatoriu
– Chimie organică sau Fizică – la alegere
Pentru programul de studiu Farmacie
– Chimie organică – obligatoriu
– Biologie vegetală sau Anatomia și Fiziologia omului – la alegere
Pentru programele de studiu: Asistență Medicală Generală, Tehnică dentară, Nutriție și dietetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică, Radiologie și imagistică, la alegere între
– Anatomia și Fiziologia omului
– Chimie organică.
Pentru programele de studiu Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Chimie medical, la alegere între
– Chimie organică
– Anatomia și Fiziologia omului
– Biologie vegetală
Pentru programul de studiu Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare
– Anatomia și Fiziologia omului
Pentru programul de studiu Audiologie și protezare auditivă
– Anatomia și Fiziologia omului
Pentru programul de studiu Bioinginerie, la alegere între
– Matematică
– Anatomia și Fiziologia omului
Detalii: https://news.umfiasi.ro/metodologia-concursului-de-admitere-pentru-anul-universitar-2026-2027/




